Friday, December 19, 2025
10.7 C
Bucharest

Firea despre un guvern PSD-PNL din iarna

Întrebat dacă este posibilă o guvernare PNL + PSD după alegerile parlamentare, vicepresdintele PSD Gabriela Firea a răspuns că nu exclude acest lucru și a indicat inclusiv ‘capcana’ partidelor mici în acest sens.
“In politica am invatat sa nu spun nicodata ‘niciodata’ si asa cum am guvernat bine in USL se pot gasi solutii, se pot gasi variante. Am colaborat bine cu colegii nostri de la PNL pe Codul Fiscal si la legea bugetului de stat pe 2016. Stiu ca in acest moment pararile sunt in directia ca fiecare sa mearga pe drumul sau, domniile lor pe un drum de dreapta, un drum liberal, noi pe drumul social-democratiei, de centru-stanga. Dar s-a vazut ca in momentul in care depinzi foarte mult de partidele care nu sunt atat de numeroase, nu vrea sa jignesc pe nimeni, dar daca depinzi foarte mult de acele partide putin mai mici care la un moment dat au alte obiective politice care nu mai coincid cu proiectele pe care le ai e foarte dificil sa ramai prins in aceasta capcana si atunci apar solutii, cum s-a intamplat si in Germania, cum am avut si noi, in perioada recenta, solutii ca dreapta si stanga sa coabiteze, sa guverneze, sa stabileasca cateva obiective comune pentru cetateni si sa le duca la indeplinire”, a spus Gabriela Firea la emisiunea Punctul de intalnire la Antena 3.
“Am citit declaratia recenta a dnei Gorghiu care spunea ca sub nicio forma nu merge pe aceasta varianta. Momentan si noi am fi tentati sa raspundem la fel, dar din punct de vedere al interesului cetatanului trebuie sa ne gandim ce este mai bine pentru el si daca sunt oameni onesti si intr-o parte si in cealalta, de ce pana la urma sa nu mergem sa construim impreuna, daca partidele mici merg intr-o alta directie?”, a adăugat aceasta citata de DC News.

Hot this week

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

Topics

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Ordinul dat de Ceaușescu pentru asasinarea românilor în decembrie 1989

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img