Traian-Băsescu-Ilie-Sârbu.jpeg

”Disperarea și teama l-au determinat să lanseze noi scandaluri pe scena politică. De fapt, din asta a trăit vreme de un deceniu, intoxicând spațiul public. La Traian Băsescu mă refer, un personaj care e măcinat de o frică teribilă, explicabilă ușor având în vedere faptul că familia sa face obiectul unor anchete judiciare de proporții: fratele se află în arest de câteva săptămâni, afacerile uneia dintre fiicele sale se află în atenția Poliției și Parchetului, ginerele și cuscrul său sunt anchetați de asemenea. Acesta este tabloul familiei prezidențiale după zece ani de mandat Băsescu. Ca să nu mai vorbim de oamenii pe care i-a gestionat și promovat pe timpul guvernărilor PDL, unii dintre ei fiind în pușcărie, alții în anchete ale Parchetului și DNA.

Și, în ciuda acestor evidențe, Traian Băsescu a ieșit din nou la rampă aruncând cu noroi în premierul Victor Ponta, în speranța că diversiunea sa va reuși, iar românii își vor abate atenția de la grupul infracțional pe care l-a creat și patronat în toți acești ani, mizând pe jocuri murdare, pe intimidări și pe o interminabilă cacealma.

După ce ne-a făcut de râsul Europei cu fratele său, un apropiat al unuia dintre cele mai violente clanuri infracționale din sudul țării, acum Băsescu aruncă fumigene prin presă, încercând să lege inclusiv numele meu de problemele care au existat la Agenția Domeniilor Statului. Nu îi răspund lui Traian Băsescu pentru că el oricum nu mai reprezintă nimic în România, ci pentru corecta informare a opiniei publice precizez că, în toți acești ani, nu am avut nici măcar calitatea de martor în vreun proces. Dacă au existat erori, greșeli sau poate infracțiuni în unele din instituțiile pe care le-am avut în subordine ca ministru, cei vinovați au răspuns sau probabil vor răspunde în fața justiției. Cine poate crede că Băsescu, în toți acești ani, nu a încercat să-mi fabrice vreun dosar este fie neinformat, fie naiv. În ciuda eforturilor sale, nu a reușit acest lucru.

Dar nu Traian Băsescu este cel în măsură să vorbească despre neregulile din instituțiile statului. Acest trist personaj este disperat acum pentru că va trebui să dea explicații multe după încheierea mandatului său, din care nu au mai rămas decât foarte puține săptămâni. De fapt, acesta este motivul disperării sale fără margini. Afacerea Flota, casa din Mihăileanu, combinațiile cu terenurile de la Nana dar, mai ales, apropierea dintre familia sa și un clan infracțional specializat în comiterea de infracțiuni cu violență sunt lucruri despre care președintele va fi întrebat cât de curând.
Nu aveam oricum așteptări de la el, însă nu pot să nu constat că toata mizeria și ura pe care le-a răspândit, sistematic, în societatea noastră se întorc, ca un blestem de care nu poate scăpa, împotriva lui și a familiei sale”, precizează Ilie Sârbu.

 

14 COMMENTS

  1. Libera exprimare orală sau scrisă, nu este interzisă, dar, colaborarea la locul de muncă, s-a încheiat !!! de ce? pentru că l-a criticat pe Ponta întrun material postat pe facebook, ca fiind părerea lui personală ca individ, ca om, ca trăitor în ţară!!!: http://www.stiripesurse.ro/jurnalist-de-la-o-televiziune-centrala-dat-afara-dupa-o-postare-anti-ponta/
    Uşor, uşor, le triază pe toate, întîi încep patronii,,pupăcioşi” cu angajaţii, apoi,…praful…(aviz amatorilor)

  2. Se pare ca Ilie Sarbu nu s-a tinut de cuvant. Declaratia lui din 24-4-2014:

    Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, îl ameninţă la rândul său pe preşedintele Traian Băsescu cu dezvăluiri incomode.

    „M-am decis că atunci când iese, o să ies și eu a doua zi să îi mai amintesc câte un eveniment mai puțin plăcut. Ne-am obișnuit în ăștia 10 ani cu Traian Băsescu care jigneste pe toată lumea, care înjură pe toată lumea. Ce să mai facă? Decât să ia un pistol și să împuște pe cineva într-o zi”, a spus senatorul PSD Ilie Sârbu.

    Cum e? Unde e dezvaluirea?

  3. Serios…oare sa nu-i atingem nici cu o floare pe cei care sunt la robinetul cu bani statului. Pesedistii sunt cinstiti ca icoanele bisericii. Eu nu il cred pe Sarbu… este mai pervers ca Dragnea. Totusi mai avem inca noroc ca Basescu face opozitie , de fapt este singurul care face opozitie, ca daca nu ar fi CANTAREA ROMANIEI, toti ar fi putut fura in voie fara nici o opreliste! Deocamdata s-a demonstrat ca cei mai mari hoti au fost de la pesede.

  4. Corect era ca Ilie Sarbu sa ne spuna ca nu are nici un amestec in scandalul de coruptie pe care americanii au dovedit-o in legatura cu Microsoft care ar fi corupt politicieni din Romania si China .

    Preacinstitul infractor Basescu supravietuieste resuscitat de coabitare si de procurori basisti propusi de Ponta . Cazanciuc Tiberiu Nitu si kovesi sunt laudati de Ponta asa ca Basescu este combinat cu Ponta prin grupul de la Cluj , Ilie sarbu , Ioan rus , Maior …

  5. Sarbu si Basescu sunt 2 persoane extrem de credibile :)))))) care nu fac parte din noua securitate :)))))) care au ajuns demnitari pe baza competentei :))))) si calitatilor morale :)))))

  6. Serios d-le Sarbu ?! Poate ne spuneti cine a fost artizanul coalitiei, ce-i drept de scurta durata PDL-PSD ? Mai bine ramaneti sfetnicul de nadejde al premierului, are mult si multe de confirmat.

  7. cand mergea la vanatoare cu nastase ,nu mai era asa nasol. regimul nastase a acoperit si el destule grupuri infractionale, noi nu uitam. acum e nasol.

Leave a Reply to CitizenCancel reply