Saturday, January 24, 2026
-0.4 C
Bucharest

Gorila lui Putin vrea sa-l ia la bataie pe seful opozitiei ruse

Şeful Gărzii Naţionale a Rusiei, generalul Viktor Zolotov, fosta gardă de corp a preşedintelui Vladimir Putin, care l-a provocat la un ‘duel’ pe liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, în timp ce acesta se afla în închisoare, a respins vineri condiţiile propuse de opozant de a se ‘duela verbal’ într-o dezbatere publică, relatează dpa şi newsru.com.

Navalnîi, care între timp a ieşit din închisoare, a declarat joi seara că în calitate de persoană căreia i s-a aruncat mănuşa, a acceptat provocarea şi a ales ‘arma’ şi locul pentru duel: ‘o dezbatere la televiziune naţională’.

‘Dezbateri? Îl invitasem pentru altceva’, a reacţionat Zolotov într-o declaraţie pentru agenţia de presă TASS. ‘De aceea, nu ne vom întâlni’, a adăugat el.

‘Sunt acuzat că l-am invitat să-l bat după ce m-a acuzat de corupţie. După decizia instanţei vom vedea dacă el are sau nu dreptate. După aceea, vom reveni la această problemă’, a spus Zolotov, refuzând în esenţă să se dueleze într-o dezbatere televizată cu adversarul nr.1 al Kremlinului, sugerând de fapt că l-a acţionat în justiţie, potrivit newsru.com.

Zolotov l-a provocat pe Navalnîi la un ‘duel’ luna trecută – în timp ce opozantul rus se afla în închisoare pentru organizare de manifestaţii neautorizate – ca urmare a unei anchete privind corupţia în cadrul Gărzii Naţionale, date publicităţii de Fondul pentru combaterea corupţiei (FBK) al lui Navalnîi.

‘În ring, pe tatami, oriunde, îţi promit că te voi face o chiftea suculentă în doar câteva minute’ a spus Zolotov (64 de ani) îmbrăcat în uniformă, cu pumnul ridicat, într-o înregistrare video postată pe internet, conform media ruse.

Navalnîi (42 de ani) a acuzat Garda Naţională (alcătuită din circa 340.000 de persoane) de fraudare a fondurilor publice la scară extinsă prin achiziţii de produse alimentare supraevaluate, scrie Agerpres.


Preşedintele rus Vladimir Putin a creat aceasta o nouă forţă, Garda Nationala cu 350.000 de membri, pentru a combate „activitatea subversivă”, relatează The Independent, potrivit Antena 3.

Aceasta forta este considerata o armata personala a lui Putin, pentru a o folosi drept amenintare impotriva oricarui opozant sau inamic intern din Rusia.

Garda Națională se supune direct liderului de la Kremlin.

În unele cazuri, militarii vor avea autorizație să deschidă focul asupra mulțimilor de civili, forța fiind condusă de Viktor Zolotov, un fost bodyguard si partener de judo al lui Putin.

 

Hot this week

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

Topics

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

We, the ones on the front line

We, the ones on the front line US President Donald...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img