Președintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, a pronunțat vineri un violent rechizitoriu în Spania împotriva “celor care seamănă discordie”, în plină criză între Madrid și liderii separatiști din Catalonia, relatează AFP.

“Atunci când unii seamănă discordie, ignoră cu bună știință legile, este necesar să fie reamintită importanța statului de drept”, a declarat Antonio Tajani într-un discurs la Oviedo, în nordul Spaniei, unde Uniunea Europeană a primit Premiul Prințesa de Asturias pentru Concordie.

“Nimeni în Uniunea Europeană nu își imaginează să încalce legile care au fost adoptate de toți”, a continuat el în fața regelui Spaniei care, ulterior, a denunțat o “tentativă inacceptabilă de secesiune” a Cataloniei.

Majoritatea separatistă din parlamentul regional de la Barcelona și guvernul catalan nu mai recunosc Curtea Constituțională a Spaniei.

“A venit timpul să ne reamintim, în aceste vremuri în care egoismele naționaliste înguste ies la suprafață (…), că prosperitatea tuturor îi ajută, de asemenea, pe cei care contribuie cel mai mult”, a subliniat președintele Parlamentului European într-un discurs salutat cu ovații în picioare.

Separatiștii catalani susțin că bogata lor regiune plătește prea multe impozite statului spaniol fără o compensație echitabilă, scrie Agerpres.

“Noi nu ridicăm granițe între europeni”, a continuat Antonio Tajani. “De prea multe ori în trecut, perspectiva de a schimba granițele a fost prezentată ca un panaceu divin și s-a transformat într-un haos infernal”, a adăugat el.

“Există în Europa populiști și naționaliști care cheltuiesc timp și bani pentru a ne diviza. Ar face mai bine să acționeze pentru concordie”, a mai spus liderul PE.

În intervenția sa, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a reamintit că “statul de drept (…) ne permite să trăim împreună, într-o coexistență armonioasă și în respectul diferențelor noastre”.

2 COMMENTS

  1. Well, exista in Europa ceva care se numește scepticism, un mod de manifestare a spiritului critic, adică, spirit aproape disparut pe continentul american și, de aceea, de neînțeles pentru mulți din susținătorii mitului UE. Sigur ca populiștii și alți consumatori de timp și bani, invocați de Tajani, agita “regiunile” in sensul rebeliunii fata de “Uniune”, dar baza frământărilor sta in critica politicilor nivelatoare practicate de UE, mai concret, in criticile aduse Germaniei, liderul “informal”al formațiunii suprastatale numita Uniunea Europeană. Și Brexitul, ca ne place sau nu, e cea mai vizibila dovada a acestui scepticism; desigur, Marea Britanie, chiar și in plin proces de “secesiune” fata de Bruxelles-ul condus de la Berlin (asta-i percepția la nivelul englezului de rând), nu-și poate permite sa susțină “mica patrie” catalana-ar fi sa meargă împotriva propriei structuri, cea de Regat Unit, care n-are nimic de-a face cu lupta Angliei împotriva hegemonului german. Pana la urma, ca și Spania, Marea Britanie s-a format ca o unire, sub o singura coroana, a câtorva astfel de “mici patrii” ale căror dinastii/coroane s-au reunit prin diferitele Constituții, adoptate de-a lungul istoriei, pentru a forma, înainte de imperiu, o patrie unica, ceea ce se numește, de la Shakespeare încoace (se admite, azi, rolul de “propagandist”de geniu al bardului) cu emoție și mândrie, Anglia/England. Sa reduci, și readuci Anglia la o simpla “federatie”de câteva “provincii”/regiuni înseamnă sa distrugi o întreaga istorie, mult idealizata, desigur, dar idealizata de geniile nației, transformată in legenda vie, intr-o epopee naționala din care nici măcar” regiunile” rebele, precum Scoția, nu vor sa fie excluse, la o adică.(vezi declarația premierului scotian in favoarea Spaniei). Pe de alta parte, scepticismul țărilor din vechiul imperiu sovietic, fata de UE, tot mai pregnant, e tot un fenomen de respingere a politicii “centralizatoare” dusa de Bruxelles-Berlin, dar cu o nuanță: aceea ca “patriile” care compun structura UE, validate istoric ca atare, se văd reduse la statutul de “regiuni” sau “provincii” ale unui nou imperiu, ceea ce irita peste poate imaginarul populatiilor respectivelor patrii. N-as crede, însă, ca Cehia, de pilda, oricât de căzută in mâna populiștilor după recentele alegeri, va sari sa susțină independența catalana—independența Slovaciei e și acum resimțită de cehi ca o “victorie” a Germaniei (și o “trădare” din partea lui Havel și a intelectualității “internaționaliste”) asupra uneia din victimele sale din războiul II, deci no way suport pentru un partid de guvernământ care ar favoriza secesiunea in alte state ale Uniunii. Ce-ar trebui schimbat, probabil, e politica Bruxelles-ului dar aici, atâta timp cât liderii rămân aceiași, nu se vede clar vreo cale de ameliorare, dacă nu de schimbare efectivă, a politicii de “integrare fără anularea identității naționale” prevăzută in proiectul european original.

Leave a Reply