Friday, January 24, 2025
8.5 C
Bucharest

Doru Bușcu : “Băsescu și PSD, aceeași mizerie”

Băsescu și PSD, aceeași mizerie

În fundalul cazului Belina, ascunși vederii de epica încleștare între lăcomie și abuz, doi primari PSD rad chioșcuri de ziare în București. Ei sugrumă distribuția presei scrise într-un moment în care presa scrisă e mai amenințată cu dispariția decît mamuții lînoși din Pleistocen. Băluță de la sectorul 4 și Mutu de la sectorul 6 îl maimuțăresc pe Băsescu, primarul care a pus la pămînt mai multe chioșcuri de stradă decît firele de păr care îi lipsesc din cap.

E drept, Băsescu a dus la capăt o operă de distrugere rotundă: el i-a spulberat și pe buticari, și pe difuzorii de presă. N-a arătat milă nici măcar pentru băutură și țigări, așa cum te-ai fi așteptat. Pe locul curățat s-au putut clădi noile rețele de comerț comisionate prin tentacule și interpuși, temelia viitorului regim pornografic și absolutist ce avea să întunece deceniul 2004-2014.

Pe lîngă Băsescu, primarii PSD par mici răufăcători de la periferie. Rata lor de lichidare a chioșcurilor e mică, dar, pusă în context cu nivelul extincției, arată ca meteoritul Tunguska. După datele publicate de Tolontan, în 2010 erau 6.567 de chioșcuri de presă în toată țara. În 2015 erau 4.485, iar în 2017 ar mai fi 2.528. În București au mai rămas pe undeva pe la 700. Dacă Băluță a eliminat în ultimele luni peste 50, înseamnă că, menținînd ritmul și tendințele, bucureștenii vor putea sărbători dispariția presei scrise la anul, cu ocazia Centenarului Unirii.

PSD e, de altfel, artizanul distrugerii Rodipet, rețeaua națională de distribuție a presei scrise. În conivență cu baronii răposatului Club Român de Presă, Adrian Năstase a încredințat această rețea unui arab infractor, celebrul Hassan Awdi, care a mătrășit banii și a lăsat tarabele în faliment. Presa scrisă a început să piardă cititori. A pierdut apoi venituri, a pierdut pagini, a pierdut oameni, a pierdut standarde și, uneori, și-a pierdut, din toate aceste cauze, independența. Cu toate astea, pe cele cîteva tarabe rămase, presa scrisă se înverșunează să existe, să accepte țepele distribuitorilor și să facă propuneri unei specii orbite de televizor și de ecranul telefonului mobil.

Regimul socialiștilor cu Mercedes urăște presa neîncorporabilă în egală măsură cu regimul Băsescu (cel care s-a ocupat de presă cu ANAF, SRI și DNA). Pesediștii urăsc presa scrisă fiindcă, pentru ei, cititul e o povară. Pentru ei, cultura e o clădire de pe Splaiul Independenței, iar educația o firmă de tipărit manuale.

Primăriile Parisului, Amsterdamului, Berlinului, Varșoviei și ale celor mai multe capitale europene au dezvoltat programe speciale pentru distribuția informației și culturii la chioșc. Sînt chioșcuri cu arhitectura Peleșului, care înfrumusețează strada. Pesediștii de la București investesc în panseluțe, unde rata de întoarcere e mai mare ca la cocaină, prostituție și furt de mașini la un loc.

Acești cocalari de sector distrug cu bună știință ceea ce a mai rămas din presa scrisă. E revoluția lor culturală, înfăptuită sub privirea mulțumită a Comitetului Central.

http://www.catavencii.ro/editorial/basescu-si-psd-aceeasi-mizerie/

Hot this week

Trump : Le cer statelor NATO să crească bugetul apărării la 5%

Donald Trump : Le cer statelor NATO să crească...

Sebastian Stan, nominalizat la Oscar

Actorul de origine română, Sebastian Stan, este nominalizat la Premiile...

Serviciul Diplomatic al UE : Rusia atacă informatic şi manipulează în ţările noastre

Serviciul Diplomatic al Uniunii Europene (European External Action Service...

Noul Concorde, mai aproape de realizare

Succesorul neoficial al avionului Concorde este cu un pas...

Topics

Trump : Le cer statelor NATO să crească bugetul apărării la 5%

Donald Trump : Le cer statelor NATO să crească...

Sebastian Stan, nominalizat la Oscar

Actorul de origine română, Sebastian Stan, este nominalizat la Premiile...

Serviciul Diplomatic al UE : Rusia atacă informatic şi manipulează în ţările noastre

Serviciul Diplomatic al Uniunii Europene (European External Action Service...

Noul Concorde, mai aproape de realizare

Succesorul neoficial al avionului Concorde este cu un pas...

Succes european remarcabil pentru o podgorie românească

Comisia Europeană a aprobat, joi, înregistrarea denumirii vinuri de...

Alertă pentru rezervele de gaz din Europa

Europa ar putea fi nevoită să achiziționeze în această...

Oraşul Turceni a cumpărat cosmetice liberale

Primăria orașului Turceni, condusă de primarul Constantin Popescu, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img