Thursday, November 13, 2025
5.4 C
Bucharest

Fost general NATO : nu se întrevede o pace cu Rusia

Un general în retragere şi fost strateg al NATO a spus că nu vede vreo perspectivă pentru o pace negociată în războiul Rusiei împotriva statului vecin Ucraina şi a deplâns ceea ce el a denumit drept “întârzieri nefericite” în livrările de arme pentru Kiev, informează joi dpa.

“Nu va exista o soluţie diplomatică (negociată) cu (preşedintele rus Vladimir) Putin”, a declarat Klaus Wittmann, general de brigadă în retragere, într-un interviu pentru mass-media germană Mediengruppe Bayern, publicat joi.

“Poate că nu este iraţional, după cum afirmă unii, dar este obsedat”, a spus Wittman. Potrivit fostului strateg al NATO, Putin doreşte răzbunare şi să fie recunoscut ca un lider mare.

Wittmann, care predă istorie contemporană la Universitatea din Potsdam, îl blamează parţial pe cancelarul federal german Olaf Scholz pentru contraofensiva şovăitoare a Ucrainei.

“La începutul ofensivei, noi am fost rapizi în a livra rachete antitanc şi echipament de apărare aeriană, iar astăzi noi facem mult pentru apărarea antiaeriană. Însă, din păcate, există întârzieri nefericite”, a declarat Wittmann.

Dacă, de exemplu, arme grele ar fi fost livrate mai devreme, armata rusă nu ar fi avut timp să se pregătească şi să-şi extindă liniile sale de apărare, a spus el.

“Dacă acum noi stăm pe margine şi criticăm faptul că Ucraina nu face progrese adecvate, trebuie să ţinem bine minte faptul că noi purtăm o parte din răspundere pentru asta”, a mai afirmat fostul strateg al NATO, scrie Agerpres.

Hot this week

Strategia Naţională de Apărare. Care sunt provocările şi ameninţările la adresa României

Preşedintele Nicuşor Dan a prezentat principalele prevederi ale Strategiei...

Cum votează românii în funcție de nivelul de educație

Sociologul Remus Ștefureac pe Facebook : Cum votează românii în...

Carmen Uscatu la Antena 3 CNN : “Gheorghiu ne vulnerabilizează. E incompatibilă. Nu mai vorbim la telefon”

Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației “Dăruiește Viață”, a declarat marți...

Regimul Erdogan vrea 2340 de ani de închisoare pentru liderul opoziţiei

Primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu, lider al opoziției și...

Carmen Uscatu o acuză pe Oana Gheorghiu : Ne-a creat o vulnerabilitate foarte mare. E incompatibilă

„O vulnerabilitate foarte mare”. Aşa descrie Carmen Uscatu, copreşedintă...

Topics

Nicușor Dan : voi bloca anchetarea penală a vicepremierului Oana Gheorghiu

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că declarația vicepremierului...

Aşa procedează un ministru care-şi respectă meseria de bază

Aşa procedează un om care-şi respectă meseria. Care mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img