Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi-a exprimat, joi seara, încrederea că România va interpreta ”cu energie şi înţelepciune o adevărată Rapsodie română” în timpul celor şase luni în care ţara noastră va exercita Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

‘Sunt foarte mândru şi fericit că voi conduce împreună cu dumneavoastră afacerile noastre europene comune în acest semestru al primei preşedinţii române a Consiliului Uniunii Europene. Sunt convins că în aceste şase luni veţi interpreta cu energie şi înţelepciune o adevărată Rapsodie română. Sunt sigur că preşedinţia dumneavoastră va fi la fel de energică, de românească şi de europeană ca muzica lui George Enescu. Şi nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu în această seară. O spun pentru că ştiu cât de rezistentă şi cât de creativă este naţiunea română”, a afirmat Tusk în discursul său rostit integral în limba română pe scena Ateneului Român, în cadrul ceremoniei de lansare oficială a Preşedinţiei române a Consiliului UE.

Reacția lui Helmuth Duckadam, după ce Donald Tusk l-a omagiat în discursul de la Ateneul Român: Sunt mândru și fericit!

Discurs Donald Tusk În intervenţia sa, aplaudată în repetate rânduri, Tusk s-a declarat convins că România va face tot posibilul pentru a apăra interesele Europei şi că, în perioada mandatului său la Preşedinţia Consiliului UE, ţara noastră va acorda importanţa necesară respectării regulilor. ”În această lume în transformare rapidă în care viitorul ne va surprinde zi de zi, respectarea regulilor şi ataşamentul faţă de principii vor juca un rol esenţial. După cum spunea Nichita Stănescu într-o frumoasă poezie: ‘Se-apropie viitorul, se-aude, se vede/Gândurile pe care le trimit spre el se întorc mai repede ca altădată/Şi-mi trec scântei şuierând în viteză prin suflet vestindu-l într-una’. În mare măsură depinde acum de România dacă şi în ce fel Europa va gândi şi provocările viitorului. Depinde numai de dumneavoastră dacă politica românească va fi pentru Europa un exemplu bun sau avertisment sever. La reuniunea informală de la Sibiu a Consiliului European va fi în joc concepţia noastră comună în privinţa viitorului Europei”, a spus oficialul european.

Pe de altă parte, fostul premier polonez a lansat un apel la respectarea regulilor şi la apărarea valorilor comune europene.

”Celor care îşi imaginează că în Uniunea Europeană este un semn de putere să acţionezi în afara regulilor convenite şi să găseşti scurtături le spun că se înşală. Este un semn de slăbiciune. Celor care fac eforturi pentru a apăra valorile europene, libertatea şi drepturile noastre, le spun: ‘Continuaţi lupta!’. Nu uitaţi că provocări vor exista întotdeauna şi că uneori, după cum spunea Mircea Eliade, ‘Lumina nu vine din lumină, ci din întuneric’. Şi, amintiţi-vă şi de aceste vorbe ale lui Andrei Pleşu: ‘Toate obstacolele ne par ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi sau ferestre”’, a accentuat Tusk.

Oficialul european şi-a declarat admiraţia faţă de ţara noastră, în special faţă de cultura română, şi a lansat un nou apel la apărarea libertăţii, a democraţiei, a adevărului şi a statului de drept. ”Dragi prieteni, România are puterea de a fascina şi de a încânta. În familia mea, prima maşină a fost o Dacia 1300, aceea a socrului meu. Întâmplarea face că astăzi socrul fiului meu conduce şi el o Dacia Duster. Totuşi, mai mult decât maşinile româneşti mă fascinează intelectualii şi sportivii români. Mircea Eliade, pe care l-am citat mai devreme, Emil Cioran, dadaistul Tristan Tzara, Eugen Ionesco – sunt toţi eroi ai imaginaţiei mele, la fel ca sportivii de talia Nadiei Comăneci şi a Simonei Halep, care încântă publicul din întreaga lume”, a spus Tusk.

”Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei Campionilor Europei la fotbal de la Sevilia, din 1986, când Steaua Bucureşti a învins FC Barcelona. Şi aş vrea să fac un apel la toţi românii să apere, în România şi în Europa, fundamentele civilizaţiei noastre politice – libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia. Să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu. Vă mulţumesc”, şi-a încheiat Donald Tusk discursul rostit integral în limba română pe scena Ateneului Român.

22 COMMENTS

  1. Cum se spune la noi prin targ “mare om, mare caracter”, asta se poate spune despre Presedinte Consiliului European, Donald Tusk.

    • Sa nu ne lasam purtati de val: Tusk este numit presedinte al CE fara votul prim ministrului tarii sale, deci este omul lui Merkel. Sigur pentru noi care suntem obisnuiti doar cu insulte din partea UE, el spune vorbe frumoase, probabil realizeaza ca romanii acum sunt 51% in defavoarea UEului deci trebuie sa ne castige cumva simpatia.

