Dupa promulgarea legii salarizarii, acum la Ministrul Muncii se lucreaza la o noua lege a pensiilor.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a facut luni, la Parlament, declaratii despre pensiile militarilor, despre care erau zvonuri ca vor scadea.

Dragnea a declarat că pensiile celor din sistemul de apărare şi ordine publică nu se vor diminua, nefiind în regulă ca aceştia să plece din sistem, deoarece statul român a investit în ofiţeri şi au o experienţă „foarte bună”.

‘Nu e o lege uşoară, este destul de apropiată ca şi importanţă de legea salarizării unitare. Este o lege cu foarte multe sensibilităţi. (…) Plecările din sistem sunt generate de prevederile actuale ale legii. Şi a apărut informaţia că pensiile din acest sistem vor fi diminuate şi oamenii se grăbesc să plece din sistem la 45, 46, 47 de ani, ceea ce nu e în regulă pentru că statul român a investit în aceşti ofiţeri, care au experienţă foarte bună, de care România are nevoie şi cred că trebuie să li se spună foarte clar că nu li se diminuează pensiile. Dar trebuie făcute discuţiile în aşa fel încât legea pensiilor să fie o lege dreaptă, o lege justă, corectă’, a declarat Dragnea la Parlament.

Potrivit lui Liviu Dragnea, premierul ar trebui să discute despre aceste lucruri cu toţi actorii interesaţi, cu toţi partenerii sociali, cu ministrul Apărării, ministrul de Interne, reprezentanţi ai altor structuri din sistemul de apărare şi ordine publică, cu ministrul Muncii, pentru a se încerca stoparea plecărilor din sistem, scrie news.ro

16 COMMENTS

    • Ma enerveaza cei care spun balaria aia cum ca nu se poate decupa o bucata de tara si sa se lipeasca la pungaria.
      Baaaa berbecilor, granitele nu mai sunt nimic in ziua de astazi. E vorba de cultura.
      Cultural, noi am pierdut Transilvania, pe seama eunucilor de la conducere.
      Sa va duceti sa vedeti in alte tari, cum limba de baza este limba tarii si nu a altor minoritati.
      Noi de ce nu facem la fel?

      • Ia du-te in Elvetia, ciobane, sa vezi ca aia au trei limbi oficiale, ca-s din trei popoare si nu msi guitza nimeni. Nu limba e problema, ci lipsa educatiei

        • In primul rand ca daca eram cioban si tot stateam mai bine decat tine.
          Nu am timp de pierdut cu tine, dar Elvetia este un stat artificial, precum Ucraina in granitele actuale. Tot de educatie tine si asta. :))))
          In nici un caz nu se poate face o paralela cu Romania, unde hugarizarea a avut succes, in sensul ca peste 60 % dintre maghiari, sunt de fapt romani ce si-au pierdut radacinile, sau rrrrommi asimiliati fortat pentru a avea o majoritate.
          Cand vorbesc de alte tari, ma refer la: Germania, Franta, Marea Britanie, Suedia, Noregia…
          Multe de spus, dar nu ai cu cine.

  1. orice stat falimentar are grija mai ales de banii celor care ii apara pe cei de la putere, ca altfel patesc ca si Ceausescu. Deci celor din Politie, Jandarmerie, securitate, armata (inclusiv aia care de fapt nu fac nimic, cei mai multi) li se va da cit mai mult, ca sa stea linistiti si sa apere… Statul. Statul cu care tocmai trebuie sa fim solidari printr-o noua taxa….

  2. Declaratii alambicate si neintelegibile ale presedintelui Camerei Deputatilor. Trebuie schimbat ceva si in privinta contributivitatii cadrelor militare, pensiile poate nu trebuie diminuate, insa, nu trebuie uitat ca militarii ies la pensie cu mult mai devreme dacat ceilalti salariati. Trebuie gandit de comun acord cu cei de la Armata, celelalte institutii militare si gasit ceva de bun simt si un echilibru.

  3. L-am auzit pe Drangea, citez:”statul Român ne fură”!
    Întrebări:
    – Ce este STATUL în propria-i definiţie?
    – Cine e STATUL Român?
    – Cei care sunt angajaţi ca bugetari de superlux numiţi politic?
    – Funcţionarii publici numiţi politic?
    – Sunt cei care cumpără hârtie igienică de 1 milion de euro pentru ca toţi s-o care acasă(pe A3 scrie)?!
    – Cohortele de vătafi români ai capitalului străin și de menestreli ai lor?
    – Stăpânul nevăzut şi necunoscut de cetăţenii români căruia aţi dat ţara şi cetăţenii la tocat?
    Nu cumva tot ceea ce se întâmplă este consecinţa tuturor făcăturilor în cei 27 ani de perindăreală în funcţii prin care aţi profitat de multe legi făcându-le doar în favoarea voastră(a tuturor escrocilor) neţinând cont de ţară şi de viaţa omului trăitor în acest stat?! Cine te fură pe tine Dragnea , dacă tu nu ai nicio problemă privind veniturile şi nivelul de trai!?
    Şi chiar dacă ar da ordin ca în armată cineva, voi chiar puneţi în practică?
    Dacă vi se ordonă:”ucideţi în masă cetăţenii români” voi execitaţi ca criminalii?!
    Pare a fi ceva de acest fel deoarece prăpastia privind nivelul de trai şi credibilitatea se adânceşte pe zi ce trece!
    Să vedem cine va cădea în prăpastie!

