Friday, May 15, 2026
13.4 C
Bucharest

Dragnea : “Sa ne rupem? Ar fi o greseala majora !”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, consideră că, după alegeri, componenţa politică a Parlamentul European va fi diferită faţă de ce este acum, iar unii lideri europeni trebuie să înţeleagă care este cauza pentru care se va schimba structura politică a PE. “Trebuie să definim foarte bine relaţiile în interiorul Uniunii Europene, trebuie să se poarte o discuţie foarte serioasă despre ideea unei armate europene”, spune el.

“Trebuie să definim foarte bine relaţiile în interiorul Uniunii Europene, trebuie să se poarte o discuţie foarte serioasă despre ideea unei armate europene. Am văzut că cei de la liberali susţin… Spunea Cîţu, să se taie bani de la agricultură şi să pună pentru armată europeană. Eu nu sunt de acord. Eu vreau să se pună bani la agricultură, să avem hrană sănătoasă şi ce avem acuma să păstrăm şi să nu ne gândim că… Suntem în NATO, cheltuim bani pentru că suntem în NATO, ne asigură un sistem de apărare pentru România eficient, dar în acelaşi timp vrem să facem şi o armată europeană. Adică miza Europei care trebuie să fie, să se rupă din punct de vedere strategic sau al apărării  de Statele Unite? Cred că ar fi o greşeală majoră”, a spus Dragnea la Adevarul, citat de news.ro

Hot this week

Sondaj : scade AUR, cresc PSD și PNL

Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională...

Rubio, în dezacord cu Trump : Ucraina are cea mai puternică armată din Europa

Într-o declarație acordată Fox News pe 14 mai, în timpul...

Bolojan : salariile sunt prea mari

Premierul demis al României, Ilie Bolojan, a vorbit, într-o...

Președintele Consiliului Fiscal : România nu este în dezastru economic

Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, consideră „impropriu” termenul de...

Când durerea de genunchi schimbă viața: soluțiile moderne în gonartroză

Când durerea de genunchi schimbă viața: soluțiile moderne în...

Topics

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img