Wednesday, October 21, 2026
11.2 C
Bucharest

E oficial ! Dragnea cedeaza atribuțiile

Liderul PSD Liviu Dragnea și-a delegat atribuțiile de la șefia Camerei Deputaților, decizia figurând, luni, în Monitorul Oficial, însă detaliile hotărârii nu sunt prevăzute, pagina publicată pe site-ul instituției fiind albă, scrie stiripesurse.ro

Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache a confirmat, luni pentru MEDIAFAX, că i-au fost delegate atribuțiile președintelui Camerei, însă nu a dorit să precizeze perioada delegării.

Liviu Dragnea este internat de duminică în spital, după ce a acuzat durerii de spate. Doctorii urmează să decidă, luni, dacă îl vor opera pe liderul PSD, a anunțat secretarul general al partidului Codrin Ștefănescu, precizând că acesta are o dublă hernie și probleme cervicale. Social-democratul a mai spus că va fi amânată pentru o săptămână validarea în CEx a listei candidaților PSD la europarlamentare.

Instața supremă l-a citat luni, 18 martie, pe Liviu Dragnea pentru a fi reaudiat în apelul dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman, însă acesta a transmis judecătorilor, prin intermediul avocatului, că este internat.

Hot this week

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

Topics

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img