Tuesday, October 20, 2026
12.4 C
Bucharest

Dupa Volkswagen, Audi investigat de procurorii germani

Procuratura din Germania a lansat  investigaţie preliminară împotriva subsidiarei Audi a grupului Volkswagen, în scandalul declanşat de emisiile poluante ale automobilelor diesel, a relatat o publicaţie germană citată de Reuters.

Audi a anunţat că 2,1 milioane de automobile ale mărcii sunt afectate de scandal, între acestea aflându-se sedanurile A1, A3, A4, A5  A6, modelele sport TT, precum şi SUV-urile Q3 şi Q5.

Wolfram Herrle, procuror şef în oraşul de origine al Audi, Ingolstadt, a declarat pentru grupul Funke Media că a început o investigaţie preliminară pentru a se vedea dacă trebuie lansate acuzaţii oficiale împotriva companiei.

“Analizăm în prezent toţi factorii, pentru a decide dacă trebuie iniţiată o investigaţie”, a spus Herrle.

Reprezentanţii procuraturii din Ingolstadt şi cei ai Audi nu au putut fi contactaţi pentru a comenta informaţiile publicate de Funke Media.

Grupul Volkswagen a anunţat marţi că intenţionează să recheme în service până la 11 milioane de vehicule la nivel global, dintre care 5 milioane de vehicule marca VW, pentru a înlătura softul care reduce nivelul noxelor în timpul testelor de poluare.

Ulrich Hackenberg, directorul pentru cercetare şi dezvoltare al Audi, se află printre directorii din cadrul grupului VW suspendaţi din funcţie în acest scandal.

Procuratura germană a anunţat luni că fostul CEO al VW, Martin Winterkorn, este investigat sub acuzaţia de fraudă în vânzarea automobilelor dotate cu softul care reduce nivelul emisiilor poluante. Winterkorn a declarat că nu a avut cunoştinţă că ar comite vreo ilegalitate.

Winterkorn a fost înlocuit vineri de directorul general al Porsche, Matthias Mueller.

Hot this week

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

Topics

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img