Home Articole Directorul FMI Christine Lagarde, probleme uriase in justiţie

Directorul FMI Christine Lagarde, probleme uriase in justiţie

6022
9
SHARE
Problemele din justiţie ale directorului general al FMI, Christine Lagarde, o pot costa pe acesta al doilea mandat la şefia instituţiei, chiar dacă până în prezent reconfirmarea sa în funcţie, în iulie 2016, era considerată ca sigură, relatează Bloomberg.
Lagarde va fi judecată pentru neglijenţă în serviciu, în legătură cu rolul avut acum aproape 20 de ani, ca ministru de Finanţe, într-un acord între guvernul Franţei şi omul de afaceri Bernard Tapie în care acesta a primit despăgubiri în valoare de 403 milioane de euro.
Dosarul se referă la o sentinţă de arbitraj prin care Bernard Tapie a primit 403 milioane de euro, dintre care 45 de milioane ca prejudiciu moral, pentru încheierea unui litigiu cu Banca Crédit Lyonnais privind vânzarea Adidas în 1994.
O instanţă din Franţa a decis joi iniţierea unui proces împotriva lui Lagarde, chiar dacă procurorii au recomandat în septembrie ca acest caz să fie închis.
Lagarde a negat în repetate rânduri că ar fi procedat incorect, iar avocatul său a spus că va contesta decizia ca ea să fie judecată.
La reuniunea anuală a FMI care a avut loc la Lima în luna octombrie, Lagarde a spus că este dispusă să conducă instituţia financiară pentru încă un mandat.
Ea este încă principala candidată la conducerea FMI, iar unii analişti spun că este improbabil ca procesul să împiedice confirmarea sa în funcţie, dar perspectiva unui proces cu tentă politică în ţara sa de origine îi poate complica viitorul la Washington.
Cele 188 de state membre ale Fondului vor dori să evite publicitatea negativă de timpul celei generate de problemele legale ale foştilor şefi ai FMI Dominique Strauss-Kahn şi Rodrigo Rato, a spus Andrea Montanino, care a fost director executiv al FMI până anul trecut.
“Dacă procesul va avea loc, ar putea fi dificil să obţină al doilea mandat”, consideră  Montanino, în prezent director pentru afaceri globale şi programe economice la Consiliul Atlantic din Washington.
Lagarde a preluat conducerea FMI în 2011, când Strauss-Kahn a demisionat după ce o cameristă de la un hotel l-a acuzat că a hărţuit-o sexual.
Procurorii au renunţat la acuzaţiile penale împotiva acestuia, din cauza neconcordanţelor din declaraţiile cameristei. Strauss-Kahn a ajuns la un acord civil cu femeia, iar în luna iunie a fost achitat de acuzaţii de proxenetism în formă agravantă, legate de petreceri sexuale la care a participat în urmă cu cinci ani.
Rato este investigat de spălare de bani, după ce a profitat în 2012 de o amnistie fiscală pentru a repatria fonduri offshore nedeclarate, acuzaţie pe care o respinge.
Lagarde este prima femeie la conducerea FMI, înfiinţat după cel de-al doilea Război Mondial pentru a coordona politica monetară internaţională şi care a devenit o instituţie care susţine statele cu dificultăăţi financiare.
Când au apărut acuzaţiile împotriva lui Lagarde, conducerea FMI a anunţat că board-ul nu va recomanda înlăturarea sa din funcţie decât în situaţia în care cazul ar împiedica-o să îşi exercite atribuţiile.
Board-ul FMI a anunţat joi că Lagarde este capabilă să îşi exercite funcţia.
Tribunalul care ar judeca-o pe Largarde este specializat în procese ale miniştrilor acuzaţi în cazuri legate de funcţiile lor şi nu există multe precedente. Acuzaţia de neglijenţă în utilizarea fondurilor publice poate duce la o pedeapsă maximă de un an de închisoare şi la o amendă de 15.000 de euro, potrivit Mediafax.
FMI este condus în mod tradiţional de un european, încă de la înfiinţarea instituţiei, în timp ce şefia Băncii Mondiale revine unui american. Această înţelegere dintre Europa şi SUA ar putea fi întreruptă dacă state emergente precum China şi India vor susţine un candidat puternic.

