Wednesday, July 16, 2025
25 C
Bucharest

Gabriela Firea recunoaste : “Este clar că am greșit”

Greseala recunoscuta este pe jumatate iertata, spune un proverb romanesc.

”M-am tot gândit zilele acestea , am reflectat dacă a fost sau nu bine, dacă am procedat corect și am ajuns la o concluzie la care sper să ajungă cât mai multă lume : bunele intenții au existat încă din prima clipă – că nu a ieșit tocmai cum am dorit, într-adevăr, acesta este marele regret … Eu am avut cea mai bună intenție, dar rezultatul nu a fost cel dorit și este clar că am greșit, atât eu cât și echipa, pentru că într-un climat destul de tensionat cum era cel din București acum o săptămână și după mitingul PSD, era clar că nu era cel mai potrivit loc și moment să înmânez cheia orașului și diploma de excelență, după ce îi confersiem deja titlul de cetățean de onoare Simonei Halep în februarie, pe Arena Națională, acolo unde noi am organizat cu mare drag și cu tot sufletul întâlnirea Simonei cu fanii săi…

E adevărat, eu am mers doar pe ideea că așa se procedează în toată Europa, așa se procedează și în America, văzusem și ca jurnalist astfel de evenimente… Toată dimineața de lunea trecută am fost criticată că nu mă organizez mai repede și mai bine pentru a organiza ceva deosebit pentru Simona și m-am gândit că voi fi acuzată de aroganță dacă nu merg acolo să înmânez și să plec – pentru că asta a fost și ideea – să înmânez cheia, să mă retrag și să urmeze tot showul pe care l-am pregătit . Nu a existat nici o secundă intenția de a rămâne eu în continuare la evenimentul Simonei Halep… Acum la rece putem să spunem orice, iar eu pot să spun că m-aș fi bucurat să fiu mai înțeleaptă sau mai prevăzătoare și să organizăm o ceremonie, să spunem, mai restrânsă, în cadrul Primăriei, la sediu sau poate la o altă locație, și apoi la Arenă să meargă doar Simona, bineînțeles că acum cu mintea de azi, știți cum e… mintea românului cea de pe urmă”, a declarat Gabriela Firea pentru RFI, potrivit stiripesurse.ro

 

 

Hot this week

Trump îi testează nervii lui Putin

Trump îi testează nervii lui Putin Donald Trump a încurajat...

www.antena3.ro : Nicuşor, lovitură la Bolojan !

Președintele Nicușor Dan a afirmat luni, într-un mesaj pe...

Semnalul dat de fostul Director SRI Eduard Hellvig

Semnalul dat de fostul Director SRI Eduard Hellvig : Cine...

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Topics

Trump îi testează nervii lui Putin

Trump îi testează nervii lui Putin Donald Trump a încurajat...

www.antena3.ro : Nicuşor, lovitură la Bolojan !

Președintele Nicușor Dan a afirmat luni, într-un mesaj pe...

Semnalul dat de fostul Director SRI Eduard Hellvig

Semnalul dat de fostul Director SRI Eduard Hellvig : Cine...

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img