Dupa discutii tensionate ce au durat 6 luni, Guvernul Ciolos vine cu ordonanta de urgenta privind salariile in sistemul bugetar. Apar unele cresteri, dar nu pentru toti. Ceea ce stimuleaza inechitatea si sporeste frictiunile intre diferite sectoare ale domeniului bugetar. Sindicalistii din educatie protesteaza si ameninta cu greva exact cand trebuie incheiat anul scolar.
Sunt convins ca sistemul de sanatate merita aceasta marire salariala si chiar mai mult. Dar ignorarea altor zone bugetare nu face decat sa sporeasca frustrarea si modul lipsit de inteligenta de a promova o noua ordonanta privind salarizarea in sistemul bugetar.

==============

Restructurarea completă a sistemului de salarizare în Sănătate și introducerea unui sistem de premiere bazat pe condiții de reformă și criterii de performanță pentru personalul din sistemul de sănătate și pentru personalul didactic și didactic auxiliar, începând cu luna ianuarie 2017, sunt principalele modificări aduse de Legea salarizării bugetarilor.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de Ordonanță de urgență, în sistemul de sănătate, debutanții vor beneficia de o creștere suplimentară de 10% a salariilor, față de restul funcțiilor, pentru creșterea atractivității unei cariere în domeniu. Totodată, în sistemul de Sănătate și în Învățământ, vor putea fi pot acordate premii anuale, semestriale și trimestriale, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget, în condițiile îndeplinirii unor criteriilor de performanță, care vor fi elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale.

Alte modificări aduse de proiectul de Ordonanță privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, vizează eliminarea diferențelor de salarizare pentru funcții egale și muncă egală în cadrul aceleiași unități, prin aducerea salariilor la nivelul maxim aflat în plată la nivelul unității / instituției, pentru toate familiile ocupaționale, în limita alocărilor bugetare. În Administrația publică centrală — aparatul central eliminarea diferențelor de salarizare se va realiza prin stabilirea salariilor la 70% din nivelul salariilor aflat în plată la 1 august 2016 la Secretariatul General Guvernului. Măsura nu se aplică structurilor teritoriale.

Un număr de 365.622 bugetari, respectiv aproximativ 30% din totalul personalului plătit din fonduri publice, va beneficia de creșterea salariilor în urma adoptării modificărilor sistemului de salarizare.

Modificările propuse în sistemul de salarizare a bugetarilor vor avea un impact financiar negativ de 459 milioane de lei în patru luni din acest an și de circa 1,38 miliarde de lei în următorii patru ani, în condițiile în care veniturile suplimentare sunt estimate la 306,16 milioane lei (în patru luni din 2016) și 918,49 milioane de lei în următorii patru ani, iar cheltuielile suplimentare sunt de 765,41 milioane de lei (în patru luni din 2016) și de 2,296 miliarde de lei în următorii patru ani.

Potrivit inițiatorilor, efectele pozitive imediate ale adoptării acestor modificări sunt creșterea consumului individual și a volumului contribuțiilor la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale. Pe de altă parte, o eventuală afectare a balanței comerciale, prin majorarea importurilor în urma creșterii consumului, este limitată prin încadrarea în plafonul prognozat de creștere salarială în sectorul public de 2,3 miliarde de lei pentru 2017.

‘În același timp, adoptarea modificărilor diminuează impactul financiar potențial asupra bugetului general consolidat ca urmare a executării de sentințe judecătorești ce se pot pronunța în favoarea salariaților care ar intenta procese individuale sau colective pe tema discriminării salariale la locul de muncă. Acest impact negativ potențial este estimat la 3,5 miliarde lei compensări și plăți retroactive pentru trei ani, calculate conform legii’, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ citata de Agerpres.

——————–

“După îndelungi discuții cu partenerii sociali, venim cu un proiect de act normativ care ar urma să vină cu corectarea unor disfuncționalități în sistemul public de salarizare. (…) Am cerut în acest context domnului ministru să analizeze posibilitatea ca în alocarea bugetară pe care ne-o putem permite pentru perioada următoare — anul acesta și anul viitor — păstrând obiectivul pe care ni l-am asumat (…) să venim, pentru sistemul de sănătate, cu o abordare completă, adică o abordare unitară de corectare și de reechilibrare a salariilor atât pe orizontală, cât și pe verticală”, a spus Cioloș, într-o declarație de presă la Palatul Victoria.

Premierul a adăugat că și celelalte domenii sunt importante, nu doar Sănătatea, precizând însă că nu poate Guvernul său să corecteze toate problemele din sistem.