      Dar si el si “sciaticul” Junker au spus clar ca trebuie sa mentinem statul de drept, adica in viziunea UE sunt bune protocoalele ielgale SRI- Parchete-ICCJ, e buna Tarcea care facea complete ilegale si sunt buni procurorii DNA care jucau in farsa cu anticoruptia in realitate facand politie politica favorabila sefilor UE…

      • @ ochi ager

        Intr-adevar numai cei ne-informati, sorositii si slugile UE il pot lauda pe Tusk.
        Tusk nu reprezinta Polonia care nu l-a votat ci numai pe Merkel adica e o sluga tradatoare a tarii sale.

      • Dragi Romani fara memorie

        Acum doua luni pe 13 noiembrie UE dadea o rezolutie minicinoasa anti-Romania.
        Acelasi UE care a sprijinit un sistem neo-securist oribil.
        Si acum ne guduram ca prostii pe langa ei cu festivitati si articole de elogiu complet idioate.
        Unora le plac violatorii si abuzatorii…chestie de gust.

        • Hai ma tata,simplul fapt ca si-a tinut discursul intr-o limba necunoscuta cu toti senzorii la maximum,constient ca o sa atinga sufletul oricarui roman,,a muncit pentru asta,si efortul asta imi da mie un respect!Ca politica e abrupta stiu dar dand faci un efort sa intelegi ai respectul meu!Prosche pane,nu stiu cum scrie dar se stie!Pastreaza-ti lozinicile in baie,sub dus,racoresetete si infrunta realitatea!

          • Ca informatie: Tusk asta face citeste niste discursuri in limba tarii unde se duce compuse de unul din tara respectiva. Asa a facut si la bulgari, sloveni,estonieni deci nu are nici o legatura cu vreun sentiment special pentru tara noastra sau noi ca romani. E un cantec de sirena standard.
            Istoria ne invata insa ca Ulise si-a pus ceara in urechi sa nu auda sirenele care il pacaleau si sa isi vada de drumul lui…

      • Sa nu ne lasam luati de val, eu unul chiar nu ma las luat, insa atunci cand un musafir al meu, al tarii mele, imi adreseaza cuvinte si elogii deloc gratuite, atunci apreciez gestul musafirului. Ce sa inteleg ca si distinsa d-na Cretu o ia pe urmele d-lui Tusk ?

  2. Discursul dlui Tusk a fost cel mai bun discurs al serii pentru mine ca roman si mi-a mers la suflet!Un om cald,neincrancenat,deschis si prietenos!Cred ca este singurul politician strain,de nivel inalt,care si-a aratat afectiunea pe care o are fata de noi,invatandu-ne limba,citindu-ne si amintindu-si de momentul nostru memorabil Duckadam,stiind ca evocandu-l va atinge sufletele noastre si asta cu Dacia respectul fata de un produs curat e atingere maxima!Putea foarte bine sa nu le spuna,orice discurs elegant putea sa faca dar faptul ca l-au marcat valorile noastre s-a vazut prin acest discurs ca a tinut sa le mentioneze!Pentru asta respect!

    • Draga,

      L-ai auzit tu pe Tusk spunand un cuvant bun despre Romania la UE in plen sau la condamnarea Romaniei? Iti eu , NU.

      Desigur Tusk la Bucuresti nu a vrut sa fie ca nesimtitul ala de olandez care ne-a scuipat in fata chiar la noi acasa spunandu-ne in fata nein for Schengen. Olandezii sunt in top la mizerii si nesmitire.

      Tusk e un sorosist -merkelian de cea mai joasa speta.

      • Nu stiu cum e,nu ma intereseaza evolutia lui,il priveste dar faptul ca respecta tara in care intra cautand momentele care ating,n-ai trait precum el finala cu Barcelona,n-ai trait momentul,invata tu un discurs in chineza,imediat apoi in finlandeza si sa te vad!Daca nu apreciezi efortul e dreptul tau dupa cum e dreptul meu sa il respect!

        • Mai diar frend 14you

          Ai jast larnd inglish for iu. In fact a transleiter rote it for mi on a paper. Ai am a ginias !

          Cam asa a invatat si Tusk i-a scris cineva discursul in romano/poloneza.
          ————-
          Oricum Tusk e Macovei-ul Poloniei , te credeam mai informat. Si daca nu obtinem nimic de la UE ma doare in dos de complimentele primite acasa dar nu si de injuraturile din plen din NOv 13 2018.
          ————-

          Iar finala de la Barcelona ca STELIST am trait-o cu adevarat in 1986 cand eram student si nu cred ca pe Tusk l-a durut in dos de ea.

