Wednesday, March 4, 2026
4.1 C
Bucharest

Directorul SRI, intalnire cu sefii CIA si FBI

Romania este relevanta, prin serviciile ei secrete in special, atunci cand vine vorba despre orice proiect aliat de intelligence in Orientul Mijlociu. Mai ales pe subiectul Siria. Aceasta e miza principala a vizitei sefului SRI in SUA. In plan secundar, expertiza noastra pe spatiul Rusiei ne face destul de relevanti. Terorism, dictatura lui Bachar al Assad in Siria, agresiunea Rusiei in Ucraina, preocuparile de securitate in privinta marilor fluxuri migratorii. Iata cateva subiecte de pe agenda.
—————————–
Iata comunicatul SRI :
Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, se află într-o vizită oficială în SUA unde s-a întâlnit cu directorul CIA, domnul John O. Brennan. În cadrul acestei întrevederi, care a avut loc la data de 22 septembrie 2015, au fost abordate teme de interes comun cuprinse în Parteneriatul Strategic  dintre România și Statele Unite ale Americii.

Cei doi directori au discutat inclusiv despre problematica Orientului Mijlociu și provocările de securitate generate de fenomenul migrației, elemente aflate pe agenda comună a celor două state. În contextul noilor provocări de securitate, planul discuțiilor a fost structurat pe cooperarea dintre cele două state partenere privind prevenirea și combaterea riscurilor și amenințărilor la adresa securității.

 De asemenea, directorul SRI a avut întrevederi și cu conducerea FBI, fiind abordate teme privind colaborarea dintre SRI și FBI în lupta împotriva terorismului și infracționalității. În cadrul vizitei din SUA, sunt programate întrevederi și cu alte agenții de securitate americane.

Această vizită oficială este expresia unei relații strânse între SRI și agențiile de securitate americane și va contribui la consolidarea cooperării româno-americane circumscrisă Parteneriatului Strategic.

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img