“Așa ar trebui să arate toate sectoarele atunci când vorbim de reechilibrare salarială. Însă așa cum am spus nu vrem să facem ca alții care promit, lansează petarde cu alocări bugetare, după care fug pentru că nu pot să le facă — noi ne limităm la ceea ce știm că putem să facem și am făcut și o ordine de prioritate. Asta nu înseamnă că celelalte sectoare nu sunt prioritare. Am auzit declarațiile unor reprezentanți ai sindicatului din domeniul Educației că asta consideră Guvernul Cioloș că e prioritatea sau că atâta importanță acordă Educației. E și Educația, suntem conștienți că e și Educația foarte importantă, dar cred că e important să discutăm acum despre ce putem să facem și nu despre ce nu putem să facem. Nu poate Guvernul Cioloș, în câteva luni, cu limitele bugetare pe care le are, să corecteze toate problemele din sistem”, a explicat premierul.

Acesta a insistat asupra necesității începerii unor reforme, dincolo de echilibrările salariale, care se vor produce prin actul normativ privind salariile bugetarilor.

“Dincolo de aceste echilibrări la bază pe care le putem face, dacă nu începem și cu reforme în domeniile unde există așteptări foarte mari din partea societății, o să continuăm cu aceeași abordare de măriri de câte 10% sau de 20% pentru toți la fel, păstrând aceleași dezechilibre de salarii care se perpetuează de ani întregi. Deci ceea ce ne propunem noi să facem, dincolo de aceasta corectare a disfuncționalităților din sistemul public de salarizare, în fiecare unitate în parte, să venim cu un domeniu pe care vrem să ni-l asumăm nu doar pe partea de salarizare, ci și alte modificări în sistem care să îi redea credibilitatea și să îi crească performanța — e vorba de sistemul de Sănătate și pentru care deci venim și cu această propunere de salarizare”, a susținut Cioloș, adăugând că vor fi acordate bonusuri pentru cei care vor îndeplini anumite criterii de performanță în domeniile Sănătății și Educației.

Premierul a spus că proiectul nu va fi aprobat în ședința de miercuri, ci va rămâne în dezbatere publică, “după care va fi adoptat prin ordonanță de urgență”. Cioloș a adăugat că prin proiectul de ordonanță nu va scădea niciun salariu, ci vor crește salariile în anumite domenii”.

“Acest proiect nu va afecta salariile existente în momentul de față decât în sens pozitiv”, a conchis șeful Guvernului.

————————-

Guvernul nu este interesat de susținerea din punct de vedere financiar a sistemului de învățământ și nu dorește să facă investiții în resursa umană, a declarat, marți, președintele FSE Spiru Haret, Marius Nistor, la finalul discuțiilor de la Ministerul Muncii pe marginea proiectului de Ordonanță privind salarizarea bugetarilor.

“Este clar că într-o țară care dorește să se dezvolte este nevoie de o populație care să fie sănătoasă. Și mă bucur pentru colegii mei din Sănătate, dar, în egală măsură, motorul dezvoltării economice al unui stat este reprezentat de Educație. Ori, ca să ai rezultate foarte bune, să ai servicii educaționale de calitate, ai nevoie de oameni care să fie bine motivați. În momentul de față, Guvernul domnului Dacian Cioloș ne-a demonstrat din start că nu este interesat de susținerea din punct de vedere financiar a sistemului de educație. Chiar dacă domniile lor sunt plimbate prin diverse funcții existente la nivelul Comisiei Europene, n-au învățat că în Educație trebuie să investești în primul și în primul rând”, a spus Nistor.

Acesta a subliniat că în discuțiile purtate marți nu a fost prezentată niciun fel de grilă de salarizare și că există o lipsă totală de interes față de domeniul educațional.

“Cum putem merge noi în fața colegilor noștri să le explicăm că în momentul de față Guvernul nu oferă niciun fel de creștere salarială pentru angajații din Educație, că în discuțiile pe care le-am purtat astăzi nu s-a prezentat niciun fel de grilă de salarizare pentru cei din Educație, sau pentru cei din sistemul de Apărare națională, sau din Administrația publică, să se poată face niște comparații. Este inadmisibil acest lucru. O lipsă totală de transparență, o lipsă de interes față de domeniul educațional. Nu se doresc investiții în resursa umană și atrag atenția că resursa umană este cea mai importantă avuție a unui stat. Vrem cadre didactice motivate, vrem cadre didactice foarte performante, vrem tineri bine pregătiți de către sistemul de învățământ universitar care să vină în sistemul educațional, dar le transmitem foarte clar că nu se pot acorda creșteri salariale”, a precizat președintele FSE Spiru Haret.