  3. Total de acord, liderul Tusk a facut dovada calitatilor unui lider de “clasa”prin faptul că a apăsat pe toate- chiar toate as zice- coardele sentimentale ale publicului autohton: a vorbit in limba pământului, l-a invocat pe Enescu la Ateneu, a rememorat “rezistența” lui Duckadam in poarta competițiilor internaționale, curat Cezar mâncând biscuiții râncezi si rădăcini, mâncarea soldatului, in fatza legiunilor înfometate cu care voia sa atace corupta Romă! Iar abilitatea cu care a plasat înțepături la adresa Poloniei-patria proprie care l-a declarat persona non grata-îndemnând România sa lupte in continuare pentru “valorile europene” asa cum “alții” uită s-o facă, e demnă de adăugat la dramele istorice ale lui Delavrancea. In locul PPE-ului as comanda lui Orban si PNL-ului sa-l adopte imediat pe Tusk drept candidat la președinție pe anul asta—avem si o minoritate poloneza in țară, mi se pare, si cu Constituția ne aranjam, daca se opune cumva; din moment ce eternul lor candidat, Johannis, o calcă intr-o veselie de dimineața până seara, se poate face orice cu ea. Tusk, măcar, vorbește românește fara sa traducă din dialectul rutean, stie ca la Ateneu nu amintești de Dragnea, ci de compozitorii care au dat viață locului si dacă are chef de ceva sport, se va duce sa susțină echipa națională de fotbal la toate cupele in loc sa-si petreacă weekendurile pe terenurile de golf private din Mărginime. Desigur, unii intelectuali autohtoni ar putea sa strâmbe din nas la reapariția “umbrei” lui Sobieski in peisaj dar generațiile crescute pe FB oricum n-au habar de istorie iar securiștii nici atat: oricum, in toată istoria polono-română nu se găsește nici un moment, NICI UNUL, măcar, in care polonezii sa fi dus țara lor sau a vecinilor-mai mult sau mai puțin cuceriți —plocon rusilor. Eu, una, daca PNL-ul iese cu Tusk pe teren, il votez cu ambele mâini!

    • Tocmai am văzut pe DCNwes ca Tusk nu vorbește românește ci a folosit o traducere Învățată pe de rost in vederea alocuțiunii devla Ateneu. Si mai bine, pentru el si pentru toată lumea—e muncă de actor profesionist de cea mai bună calitate sa livrezi cu emoție un text intr-o limbă care nu-ți este familiară si, pe deasupra, un gest de curtoazie rar întâlnit la un lider modern. Mențin propunerea pentru candidatura la prezidențiale, daca tot ținem musai sa avem un străin in “capul mesei” prefer unul care sa stie sa-si joace rolul!

    • Tusk= soros+merkel.
      Polonia nu l-a vrut sef la UE dar Merkel l-a vrut. Asta spune totul despre tradatorul Tusk.

      Nu picati in plasa pentru cateva cuvinte spuse intr-un cadru neoficial. Oficial e impotriva Romaniei.

  4. Deci astia sunt monștri uniunii europene, care vor raul Romaniei, vor ingenuncherea tarii mele, dragnea are dreptate ca UE face doar rau, fortele straine vor distrugerea natiunii, savaliuc, ciuvica, gadea, codrin stefanescu au dreptate…sunt infioratori, sunt draconici, sunt ….

  5. Tusk a facut o chestie de PR si atit! Si-a laudat supra statul bolsevic si a amenintat statele nationale sustinind miscarea rezist. Ba chiar v-a spus si cine sint cu adevarat, printr-un citat, care nu stiti din ce provine si nici ce vrea sa spuna. Intr-un cuvint a ris de cel mai naiv popor european cu gura pina la urechi, pt ca el stie f bine ca ofera intuneric si este aplaudat pt asta!
    Am scris dar se uita repede, ca un neamt ne-a descris in Forbes, ca sa stie toata lumea, ca “romanii sint n popor naiv care se crede f destept si smecher.”
    Ploconiti-va mai departe, dar o sa va para rau cind o sa vedeti pt ce anume ati facut-o!
    RT vezi c-a ris si de tine!

    • Poate suntem cum spun unii “un popor naiv care se crede f destept si smecher”, insa stau si ma uit in jur si-l vad pe Coanda, Saligny, Odobleja, Enescu, Eminescu, Titulescu, iar astazi o seama de medici, ingineri de recunoastere mondiala si politicieni cu vana, parca n-ar fi adevarat.
      Intreaga delegatie de la UE a recunoscut intr-un glas ca s-au simtit si au fost tratati ca niste printi, nu-i lucru usor din partea gazdelor.

      • Preferam un popor stapin pe el, care ar fi tinut la memoria celor pe care i-ai pomenit, incercind sa duca mai departe istoria si traditiile noastre. N-a fost cazul, deoarece nimeni n-a vrusa sa vada ca singura alternativa, reala si benefica pt noi, ar fi fost ca Romania sa devina o tara neutra. Slugarnicia, intre timp devenita traditie, ne-a dus in tot felul de organizatii globaliste care ne-au provocat pagube de 3000 de miliarde € si care ne-au compromis total viitorul. Nu cred ca mai este posibila refacerea tarii, mai ales ca se continua cu opera de distrugere totala a acesteia.
        Mare parte din romanii noi sint proveniti din familiile precariatului interbelic si postbelic asa ca, dupa cum se vede, toti se cred in anii 70 si asteapta nu stiu ce sa le dea vestul, lucru care nu se va intimpla, deoarece nici n-a avut loc vreodata un astfel de eveniment, exceptind doar inchipuirile romanilor de astazi.

Leave a Reply