Evenimentele din Kazakhstan imi prilejuiesc evocarea unei imense tragedii romanesti petrecuta in aceasta tara in vremea comunismului stalinist.
Moscova a generat o suferinta imensa romanilor, deportati cu zecile de mii in stepa kazakha. Si astazi, in anumite zone din Kazakhstan se vorbeste limba romana…
Iata evenimentele istorice, asa cum s-au petrecut.
Cel mai mare lagar de concentrare pentru prizonierii militari straini a fost Spassk nr. 99, infiintat in iulie 1941 pe structura Diviziunii Spassk a Karlag-ului NKVD, situat la 45 km de orasul Karaganda, pe teritoriul fostei Uzine de extractie a cuprului Spassk. Pe tot timpul functionarii, prin acest lagar au trecut 66.160 de prizonieri (66.746 dupa alte date), dintre care: 29.777 au fost nemti, 22.225 japonezi, 1633 austrieci, 1208 polonezi, 1088 italieni, 1139 unguri, 195 finlandezi, etc. Din totalul exprimat mai sus, 6.740 de prizonieri au fost de nationalitate romana. La acestia se adauga un numar de peste o mie de prizonieri de alta nationalitate, care au luptat in Armata Romana, avand probabil cetatenia romana la acea vreme (evrei, ucraineni, armeni, moldoveni). In documentele lagarului, prizonierii de razboi straini au fost inregistrati pe nationalitati.
Potrivit documentelor de arhiva, din totalul de peste 66.000 de prizonieri straini care s-au aflat in detentie in lagarul Spassk 99, in perioada 1941 -1950, 42.427 de prizonieri militari si civili straini au fost repatriati sau eliberati. Cei ramasi nerepatriati au fost reorganizati astfel: 5805 trimisi in alte lagare, 5966 in spitale speciale, 1090 in inchisori ale MVD al URSS, 5 au dezertat.
7765 prizonieri de razboi straini din cei aflati in detentie in lagarul Spassk nr. 99, in perioada 1941 – 1950, au murit si au fost inmormantati pe teritoriul regiunii Karaganda. De mentionat ca, in divizia lagarului din satul cu acelasi nume, Spassk, in general in ultimii ani erau adusi de la celelalte divizii de productie prizonierii slabiti, care nu mai dadeau randamentul scontat la muncile grele, pentru a indeplini si depasi norma. Din totalul prizonierilor de razboi straini morti in acest lagar, 827 au fost de nationalitate romana. La acestia se adauga alti cca. 200 de prizonieri de alte nationalitati, care au luptat in Armata Romana: unguri, ucraineni, evrei, armeni (probabil, tot cetateni romani). Mai multi prizonieri moldoveni sunt inregistrati separat de cei romani.
De notat ca pana la infiintarea lagarului Spassk nr. 99 pentru prizonieri de razboi si civili straini, in acest cimitir au fost inhumati detinuti sovietici din Divizia Spassk a Karlag-ului NKVD al URSS care au murit in anii 30. Dupa lichidarea lagarului in anul 1950, potrivit relatarilor unor localnici, pe acest perimetru a fost amenajat un tancodrom de instructie pentru unitatea militara de tancuri organizata pe scheletul fostului lagar Spassk nr.99, cel mai probabil pentru ascunderea adevarului si mascarea locului de inhumare a prizonierilor straini.
Dupa destramarea URSS, in anii 90, la Karaganda au sosit delegatii oficiale din Japonia si Germania, cu supravietuitori ai detentiei in lagarele din aceasta regiune (fosti prizonieri japonezi si nemti care au fost repatriati), care au recunoscut si identificat perimetrul locurilor de inhumare a prizonierilor de razboi straini in anii 40 – 50.
Ca urmare, au fost sensibilizate autoritatile locale in vederea obtinerii aprobarilor pentru pastrarea memoriei celor disparuti in lagarele staliniste din aceasta regiune. Perimetrul, cu aproximatie, a fost imprejmuit cu gard de fier, cu sprijinul financiar din partea Germaniei. Astfel, pana in prezent, in cimitirul de la Spassk, toate tarile care au avut prizonieri de razboi morti si inhumati in Karaganda au ridicat monumente/pietre funerare: Germania, Japonia, Finlanda, Italia, Franta, Polonia, Ungaria. Germania chiar a semnat cu Kazahstan in anul 1996 un Acord Interguvernamental privind ingrijirea mormintelor militare (partea germana s-a angajat sa ingrijeasca mormintele pe cheltuiala proprie). In ultimii ani, tari precum Ucraina, Lituania, Armenia, Rusia, Kazahstan au ridicat in acelasi perimetru pietre funerare in memoria victimelor represaliilor staliniste din Kazahstan din anii 30, cand sute de mii de persoane din URSS (in special, din zonele vestice – Ucraina, Belarus, Caucaz, Rusia, Kazahstan) au fost exterminate de regimul lui Stalin.
