Friday, December 26, 2025
-1.1 C
Bucharest

Ghiță a inregistrat-o video pe Kovesi?

Sebastian Ghiță spune că a avut o relație de prietenie cu Laura Codruța Kovesi, lucru negat de șefa DNA. Fostul premier Victor Ponta a confirmat relatările lui Ghiță și a declarat că i-a surprins pe cei doi într-o cramă din Tohani, scrie stiripesurse.ro

Un fost ofițer SRI aruncă bomba anului. El spune că sunt imagini cu Kovesi și Ghiță, iar acestea vor fi publicate.

”Sunt imagini cu cei doi și el vor apare în presă!”, a spus Daniel Savu, senator PRU, la Antena 3. În plus, Savu a recunoscut că Ghiță ducea la crama din Tohani doar persoanele apropiate, ”oameni de suflet”, și că el, deși era senator de Prahova, de unde e și Ghiță, și că făceau parte din același partid, PSD, nu a fost niciodată luat de Ghiță la cramă. Cei doi sunt acum colegi în PRU., dar si in Comisia parlamentara de control a SRI.

Fostul premier Victor Ponta aruncă în aer explicația șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, despre prietenia cu Sebastian Ghiță.

Într-un interviu acordat Alessandrei Stoicescu, la emisiunea Q&A, Victor Ponta spune că, în 2011, Sebastian Ghiță era mai prieten cu Laura Codruța Kovesi decât cu el, și spune că i-a găsit pe cei doi împreună, la o podgorie din Prahova.

”Prima dată în viața mea, când m-an întâlnit cu doamna Kovesi într-un mod informal, nu vorbesc de evenimente, a fost la domnul Ghiță, nu acasă. Nu știu dacă o mai are acum, avea o podgorie între Ploiești și Mizil. Acolo m-am întâlnit prima dată cu doamna Kovesi în 2011”, a spus fostul premier Victor Ponta, la Antena 3.

Mai multe declarații pe această temă făcute de fostul premier Victor Ponta puteți urmări sâmbătă seara, la emisiunea Q&A, de la ora 21.30.

Într-un interviu acordat cu o zi în urmă presei, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat că nu a fost și nu va fi prietenă cu ”inculpatul Sebastian Ghiță”.

Hot this week

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Topics

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img