Saturday, July 12, 2025
29.6 C
Bucharest

Eșec la referendum. Premierul Italiei demisioneaza

Premierul italian, Matteo Renzi, a anunțat duminică noaptea că luni va prezenta demisia sa președintelui Sergio Mattarella, în urma eșecului de la referendumul privind reforma constituțională, transmit agențiile internaționale de presă.

Într-o declarație făcută de la sediul guvernului, Renzi a admis că “Nu” a câștigat la referendum de o manieră clară și și-a asumat responsabilitatea înfrângerii.

“Experiența mea de șef al guvernului se oprește aici”, a declarat Renzi, după înfrângerea sa la referendumul privind reforma constituțională, precizând că va depune demisia, luni, la finalul unui consiliu de miniștri, transmite AFP.

“Am vrut să tai scaune, dar nu am reușit. Scaunul care cade este cel al meu”, a arătat premierul italian.

În timpul apariției sale, Matteo Renzi, cu o mie de zile în fruntea executivului de la Roma, a fost acompaniat de soția sa, Agnese Lantini, căreia i-a mulțumit pentru “răbdarea” din timpul mandatului său de premier.

Renzi și-a legat continuitatea la putere de aprobarea reformei sale constituționale, o reformă cheie pentru el, dar care a fost respinsă la referendumul de duminică din Italia.

După numărarea a circa jumătate din voturile exprimate la referendum, 59,6% s-au pronunțat contra reformei, față de 40,4 în favoarea acesteia, relevă EFE.

Invocând crizele politice frecvente care au marcat scena politică italiană în ultimele decenii, premierul de centru-stânga a cerut o reformă a sistemului politic prin care s-ar fi sporit puterile guvernului central, în detrimentul celor 20 de regiuni ale Italiei, pe probleme precum mediul, transportul și energia.

Reforma viza și renunțarea la bicameralismul perfect prin retragerea funcției legislative în cazul Senatului, urmând totodată să fie redus numărul de parlamentari.

Euro a coborât la cel mai redus nivel din ultimele 20 de luni în raport cu dolarul, în timpul tranzacţiilor de luni, iar acţiunile au scăzut şi obligaţiunile au urcat, din cauza temerilor că eşecul referendumului din Italia va destabiliza ţara şi va încuraja mişcările naţionaliste, transmite Bloomberg.

Hot this week

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Topics

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img