  4. Domnilor anonimi,care numai asa va puteti scrie gandurile si defaima o categorie sociala ,care si-a facut datoria ptr. ca dv.sa traiti liberi si fericiti impreuna cu cei dragi dv. Multi nu a-ti ales cariera militara din cauza privatiunilor,Majoritatea copiilor nostri nu s-au bucurat mereu de prezenta tatilor care mereu erau plecati in misiuni.In 30 de ani de serviciu militar,jumatate din timp l-am petrecut zi si noapte in cazarma,dormind echipati in paturi de fier.Atunci nu ne invidiati,radeati de noi ,eram APV-isti,tablagii,etc.Dupa trecerea in rezerva m-am angajat in sectorul privat si am realizat cat de placut si usor este in civilie.Initial am crezut ca se comporta asa cu mine ca sa ma poata da afara.Dlor,va inteleg aveti impresia ca dv.munciti mai mult si sunteti nedreptatiti,poate fi asa dar nu noi suntem vinovati Nu cred ca vreodata un militar,va jignitsi ponegrit ,respectindu-va ceea ce va cere si dv.Va doresc tot binele din lume si mai multa intelepciune si responsabilitate !CU RESPECT !

    • Gata cu lamentările şi zidul protector pe care vreţi să vi-l asiguraţi, mai ştim şi noi câte uscături şi câd de mulţi mizerabili ca fapte sunt în cadrul armatei! Fiecare cetăţean şi-a ales locul de muncă cum a crezut! V-aţi asumat în grup haina militară cu destule beneficii ”compensate” pentru lipsa din familie! Deajuns cu lamentările!
      Numai eu cât am scris despre condiţiile voastre şi de hăituirea în orice până la epuizare: deszăpezire, inundaţii , cutremure şi tot ce se vrea salvat urgent…inclusiv pentru acoperirea furăciunilor altora!

    • Daca-ti faceai datoria ramaneai in armata, daca tot te framanta cultul neatarnarii, nu te duceai in privat p’orma ca sa o scalzi p’aci cu greseli de gramatica (ti le spun daca insisti). Tu defapt ai intrat ca sa iti planga lumea de mila si sa te gratuleze cu ceva nationalisme, este?:))
      Si sa stii ca sunt ferm convins ca de dragu neatarnarii si libertatii mele ati plecat prin Afganistan Irak si pe la vecinii sarbi, oameni care n-au avut nimic de-a face cu noi! Probabil daca veneau ei la noi nu mai erai in armata mai de mult. Dupa razboi multi viteji s-arata… mie sincer imi pare rau ca ai sentimentul asta de deziluzie dupa 30 de ani. Ca banuiesc ca sunt si armate in care lumea se poarta cuvilizat, nu trebuie ca la noi, sa ajungi in civilie pt asta. Sa stii ca asta inseamna ca erau multi necivilizati acolo, defapt. Si nu atat necivizati cat fara lipsa de respect fata de camaradul de langa ei. Detalii…

  5. Domne da comentati si de stirea ca Turcia tara nato a cumparat rachete antiaeriene de ultima generatie de la inamicu nostru comun Rusia! O sa zic in fiecare post ca poate ori ma inchizi, ori te hotarasti sa nu o mai arzi arici-pogonici doar cu stiri (bune) despre americani. Pai ori suntem comentator militar ori nu mai suntem?;)

  6. ARE DREPTATE DRAGNEA CĂ NU SCADE CUANTUMUL PENSIILOR MILITARE, DAR NICI NU CREȘTE PE O PERIOADĂ DE 5 ANI PRIN „ÎNGHEȚAREA PENSIILOR” DE CĂTRE LIA OLGUȚA (?) (Apropo! Ce treabă are ministrul muncii cu… pensiile militare, care nu sunt plătite de acesta)
    SCOPUL ESTE CA SĂ NU SE APLICE ART. 60.(1) DIN LEGEA 223/2015…
    (1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional și/sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 și 108 și în funcție de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie.
    Este o asemănare izbitoare cu o ordonanță de urgență celebră a lui Năstase Adrian, care printr-o singură propoziție suspenda pe 4 ani exact prevederea de mai sus… Decalajul dintre categoriile de pensionari a devenit unul enorm. LA FEL SE VA ÎNTÂMPLA ȘI ACUM! CEL MAI MULT AFECTAȚI VOR FI CEI CARE S-AU PENSIONAT PÂNĂ-N 2011… ȘI CARE VOR IEȘII ÎN STRADĂ…
    Inconștienții politic VOR RUPE ARMATA DE REZERVA EI, CEEA CE CRED CĂ SE ȘI DOREȘTE…

  7. Domnule Radu Tudor, spusele lui Dragnea, Fifor si Vasileasca au valoare mai mica decat o ceapa degerata. Toti au promis ca se întâlnesc cu rezervistii, pensionari militari, dar nu au fost foarte clari in care mileniu. Probabil ca daca ne declaram si noi, militarii, drept o minoritate nationala o sa beneficiem macar de un gram de dreptate.Daca ati fi raspuns solicitarilor autenticilor rezervisti militari si ati fi participat pe 20.09.2019 la dezbaterea de la Cercul Militar National altfel i-ati privi pe cei trei. Daca totusi , ca autentic cunoscator al fenomenului militar, doriti o radiografie exacta a realitatii vietii militarilor activi, in rezerva sau retragere, dati un semnal. N.Gropan

Leave a Reply to Dan RouaCancel reply