Tuesday, June 30, 2026
37.4 C
Bucharest

Documentele secrete ale Vaticanului despre dictatura din Argentina

Vaticanul se pregăteşte să îşi deschidă arhiva privitoare la dictatura din Argentina (1976-1983), documentele putând aduce noi mărturii şi lămuriri asupra dispăruţilor, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, preluat de AFP.

Activitatea de catalogare a arhivei, indispensabilă deschiderii, continuă ‘normal şi s-ar putea termina în următoarele luni’, a afirmat părintele Federico Lombardi. ‘După aceea va trebui să ne ocupăm de perioada şi condiţiile’ de consultare a acestei arhive, ‘în acord cu conferinţa episcopală argentiniană’, a adăugat el.

‘Totuşi încercăm de pe acum să răspundem cererilor formulate în privinţa unor probleme cu caracter juridic sau umanitar’, a precizat purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

Argentina va comemora joi 40 de ani de la lovitura de stat care a adus la putere junta.

Arhiva Vaticanului cuprinde note ale celor care au îndeplinit funcţia de nunţiu la Buenos Aires asupra poziţiilor episcopilor, politicii juntei, procedurilor judiciare, arestărilor, dispariţiilor, etc.

Episcopii argentinieni au avut atitudini diferite faţă de dictatură, unii dintre ei susţinând puterea militară, în opoziţie cu o ramură de extrema stângă a clerului.

Jorge Bergoglio, care nu era încă episcop, a încercat să se distanţeze de juntă. Potrivit unor mărturii apărute după alegerea sa în scaunul pontifical, el s-ar fi străduit să ajute disidenţii, religioşi sau nu.

Circa 30.000 de persoane au dispărut în timpul dictaturii, iar apropiaţi ai lor, printre care membrii organizaţiei Bunicile din Plaza de Mayo, vor ca papa argentinian să îi ajute să afle mai multe despre ele.

‘Această decizie are o importanţă istorică pentru întreaga regiune latino-americană’, a afirmat recent Luis Badilla, expert la Radio Vatican, citat de site-ul de referinţă în chestiuni ale Vaticanului Il Sismografo.

În America de Sud, în urma unor lovituri de stat s-au instaurat dictaturi din 1964 în Brazilia până la căderea lui Augusto Pinochet în Chile în 1990, a amintit Badilla.

Potrivit presei argentiniene, papa i-ar fi promis ambasadorului Uruguayului la Vatican şi deschiderea arhivei privitoare la dictatura din această ţară (1973-1985).

La sfârşitul audienţei generale, pe care suveranul pontif o acordă în fiecare miercuri, Jorge Bergoglio a mers spre apropiaţi ai dispăruţilor, printre care Francoise Tisseau, mama Mariei Anne Erize Tisseau, dispărută în 1976. ‘Această mângâiere este pentru toate mamele care au suferit atât din cauza dispariţiei copiilor lor’, a spus papa îmbrăţişând femeia.

Justiţia italiană urmează să decidă dacă există suficiente elemente pentru declanşarea unui proces împotriva lui Carlos Malatto, fost militar argentinian stabilit în Italia din 2011, acuzat că ar fi vinovat de mai multe dispariţii, printre care cea a a Mariei Anne Tisseau, încheie AFP.

Hot this week

01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Secretarul General spune ce se va întâmpla la Summit-ul NATO de la Ankara

Discursul Secretarului General al NATO Mark Rutte la Atlantic...

Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient

  Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient Creșterea...

Topics

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img