Sunday, July 13, 2025
34.1 C
Bucharest

E oficial : legea PSD prevede si scăderi de salarii !

In ciuda faptului ca in campania electorala, PSD a promis ca va adopta o lege a salarizarii unitare fara sa scada vreun salariu, ci prin cresterea progresiva a celor mici si plafonarea celor mari, azi aflam contrariul : vor fi salarii care vor scadea !

Odată cu noua Lege a salarizării, unele salarii vor scădea, a spus ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, cea care susține că efectele legii se vor simți din acest an, scriu agentiile de presa.

“Mai sunt salarii care vor scădea, da. Pentru că sunt acei bugetari de lux pe care nu i-a mai controlat nimeni”, a spus Lia Olguța Vasilescu. ”Nu va mai putea să treacă nimeni peste conducătorul de instituţie. Nu mai poate nimeni să treacă peste ceea ce s-a plafonat”, a explicat ministrul.

 Majorările din Legea salarizării vor intra în vigoare de la 1 iulie. “De la 1 iulie vor mai fi nişte creşteri nu foarte semnificative. De la 1 ianuarie 2018, media de creştere a salariilor este de 25%, mai puţin sănătatea care intră cu toţi banii pe care ar fi trebuit să îi primească din 2020 – le cresc salariile din 2018, dar se opresc până în 2021, nu vor mai avea nicio creştere salarială şi este vorba și de educatie cu 50%, unde ne-am angajat ca să fie creștere”, a declarat ministrul Muncii.

Hot this week

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Topics

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img