Saturday, April 11, 2026
8.1 C
Bucharest

Elena Lasconi, președintele partidului : USR, o gașcă de execuții politice

Elena Lasconi, lider USR :

Eu știu că dreptatea este de partea mea și îi voi da în judecată pe cei care încearcă să facă un mare abuz doar ca să-și asigure un viitor călduț!
O gașcǎ din USR a ajuns să încerce sa mă elimine, după ce am fost validată de Congres, în plin proces electoral, fără nicio decizie a unei autorități competente. Este o execuție politică ascunsă sub un formalism de partid, dar care, în esență, nu are nici legitimitate, nici temei legal. ABUZ, despre asta vorbim.
USR înseamnă deschidere, transparență, dreptate pentru fiecare dintre noi, respect, adevăr. Acestea sunt valorile în care cred, pentru care am intrat în acest partid și pe care le împărtășesc majoritatea colegilor mei. Colegi cărora le voi transmite direct în această seară, în ședința Comitetului Politic, că o mână de oameni nu pot confisca acest partid.
Dacă tot au ajuns subiect public ședințele noastre interne – și nu eu am generat asta –, spun și aici, să fie clar pentru toată lumea: ședința din această seară este INFORMALĂ. Orice manevră de a pretinde luarea unei așa-numite decizii ar fi ilegală, fără greutate juridică. Este doar o încercare de a manipula percepții. Un abuz făcut cu metodele bolșevice. Vorbim despre o epurare politică în sensul strict: o persoană validată democratic este eliminată, fără explicații, fără o procedură legală, în numele unei așa-zise „discipline de partid”.
Eu am curaj să fac dreptate! Și voi face dreptate și pentru mine, și pentru colegii mei din USR, și pentru voi! #elenalasconi

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img