Home Articole Guccifer, din SUA direct in carantina la Rahova

Guccifer, din SUA direct in carantina la Rahova

4151
10
SHARE

Hackerul Marcel Lazăr Lehel, cunoscut sub pseudonimul Guccifer, a fost încarcerat în Penitenciarul Bucureşti – Rahova şi urmează să intre într-o perioadă de 21 de zile de carantină, după care se va stabili în ce regim de executare a pedepsei va fi încadrat şi în ce penitenciar îşi va ispăşi condamnarea dispusă de instanţele din România.

“Deţinutul respectiv se află, în momentul acesta, în custodia Penitenciarului Rahova, după formalităţile de încarcerare începe perioada de carantină de 21 de zile. În această perioadă, dacă situaţia este de condamnare definivă, la sfârşitul perioadei de carantinare, observare se stabileşte regimul de individualizare a pedepsei. După stabilirea regimului urmează să se decidă dacă va fi transferat şi unde”, a declarat, pentru News.ro, comisarul-şef Gabriela Livadariu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bucureşti-Rahova citat de news.ro.

Hackerul Guccifer, care a fost condamnat în septembrie la patru ani şi patru luni de închisoare, de către o instanţă din statul Virginia, a fost adus sub escortă, marţi, în România, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Perioada în care Guccifer s-a aflat în SUA a coincis cu escaladarea scandalului privind divulgarea unor e-mailuri ale candidatei democrate Hillary Clinton şi ale angajaţilor cabinetului său guvernamental, mesajele fiind folosite ulterior ca temă a atacurilor din campania electorală.

În 1 septembrie, hackerul român a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare de către o instanţă federală americană din Alexandria, Virginia, pentru că a spart conturile de e-mail ale familiei Bush şi ale altor personalităţi, precum şi pentru furt de identitate.

În luna mai, hackerul român a pledat vinovat în faţa magistraţilor americani pentru mai multe acuzaţii legate de accesul neautorizat în mai multe sisteme informatice, după ce a fost extrădat de către autorităţile române.

Marcel Lazăr Lehel a susţinut în faţa anchetatorilor americani că a reuşit inclusiv să spargă serverul privat de e-mail al fostului secretar de stat Hillary Clinton.

Acesta a descris e-mailul fostului secretar de stat ca fiind ”o floare deschisă cu sute de foldere la îndemână”. Directorul FBI a dezminţit însă la începutul lunii iulie faptul că Guccifer ar fi obţinut vreodată acces la e-mailurile cu informaţii confidenţiale ale democratei.

Procurorii americani susţin că hackerul român a spart conturile de e-mail a peste 100 de persoane, în perioada 2012-2014. Printre politicienii americani vizaţi de hacker se numără fostul secretar de stat Colin Powell, mai mulţi membri ai familiei fostului preşedinte George W. Bush, precum şi Sidney Blumenthal, consilier al lui Hillary Clinton.

Guccifer a devenit cunoscut în urmă cu trei ani, atunci când şi-a asumat responsabilitatea pentru că a spart conturile de internet ale familiei fostului preşedinte George W. Bush şi a publicat tablouri pictate de fostul preşedintele american, inclusiv autoportrete în cadă.

De asemenea, el a făcut publice e-mailuri cu mesaje de dragoste şi fotografii pe care comisarul european Corina Creţu i le-ar fi trimis lui Colin Powell în perioada 2010 – 2011.

Hackerul român a fost condamnat, în 2014, la şapte ani de închisoare cu executare pentru că a spart conturile de e-mail ale directorului SRI George Maior, ale europarlamentarului Corina Creţu şi ale unor vedete, el fiind încarcerat la Penitenciarul Arad. Decizia de condamnare a fost menţinută în mai 2015 de Curtea de Apel Bucureşti.

Guccifer a fost extrădat în SUA în primăvara acestui an.

10 COMMENTS

  1. Astazi pesedistii din nou au dat frau liber la furt generalizat: oricat furi poti platii pe cineva sa iti scrie mii de carti si scapi de inchisoare, apoi poti fura intelectual sa ai zeci de doctorate si scapi de orice pedeapsa ! Este absolut revoltator cum acest parlament putred de corupt absolva furtul in Romania! Dar pe antena3 nu o deranjeaza …furati dragi romani toata Romania…veti iesi repede din inchisori!

    • Desigur o dictatura securista ar rezolva cu parlamentul si democratia. Desigur securistii nu sunt putrezi ei sunt un model de comportare. Putrezi sunt doar cei pe care ii alegem noi prin vot, restul aia impusi sunt minunati.

    • Ţi s-a rătăcit mintea prin colţurile organului destinat cugetării şi s-au defectat şi conexiunile. Dar de ce nu ai prezentat o lozincă din două- trei cuvinte? Uite că eram şi eu pionier în regimul trecut şi îmi amintesc de una care ţi se potriveşte “Ceauşescu PCR!!!!”…Poate ţi-ai dori în locul Parmanetului o Mare Adunare Naţională în care să “cânte” numai unul, iar ceilalţi să stea cu frica în “cucuvea” şi sa aplaude tare….No uite frate unde era ascuns liberalul încă nedescoperit de Alinuţa…căci ei au discursul: “PSD e rău şi numai noi suntem buni”.

  2. Poate ne explica si noua cineva de ce Marcel Lazăr Lehel zis Guccifer, daca este cel din imagine, cetatean roman a fost in primul rand extradat de graba in SUA. Acum cu circ, a fost readus in tara cu mare escorta ca un mare ucigas.

  3. Deci Guccifer avea sapte ani in Ro dar l-au trimis si pana in America.
    Si acum cati ani face? 7+4 sau cea mai mare pedeapsa?
    De remarcat ca instantele romanesti au dat pedeapsa aproape dubla !!
    Pai una e sa te iei de Bush si Hillary iei 4ani si alta de Maior cand iei 7 ! Pai Maior e cineva domne !

  4. Deci cum? Corina ii trimitea mesaje de dragoste lui Collin? :)))) Nu se poate asa ceva! Din toata povestea de sus mie asta mi se pare cel mai interesant.
    Si Corina ce zice? A intrebat-o cineva? Chiar sunt curios acum :))

Leave a Reply