Wednesday, March 11, 2026
3.2 C
Bucharest

Directorul SRI, intalnire cu Directorul CIA

Directorul Serviciului Român de Informaţii Eduard Hellvig, însoţit de prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu, au fost într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii la care au avut o serie de întâlniri cu oficiali americani din domeniul informaţiilor precum Avril Haines, directorul Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA şi cu William J. Burns, directorul CIA.

Principalele teme de pe agenda convorbirilor au privit situaţia de securitate regională şi globală în contextul actual, cât şi dinamica situaţiei operative, mai arată comunicatul de presă al SRI.

La discuţiile purtate au fost punctate importanţa cooperării şi schimbului de informaţii dintre SRI şi serviciile din SUA, rezultatele obţinute precum şi modalităţile de continuare a parteneriatului strategic în domeniile analizate.

La finalul întâlnirilor, atât conducerea SRI cât şi cele ale structurilor de intelligence ale SUA au reconfirmat angajamentele ferme de a continua să lucreze împreună pentru a preveni şi contracara agresiunile care ameninţă securitatea naţională şi regională, inclusiv a celor cu impact la nivel global, conform sursei citate.

Hot this week

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Fostul șef al Armatei Americane e îngrijorat de prelungirea războiului cu Iran. Comparație cu Afganistan și Irak

Fostul președinte al Statului Major Interarme, Amiralul Mike Mullen,...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Europol : “ameninţări ridicate” de terorism şi „extremism violent” pe teritoriul european

Escaladarea conflictului din Iran pune Europa în stare de...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Topics

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img