El a atras atenția asupra posibilelor forme de protest și a menționat că în momentul de față Ministerul Educației nu are resursa umană necesară pentru a organiza examenele naționale.

“Atrag atenția vizavi de formele de protest. Vin examenele naționale. Vă transmit foarte clar că în momentul de față Ministerul Educației nu are capacitatea să asigure resursa umană pentru a organiza examenele naționale. Ori, în condițiile în care le vom transmite colegilor noștri exact mesajul premierului Dacian Cioloș că nu vor fi creșteri salariale, că salariile debutanților din Educație cu studii superioare vor fi cu mult mai mici decât salariile debutanților cu studii liceale din alte domenii de activitate, vă dați seama cam care poate fi reacția”, a mai spus Marius Nistor.

Președintele FSE Spiru Haret a adăugat că în zilele următoare va declanșa discuții cu colegii din celelalte federații sindicale reprezentantive. “Vom declanșa discuții cu colegii noștri din celelalte federații sindicale reprezentantive, cu reprezentanții asociațiilor de părinți, cu reprezentanții elevilor și ai studenților. Va fi o formă de protest foarte clară, pentru că această atitudine este inacceptabilă”, a subliniat liderul sindical.

 

4 COMMENTS

  1. m-am uitat peste proiectul acestei noi legi a salarizarii, la exemplele date. cei drept in fuga. ideea ca la aceeasi pregatire, aceeasi vechime si la acelasi nivel salarizarea va fi la fel indiferent de localitate e un lucru in principiu e bine. ce ma surprinde esau nu e atitudinea nesimtita a asa zisilor lideri din educatie. nu ma refer la inechitatile pastrate sau provocate, ma refer numai la atitudinea vesnic nemultumita a liderilor din educatie. oricati bani primesc si mai ales au primit din 89 incoace, oricate avantaje, gen aia 200 euro pe luna peentru a-si cumpara carti ca, vezi doamne, numai ei au nevoie sa se instruiasca de parca medicii nu trebuie sa fie la curent cu tot ce e nou in domeniu, cu proiectele tot timpul promovate in parlament care sa-i avantajeze pe cei din educatie in detrimentul celorlalte categorii bugetare. si ceea ce surprinde e modul discriminatoriu in care sunt invitati lideri lideri de sindicate in studiourile tv pentru a sustine interesele bransei din care provin. vesnic ii vedem numai pe cei din invatamant, cateodata mai apare si marica sau cei din politie. in rest? oare in sanatate de exemplu, ca tot ii ataca in dimineata asta sindicalistul vesnic nemultumir nistor din educatie, nu exista lideri?oare reprezentantii mass media sunt interesati de domeniul sanatatii doar cand exista evenimente, in special alea negativa, ca daca exista ceva pozitiv nu se vinde? si ma refer la sanatate in special pentru ca iarasi nesimtitii din educatie sar la gatul celor din sanatate pentru ca ar fi avantajati.sa ler fie rusine pentru ca ei doar vor in permanenta avantaje in timp ce educatia se degradeaza pe zi ce trece si asta nu pentru ca se baga bani in educatie. singura lor doleanta este banulsi nu nivelul lor, al celor care lucreaza in educatie, de pregatire. cu profesori slab pregatiti nu facem treaba. dupa 89 educatia a coborat extrem de mult si asta se vede la tinerele generatii.

  2. Ai mare nevoie de doctori bine platiti ca sa ai si pretentia unui sistem performant si de un popor sanatos.La profesori degeaba le cresti salariul pt ca asta nu inseamna ca si elevul va fi mai pregatit,mai educat asta depinde in primul rand de elev de educatia de acasa de mediul de acasa.Ca sa-i platesc pe toti “atarnătorii” din sistemul bugetar la acest nivel asta numai un inconstient poate sa o faca sau un pesedist ca Ponta care creste la toata lumea,sa fie toata lumea multumita sa “manancă” si gura lor mai mult in an electoral da-o dracului de raspundere de performanta de anii de studiu parcursi,la ei e cu plagiatul cu partidul e-n toate cu pachetul lunar la “nevoiasi” etc PS.Hai baieti,treceti la injurat ca voua va mareste oricum regionala de partid leafa de postaci sectiunea “interventie rapida”

  3. e, dupa ordonanta, sa te tii cum vor fi premiati unii din sistemul de represiune… politie, armata, se uritate, jandarni, etc
    vrei banu? faci ce-ti zice sefu, ca el hotaraste premiul
    Pica numa bine in an electoral, e perfecta si pentru clientela politica… deci trece!

Leave a Reply to alexphCancel reply