9 COMMENTS

  1. Acum cîteva zile am pus un articol în care o ”mare cap” tot de prin america, spunea că: atîta timp cît un funcţionar are vechime în guvern, indiferent de partid sau infracţiune fie şi de corupţie, acea persoană nu va fi arestată ca în România unde e permanent circ!
    Vă aşteptaţi la altceva ?
    Dar cu madam ministrul sănătăţii din Franţa din perioada ”vaccin gripă bătrîni şi gripa aviară plus cancer de col uterin-prima afacere de prin 2007 parcă” s-a mai auzit de ea? NU ! Şi-a dat demisia ca să nu fie băgată în penal !

    • Cum adica si-a dat demisia? Pai nu a luat prezumtia de nevinovatie in brate daca nu fusese condamnata definitiv? Pai vezi tu diferenta? La noi stau in posturi pana ii duc la parnaie cu sentinta definitiva caci au prezumtie de nevinovatie. La aia isi dau demisia imediat dupa care vad ce se intampla adica daca vor fi luati la intrebari sau nu sau daca vor fi condamnati. Nu folosesc prezumtia de nevinovatie sa stea in functii publice pana se da sentinta definitiva.

    • Deci numai la prostii din Romanica e cu demisie cand face procurorul dosar. Ce sa vezi la case mai mari e totul ok sa ai process si stai in functie.
      La ei merge cu senatori cu firme si afaceri, merge cu lobby pentru firme si pentru functii, toate sunt legalizate.
      Iar la noi au bagat democratia la puscarie. Oare de ce?

  2. Off topic: Vad ca e mai importanta Lagarde decat “fabulosul” miting al transportatorilor de ieri. Un miting despre care eram tentat sa spun ca este unul serios care chiar vrea sa rezolve problema magariilor tacute de asigurari si ASF si va duce la scaderea sumelor platite pentru politele RCA sau CASCO. Dar cand am vazut ca s-au dus la o adresa absolut gresita e clar ca nu se voia decat ca o replica a alora care facusera un miting in fata parlamentului pe principiul lasa ca va aratam un miting si la guvern. Nu de alta dar ce sa cauti cu camioanele si autobuzele in fata guvernului sa faci o manifestatie impotriva ASF sau a accizei pe carburant? La guvern puteau doar sta cu aia la o cafea sa discute despre sansele Romaniei de a castiga samifinala cu Norvegia. Nu de alta dar guvernul nu are absolut nicio legatura sau treaba cu ASF sau cu companiile de asigurari. Singura institutie care poate lua la intrebati ASF-ul este parlamentul Romaniei si atat. Cu acciza iar au batut la o poarta gresita. Acciza a fost introdusa tot de parlament in faimosul cod fiscal pe care l-au pus in brate actualului guvern. Si culmea ca se mai si laudau ca este cel mai bun cod fiscal din istoria Romaniei. Dar mitingistii de ieri au tinut sa arate doar ca se poate face o demonstratie si in fata guvernului nu doar a parlamentului dar fara absolut niciun subiect de revendicat de fapt. Si inca ceva. Vad ca se tot discuta de cresterea sumelor platite pentru politele RCA doar datorita salariilor de la ASF dar nimeni nu discuta de problema reala a acestei cresteri. Or fi de vina si nesimtitii de la ASF dar peincipala problema care duce la cresterea sumelor platite pe aceste polite este intelegerea marsaveasca dintre asiguratori si cei ce repara masinile. Toate companiile de asigurari au contracte semnate doar cu anumite service-uri auto si accepta reperatiile pe polite doar prin cele agreate dar atentie, la preturi duble decat cele practicate in mod normal. Aici se duc banii platiti de posesorii de polite nu doar la ASF si aceste preturi exorbitante practicate de cei ce fac reparatiile duc la cresterea sumelor platite. Ca exemplu am schimbat un parbriz pe RCA cu 810ron. Dupa doar 2 saptamani s-a spart iar si l-am schimbat pe banii mei cu 400ron exact la acelasi service si la aceeasi masina. Aasta este dieferenta. Tot ce se repara pe RCA costa aproape dublu sau mai mult. Asta este jaful la drumul mare dar nimeni nu vorbeste de el. Ba am mai vazut si ipocrit de la asociatia reparatorilor de masini protestand impotriva ASF-ului. Adica hotul care striga prindeti hotul.

