Incep sa apara germenii unei rupturi in coalitia PSD-UNPR-ALDE, cu efect pe termen lung si consecinte nebanuite pentru finalul 2015 si tot anul 2016…

========================

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, referitor la votul din Cameră în cazul Elenei Udrea, că a fost “o acţiune organizată de PDL”, la care s-au “mai găsit aliaţi”, el susţinând că “cei de la PDL au votat în bloc împotriva solicitării justiţiei, cei de la UNPR la fel, se pare că şi cei de la ALDE”.

“Poate au fost câţiva colegi de la noi (de la PSD – n.r.) care nu au votat cu bilele la vedere. Dar, din ceea ce mi-au spus colegii mei (…) şi nu am de ce să cred că mă mint, cei de la PDL au votat în bloc împotriva solicitării de la justiţie, cei de la UNPR la fel, se pare că şi cei de la ALDE şi o mare parte din liberali”, a spus Dragnea, vineri, la Negreşti Oaş, înainte de reuniunea Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Preşedintele PSD a adăugat că, după părerea sa, a fost vorba de o organizare foarte bună, nu de “o stare emoţională care să genereze un curent”. “Din ce am văzut eu, sunt aproape convins că a fost o organizare, (…) au şi ei foarte buni organizatori şi mă refer la cei de la PDL”, a menţionat el.

“Puteau să pună 100 de urne, acolo a fost o acţiune organizată, o spun foarte clar şi răspicat, prin care s-a stabilit ca cererile justiţiei să fie respinse. (…) După părerea mea, a fost o acţiune organizată de PDL, la care, sigur, au mai găsit aliaţi”, a mai spus Dragnea.

El a acuzat totodată PNL de “limbaj dublu”.

“Ce au făcut alaltăieri în Parlament a fost ceva ruşinos, un partid care are limbaj dublu, care este ipocrit. Ori se hotărăsc şi ei să înţeleagă că nu se mai poate face politică în felul ăsta şi atunci vom avea o colaborare corectă pe teme mari ale ţării, ori, dacă nu, înseamnă că ei rămân ancoraţi în trecut şi zic să colaboreze ei între ei”, a susţinut Dragnea.

Întrebat, pe de altă parte, dacă va cere clarificări în următoarea şedinţă a coaliţiei în legătură cu poziţiile UNPR şi ALDE, Dragnea a menţionat că va dori să aibă loc o discuţie pentru a vedea dacă toţi înţeleg în acelaşi mod să facă politică.

“Nu cer clarificări, în coaliţie avem statut egal. Voi dori să avem o discuţie să vedem dacă toţi avem acelaşi mod de a face politică, dacă înţelegem la fel să facem politica, pentru că nu cred că aşa trebuie să funcţioneze lucrurile”, a menţionat Dragnea.

“Ceea ce noi am stabilit la Congres nu au fost vorbe în vânt, sunt lucruri pe care ni le asumăm şi pe care trebuie să le şi aplicăm. Nu cred că este firesc ca noi, parlamentarii, să ne dăm cu părerea atunci când instituţii ale statului au anumite solicitări”, a mai spus Dragnea.

El a arătat că nu parlamentarii stabilesc arestarea sau reţinerea, ci doar creează această posibilitate.

“Şi spun a nu ştiu câta oară, poate reuşim vreodată să modificăm Constituţia şi să rămână imunitate parlamentară numai pentru declaraţiile politice. Din câte ştiu, dumneavoastră nu aveţi imunitate parlamentară, oamenii simpli nu au, primarii nu au, eu nu am avut când am fost trimis în instanţă, cred că justiţa trebuie lăsată să-şi urmeze cursul, aşa cum crede ea de cuviinţă”, le-a mai spus Dragnea jurnaliştilor.

La votul de miercuri în Camera Deputaţilor, cererea de încuviinţare a reţinerii Elenei Udrea a avut 123 de voturi “pentru” şi 119 “împotrivă”, fiind admisă, în timp ce solicitarea privind arestarea preventivă a fost respinsă.

Iniţial, surse din Comisia de numărare a voturilor au anunţat că cererea privind încuviinţarea reţinerii Elenei Udrea a fost respinsă de Camera Deputaţilor. Ulterior, aceleaşi surse au precizat că s-a decis ca voturile să fie renumărate întrucât au fost cazuri în care unii parlamentari au introdus mai multe bile în aceeaşi urnă, potrivit Mediafax.

16 COMMENTS

  1. Si la Sova probabil ca tot PNL-ul era majoritar in parlament. Cum au ajuns bietii de ei minotitari si nu mai pot impune votul lor. Cred ca mai bine se abtinea condamnatul Dragnea si o lasa asa cum a picat. Ei critica peste tot si tot timpul aceste arestari preventive si acum fac pe mieluseii si incearca sa convinga prostimea ca ei au votat pentru ceva ce critica de mult timp. Ba chiar au incercat sa schimbe codurile penale in acest sens dar vai, ei voteaza pentru arestari preventive si altii nu ii lasa. Curat Hoti care striga prindeti hotii!

