Friday, October 31, 2025
14 C
Bucharest

Fostul roman Tokes ataca MAI si pe Iohannis

Europarlamentarul Ungariei Laszlo Tokes, fost roman, spune că va sesiza Parlamentul European cu privire la strategia de ordine publică a Ministerului Afacerilor Interne, acuzând “demonizarea şi criminalizarea” autonomiei, şi cere ministerului retragerea documentului din dezbatere publică.

Laszlo Tokes a declarat, luni, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că este “revoltător şi scandalos” ca autonomia să fie asociată cu intoleranţa, rasismul, xenofobia şi extremismul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Simţim o ameninţare deosebită din partea organelor de stat, a MAI, după ce a fost dat publicităţii documentul privind strategia naţională de ordine publică, în care autonomia este criminalizată şi asociată cu intoleranţa, rasismul, xenofobia şi extremismul. Este revoltător şi scandalos acest lucru. Nu putem trece cu vederea faptul că autorităţile române vorbesc despre autonomie în contextul terorismului, demonizând şi criminalizând aspiraţiile comunitare. Eu voi sesiza neapărat PE despre încercarea autorităţilor româneşti de a criminaliza autonomia şi cer retragerea strategiei şi reformularea acesteia în cadrul dezbaterii publice”, a spus Tokes.

Potrivit acestuia, comunitatea internaţională trebuie informată că “România violează principiile statului de drept şi autonomiei locale, îngrădeşte grav drepturile comunitare şi dreptul la autodeterminare, proliferând ameninţări la adresa comunităţilor etnice, administraţiilor locale şi organizaţiilor care ridică problema autonomiei”.

“Este de neîngăduit ca guvernul unei ţări membre UE să-i califice, chiar şi indirect, ca fiind xenofobi, rasişti şi intoleranţi pe cei care susţin ideea autonomiei. Autorităţile române criminalizează o instituţie democratică, autonomia, care are un trecut milenar în Europa”, a subliniat preşedintele CNMT.

El a criticat atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis “care nu vine în susţinerea autonomiei etnice, deşi este de origine săsească”.

“Saşii sunt o comunitate care, în cadrul regatului maghiar, au avut un sistem deplin de autonomie, iar Klaus Iohannis trebuie să cunoască această realitate, să cunoască tradiţia multiseculară a autonomiei comunităţii săseşti din Transilvania”, a spus Tokes Laszlo.

Preşedintele CNMT a adăugat că a solicitat o întâlnire cu şeful statului pentru a discuta problema autonomiei şi a obţine sprijinul acestuia, dar a fost refuzat, astfel încât va avea loc o discuţie doar cu un consilier de la Administraţia Prezidenţială.

Potrivit Strategiei Naţionale de Ordine Publică 2015 – 2020, supusă dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, manifestările xenofobe care au ca scop “obţinerea autonomiei unor regiuni pe criterii etnice” reprezintă o ameninţare permanentă “asupra climatului de siguranţă şi bunăstării cetăţenilor”.

UDMR a arătat deja că strategia MAI “este ofensatoare si stigmatizantă la adresa comunitătii maghiare”, în condiţiile în care manifestările sale publice pentru autonomie, pasnice si democratice, sunt considerate periculoase, de aceeasi factură cu cele rasiste, xenofobe, extremiste şi intolerante. Potrivit unei rezoluţii a Grupului UDMR din Camera Deputaţilor transmis, miercuri, România nu poate considera ca sursă de pericol cea mai mare minoritate natională de pe teritoriul său.

“Strategia MAI, lansată de curând în dezbatere publică, este ofensatoare si stigmatizantă la adresa comunitătii maghiare din România, enumerând manifestările sale publice cu caracter pasnic si democratic pentru autonomie drept manifestări periculoase, de aceeasi factură cu cele rasiste, xenofobe, extremiste si intolerante. România nu poate considera ca sursă de pericol cea mai mare minoritate natională de pe teritoriul ei”, se arată în rezoluţie.

Hot this week

Se pregăteşte un nou eşec uriaş al României : programul de înarmare SAFE

La finalul lunii noiembrie, România trebuie să predea Comisiei...

“Faza Zero”a atacului declaşat de Rusia asupra NATO

Institutul pentru Studiului Războiului (ISW) continuă să evalueze faptul...

A murit cel considerat cel mai frumos bărbat din lume

Actorul suedez Björn Andrésen, cunoscut pentru rolul său din...

Molima gripei aviare explodează din nou în Europa

Virusul gripei aviare se răspândește rapid în Europa, cel...

Bill Gates, avertisment uriaş despre China

În cursa pentru dezvoltarea următoarei generații de reactoare nucleare,...

Topics

Se pregăteşte un nou eşec uriaş al României : programul de înarmare SAFE

La finalul lunii noiembrie, România trebuie să predea Comisiei...

“Faza Zero”a atacului declaşat de Rusia asupra NATO

Institutul pentru Studiului Războiului (ISW) continuă să evalueze faptul...

A murit cel considerat cel mai frumos bărbat din lume

Actorul suedez Björn Andrésen, cunoscut pentru rolul său din...

Molima gripei aviare explodează din nou în Europa

Virusul gripei aviare se răspândește rapid în Europa, cel...

Bill Gates, avertisment uriaş despre China

În cursa pentru dezvoltarea următoarei generații de reactoare nucleare,...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Faza de explorare la Neptun Deep, cel mai mare...

Cum se poate obține o sarcină cu ajutor medical

Persoanelor care își doresc să devină părinți, dar se...

Anunţ important al ministrului francez al Forţelor Armate despre trupele din România

Ministrul Forțelor Armate și al Veteranilor din Republica Franceză,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img