Friday, July 11, 2025
28.5 C
Bucharest

Guvernul prelungeste licenta de exploatare la Rosia Montana pentru canadieni

Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roșia Montană, a semnat cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) un act adițional la licența de concesiune pentru exploatare a perimetrului auro-argintifer Roșia Montană, care prevede prelungirea cu 5 ani a valabilității licenței, precum și majorarea de la 4% la 6% a redevenței percepute de stat din valoarea producției miniere, scrie profit.ro.

Licența a intrat inițial în vigoare în urmă cu 20 de ani, în 1999, și ar fi urmat să expire pe 21 iunie anul acesta, în caz de neprelungire. Legea minelor prevede că licențele de exploatare minieră sunt acordate pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani. RMGC a înaintat ANRM în martie cerere de prelungire a valabilității licenței, în contextul în care compania “și-a confirmat în mod consistent voința de a intra într-un proces de consultare cu autoritățile române în scopul ajungerii la o rezolvare amiabilă a disputei arbitrale de la ICSID sau la un aranjament care să permită grupului decompanii Gabriel Resources să dezvolte proiectul auro-argintifer Roșia Montană din România”, a transmis compania-mamă a RMGC, Gabriel Resources. 

Hot this week

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Topics

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img