Saturday, May 2, 2026
11.9 C
Bucharest

Elena Cristian : “Azi a fost ultima mea zi. Plec si va multumesc”

Elena Cristian pe Facebook :

Azi a fost ultima mea zi la Jurnalul.

Nu m-am supărat, nu am fost dată afară, nu ne-am certat, nu plec la un trust concurent, rămân cu sufletul Aici. Și ne vom întâlni la fel de des prin intermediul televizorului .

Doar că am ales să mă întorc la presa de business și mulțumesc din suflet celor care mi-au dat șansa să fac asta.

Sunt de 10 ani în acest Trust de presă. Și nu mi-ar ajunge încă 10 să îi nominalizez pe toți cei cărora trebuie să le mulțumesc. Lista e lungă și nu aș vrea să omit pe cineva. Așa că voi spune simplu: MULȚUMESC.

Vreau să mai spun că anii la Jurnalul Național (3 și un pic, din 10) au fost minunați, mai ales datorită oamenilor extraordinari cu care am avut onoarea să lucrez. Ei știu că nu spun vorbe mari și că am fost norocoși că ne-am întâlnit. O să ne ducem dorul unii altora.

VĂ MULȚUMESC, DRAGI COLEGI! Pentru tot, dar mai ales pentru ultimele două săptămâni!

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img