  2. Mă da”marş” în pădurea spînzuraţilor şi nu mai duce populaţia în eroare manipulantă. Ce dreacu bă’ chiar crezi că nu ştim motivul pentru care faceţi atîta bălăcăreală şi scandal permanent? Mai cască ochii să vezi că totuşi nu sîntem atît de limitaţi sau după cum credeţi voi: proşti! În spatele acestor activităţi mizerabile caracteristic politicii nulităţilor, se ascund tot felul de furturi şi înşelătorii prin lege făcute chiar de voi mîrşavilor! Toţi sînteţi o oală cu castraveţi şi murături împuţite! Degeaba vreţi voi să vă scoateţi din cloacă, nu aveţi nicio şansă: sînteţi mult prea apăsaţi de furturi şi înşelătorii pentru a vă mai crede cineva!
    Vei toţi plimbaţii la DNA prin faţa camerelor de luat vederi şi în faţa microfoanelor minţiţi ca nişte porci ordinari: nu sînt vinovat! e politic! toţi în gura mare! Şi cînd a fost vorba de legea cu recuperările a tot ceea ce aţi furat sau diferenţa între veniturile încasate şi mită e de cel puţin o viloasă=mită şi furt din bugetul statului, v-aţi dat la cur toţi dînd unul în curul altuia! I-aţi legat de mîini pe cei de la ANAF sau cum se numeşte instituţia destinată recuperărilor cu ajutorul procuraturii şi justiţiei! Şi, ce să vezi: sînteţi plimbaţi prin faţa cametrelor de luat vederi pentru a vă cunoaşte populaţia valoarea voastră ca politician ales hoţ, daţi declaraţii scrise pe unde vi se cere şi mincinoşii de voi: vă consideraţi nevinovaţi, dar hărţuiţi de sistem şi rămîneţi cu furăciunile şi conturile grase!
    – CUM DE VĂ MAI RABDĂ PĂMÎNTUL OARE?
    Şi iar înscrişi pe liste impuse la vot, s-au curăţat hoţii de cuvintul furt în grup! Urmează furt individual, că fiecare are chenarul lui cu numele înscris! ”sikktir” bă mincinoşilor, nu sînteţi vinovaţi niciunul dar e Udrea, Blaga, Izmănaru UNPR, Bica, Kovesi, A3, Băsescu, Iliescu, Năstase, Ponta, Voiculescu! tu nu ai nicio vină… din ce ţi-ai construit viloiu în care stă fami(g)lia ta? dar cum e cu domeniul preş. cons. judeţean vrancea Oprişan din domeniul statului în domeniu privat ditamai popasul??? şi nu numai!(scuze Radu, este realitatea de pe micile ecrane şi din viaţa de zi cu zi)

  3. Apropo de metoda folosită pentru ţigani cu”video sau acte legale parafate şi ştampilate neluate-n considerare” asta se practică de cel puţin 5-6 ani de zile! că abia acum a ajuns la vedere şi-n ochii televiziunilor, e altceva! Nu e nicio şansă de a schimba ceea ce deja se practică în ţară pe civil şi în ultimul an introdus sau extins în penal. Zile grele că nici apel nu poţi face la curtea europeană de justiţie(actele se tot fabrică şi te trezeşti anihilat). asta se întîmplă în civil de cel puţin 4-5 ani.
    De asta îi urăsc pe politicieni şi nu numai! s-au adunat destul de multe încît nu deţin atîta ură pentru a-i distruge

  4. Partidele din ziua de azi toate sunt niște mizerii. Nu se știe în ce cred, totul e după interesul personal, trăiesc din atacuri etc. În germania cetățeanul poate sa se uite pe internet sa vadă cum a votat parlamentarul lui la legea X, sa îl întrebe de ce a votat așa. La noi se încurcă în 2 bile și trec în spatele ideii ca votul e secret. Nu ar trebui să fie secret. Parlamentarii trebuie să fie responsabili, asumați și sa știe ce votează ca mulți nici nu știu. Sa știm și noi cum a votat parlamentarii noștri care NE reprezintă. Ce autostrăzi, ce spitale, ce nimic când la noi totul se face cu șpagă, cu interese de familie transpartinice etc. Ar trebui sa o luam de la 0 și toti care au fost în parlament pana acum sa nu mai calce vreodată pe acolo.

  5. De ce trebuia arestata Udrea dupa 8 ani de eventuala comitere a faptei, sau ce pericol public reprezenta?
    Toti o tin langa cu “impiedicarea justitiei” dar DNA este justitia?
    Pozitia d-lui Tariceanu este cea corecta si nu cred ca poate fi banuit de simpatie pentru Udrea.