  3. Ai României brazi cu ”mucii” pe piept, destui, dar degeaba..
    Să-i dezbrăcăm de fineţea ţinutelor de gală, de lipsa cariilor dinţilor detartraţi, de tunsoarea fresh a fiecăriua sau coafura liber aleasă, de unghiile îngrijite şi lăcuite şi să-i trimitem în anii de debut: în a citi şi a vorbi, a scrie şi a învăţa, a merge la şcoală şi a pune piciorul în mers, a şterge mucii şi lacrimile neajunsurilor sau a băţului în semn de recunoştinţă de la părinţi pentru comportament sau nespălării zilnice ori a violenţei între generaţii cu mult înainte de anul 2000. Apoi, bătînd la porţile politice prin minciuni şi laudaţio sau promisiuni nedemne şi totul culminînd cu funcţii de conducere cu sau fără studii necesare pentru a ocupa o funcţie de răspundere demnă şi onorabilă, cît despre profesionalism nici gînd, ulterior,adunînd teancuri de diplome la second-hand. Insigna de fier agăţată pe gulerul hainei ori sacoului se poate confunda cu ”mucii” ancoraţi cu ajutorul caielelor tăiate şi păstrate peste ani ca ultimă amintire a demnităţii personale!
    O poză din memorie îmi spune: ţăranii sînt pe cîmp, profesionişti la sapă. Doar flegmele şi mucii trîntiţi de-un bolovan au recoşat în funcţii arogante! Te uiţi pe geam şi vezi grădina, pomii, cerul, stelele şi armonia. În casă un geam securizat mereu ţi-arată mucoşi şi aroganţi lipsiţi de bunul simţ, spălaţi cu ghearele tăiate.

  4. Am găsit pe Agerpres un articol pentru care gîndul mă trimite la ”inepţiile şi aberaţiile cu traficul de combustibil şi ulei din Siria spre Turcia”
    Citez mică partedin articol:”Statele membre NATO au convenit vineri să trimită avioane și nave în Turcia pentru a întări apărarea aeriană a acestei țări la granița sa cu Siria, a declarat, pentru Reuters, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, măsura având parțial ca scop și de a evita producerea de incidente ca doborârea avionului militar rus de către aviația turcă.”
    http://www.agerpres.ro/externe/2015/12/18/stoltenberg-nato-va-trimite-avioane-si-nave-pentru-a-intari-apararea-aeriana-a-turciei-la-granita-cu-siria-19-45-25
    Acum NATO îşi plasează avioane cu linie directă pentru un trafic fără probleme privind bogăţiile subsolului Sirian! După ce au ajuns materiale video şi au confirmat americanii că ruşii au dreptate(online), se bagă direct în afacere. Mă bate gîndul că înţelegerea între isis-isil-is şi americani va continua cu brio pe baza acestor afaceri şi finanţare pe continuitate dar tacit, pînă la urmă se vor da cărţile pe faţă şi jurnaliştii nu se vor lăsa manipulaţi chiar dacă sînt plătiţi gras, încît vor risca totul şi vor pune articole pe site cu înregistrări video. Ia să vedem ca va urma după plantarea NATO în zonă. Nu cred că vor escalada conflictele sau NATO vor reuşi alungarea ruşilor din zoă mai ales că azi Pentagonul au bombardat o zonă unde erau conaţionalii lor în apropierea orașului Al-Naimiya în provincia Fallujah : peste 20 soldaţi irakieni şi cel puţin 30 răniţi prin atac aerian. Au omorît oameni nevinovaţi! Pentagonul, ori îşi va cere scuze uri vor dosi incidentul.

  5. Oare se repeta acelasi scenariu ca si la predecesorul ?
    Ori itele sau interesele sunt mult mai incurcate in privinta doamnei Lagarde(re) ?

    • Imposibil caci asta nu poate fi acuzata ca a violat pe cineva si nici nu i se poate aranja de un viol. Predecesorul avea probleme mari cu femeile asa ca nu se poate repeta.

Leave a Reply