  6. spectrul inchisorii produce daune in gandirea lui dragnea. de frica unei treceri de la inchisoare cu suspendare la inchisoare cu executare acesta pupa poala lui cioalnis si a trinomului care conduce romania. ca sa-si salveze pielea e in stare sa ingroape pesedeul si guvernarea. asta e explicatia pentru trecerea rapida de la demisia din functie cand a fost condamnat la onchisoare cu suspendare la functia de presedinte plin in care nu mai tine cont de hotarrarile luate de conducerea pesede prin care cei condamnati sa faca un pas inapoi.gargara de doi bani la fel ca si gargara facuta de cutrele basisto-peneliste care nu iarta nici in prilej sa se faca de cacao zi de zi prin declaratii halucinante .

  7. PSD merge singur in alegeri, fara oprea si fara tariceanu, asta e mesajul. De data asta nu mai iau pe nimeni la remorca.

    • De fapt, băsist-iohannistule, mesajul lui Dragnea este că a primit ordin de la trinomul pe care Băsescu și PDL-ul l-au creat și pe care tu și Iohannis îl pupați în dos, să distrugă actuala majoritate parlamentară și, dacă se poate, să distrugă și PSD-ul.
      .
      Dragnea a zis că cererea de arestare a Udrei a venit din partea justiției; procurorii NU sunt și nu fac justiție, dar slugoiul se face că nu știe.
      .
      Același Dragnea spune că vrea să curețe PSD-ul de membri urmăriți penal și condamnați. Păi dacă el chiar consideră justiție prin ce trec și/sau au trecut colegii lui și nu numai, atunci și el trebuie să zboare din PSD, că doar a fost condamnat de către aceeași “justiție”, “penalul” dracului!

  8. Nu ştiu la ce te dai curat ca lacrima pentru naivi şi cei care se lasă manipulaţi! Eşti căpuţul sau reprezentantul mafioţilor cumva? Aici ai dovezi clare: poporul abia că rezistă şi voi hoţilor vă lăfăiţi în de toate pe ascuns! http://www.cotidianul.ro/ziua-mortilor-in-tara-oasului-cu-dragnea-si-psd-270552/
    Un pasaj din articol:”Noul preşedinte al PSD Liviu Dragnea s-a găsit să organizeze prima şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al partidului la Negreşti Oaş, vineri, 30 octombrie 2015, taman în perioada în care oamenii din zonă sunt preocupaţi de comemorarea morţilor din familiile lor, care are loc anual în ultimele zile ale lunii octombrie şi primele zile ale lunii noiembrie. La această şedinţă au venit circa 100 de lideri pesedişti, respectiv membrii Biroului Permanent Naţional al PSD şi toţi preşedinţii de organizaţii judeţene, precum şi 10 miniştri , premierul Victor Ponta nu şi-a făcut apariţia în zonă. Complexul turistic este proprietatea afaceristului Mihai Crişan, cunoscut drept un individ violent şi analfabet, fost cioban până în 1989, devenit ulterior unul dintre marii potentaţi ai zonei, un fel de Bercea Mondial local. În ultimii ani, Crişan a fost cercetat pentru fapte de violenţă extremă, evaziune fiscală, contrabandă cu ţigări şi afaceri nelegale cu material lemnos.”
    P.S. Recomand articolul pentru oricine care vrea să afle adevăratele ”valori” politice!

  9. Coalitia sustine guvernul, adica politicile guvernamentale. Daca DNA e guvernul Romaniei, si e politica acesteia sa aresteze preventiv unii membri ai parlamentului (nu comentam motivatia juridica) coalitia s-a fisurat intr-adevar cu ocazia propunerii de arestare a deputatului Udrea.
    Iarasi, daca votul nu e imperativ nici un sef de partid nu poate sa impuna membrilor grupului sau cum sa voteze, si cu atat mai putin sa forteze pe ceilalti sefi din coalitie sa-i sustina demersul. Aici intervine whip-ul, institutia (reprezentata de un parlamentar) care poate exercita presiuni asupra grupului reprezentand puterea, in cazul de fata. Daca exista asa ceva in parlamentul Romaniei, Dragnea n-are decat sa-l ia de guler pt lipsa de disciplina; daca nu, sa-si certe partenerii cu usile inchise, altfel se face de pomina, sau sa-i ademeneasca mai bine data viitoare, sa-i faca pe plac.
    Oricum, chestia cu arestarile preventive suprapuse, pe banda rulanta, cu atac la drepturile omunlui, la imunitatea parlamentara, etc s-a demonetizat. De fapt, asta-i oful lui Dragnea, el n-a avut-o cand l-au luat sa-l judece pentru un delict,efectiv, POLITIC si-ar fi cazul sa-si aminteasca de asta cand tuna si fulgera pe seama “Justitiei” agresata de parlamentarii din dosul imunitatii politice.

Leave a Reply