La inceputul anului 2003, Ambasadorul Romaniei la Alma – Ata, Kazahstan, Vasile Soare, a contactat autoritatile regiunii Karaganda, Directia Arhivelor Nationale din aceasta regiune, si a facut nenumarate demersuri pentru obtinerea aprobarilor privind pastrarea memoriei prizonierilor romani morti in lagarele staliniste din Karaganda in anii 40 – 50 prin amplasarea unui monument in cimitirul de la Spassk. Initiativa Ambasadei de incheiere intre Romania si Kazahstan a unui Acord Interguvernamental privind ingrijirea reciproca a mormintelor militare nu s-a materializat, datorita refuzului partii kazahstaneze.
Ca urmare, Ambasada Romaniei la Alma – Ata primeste periodic scrisori, telefoane din Romania de la cetateni ale caror rude au cazut prizonieri in timpul celui de-al doilea razboi mondial in URSS si nu s-au mai intors acasa. Acestia se intereseaza daca rudele lor se regasesc in randul prizonierilor care s-au aflat in detentie in lagarele din Kazahstan.
In prezent, placa funerara a prizonierilor romani de la Spassk este un adevarat loc de pelerinaj pentru membrii comunitatii etnicilor romani din regiunea Karaganda, identificati si organizati de ambasadorul Romaniei in Kazahstan in Societatea Culturala Romana “DACIA”, care a fost inregistrata juridic la 28 aprilie 2005.
MICA ROMÂNIE din Kazahstan. Cum au supravieţuit 40.000 de români în stepele Asiei – www.jurnalul.ro
Domnule Nicolae Plushkis, o sa incepem prin a va intreba: de ce e nevoie de o asociatie a romanilor in Kazahstan, atat de departe, in inima stepelor Asiei…?
Pentru ca in Kazahstan sunt, oficial, 21.000 de romani. Neoficial sunt 40.000 de mii. De ce? Pentru ca daca are o fiica, s-a casatorit, a facut copii, copiii au fost trecuti dupa nationalitatea tatalui. Deja devine ori rus, ori neamt, ori kazah…
Sunt trecuti in acte ca “romani’ sau ca “moldoveni’?
Cei mai multi sunt moldoveni. Dar nu pentru ca asa s-au declarat, ci fiindca nationalitatea unui copil era stabilita de nationalitatea tatalui, pe teritoriul fostului URSS. Si acum, in Kazahstan, e la fel. Romani sunt doar vreo saizeci, iar asta pentru ca sunt urmasi ai fostilor prizonieri de razboi romani. Urmasii celor stabiliti aici pe vremea tarului si apoi pe vremea sovieticilor, daca au venit din Basarabia, sunt trecuti ca “moldoveni’.
Si dumneavoastra ce nationalitate aveti?
O sa radeti. Eu nu sunt trecut nici roman, nici moldovean, ci lituanian, pentru ca mama mea s-a casatorit cu un lituanian.
Explicati-ne cum si cand au ajuns romanii – fie ca-i numim asa sau moldoveni, basarabeni – in Kazahstan?
Au fost mai multe trepte. Prima data s-a intamplat asta pe timpul lui Stalakan, cand Basarabia era in Imperiul Tarist; atunci basarabenilor li s-a promis pamant. Prin 1906… Si taranul nostru, dupa pamant, o plecat in Kazahstan, cu carul, cu boii… Au mers caravanele sase luni pana acolo. Cand au vazut pamantul din Kazahstan, ca nu rodeste, nu se face nimic pe el, unii s-au intors. Altii, nemaiavand posibilitati, au ramas acolo. Si in ziua de azi s-au pastrat in regiunea Aktubinsk doua sate, unu-i spune Basarabka si altu-i spune Moldovanka. Al doilea val a fost dupa 1940, 28 iunie, mai exact, undeva prin 1941. A fost primul val de deportari. Arhivele cu deportatii au fost inchise, nu avem o statistica a deportarilor. Dar am trimis o scrisoare la arhive, pentru ca abia acum KGB a dat voie sa se deschida. Dar cred ca cel putin 40.000 de deportati au fost, din Basarabia si Bucovina de Nord.
Cum traiau ei? In ce conditii?
Deportatii munceau la stat, fortat, nu aveau nici un drept. Traiau in baraci cu paturi de scanduri, suprapuse. Foarte multi nu au rezistat si au murit, pentru ca sunt niste friguri nemaipomenite. Anul acesta am avut si temperaturi de minus 52 de grade, in Kazahstan. Si multi au murit, multi s-au intors. Am gasit, iata, o familie pe nume Cretu, care vine de undeva din Falesti. Aceia au fost deportati asa: o mama, trei copii mititei, o sora mai mare si taica-su. I-au adus pana la Muntii Urali. Pe taica-su si pe sora mai mare i-au trimis undeva in Siberia, ca nu mai stiu nici in ziua de azi nimic de ei. El, cu maica-sa si cu astia mai mici – unul era nascut in ’37 – au fost dusi in Kazahstan. Sa-mi ziceti mie, ce pacat facuse copilul ala mai mic, de trei ani si ceva, sa fie luat din satul lui si dus tocmai la frigurile alea din Kazahstan? Si cum imi povesteste, dupa interviul pe care l-am luat de la dansul, abia in ’53 prima data au imbracat chiloti, nici asta nu aveau. Datorita poporului kazah, care ii lua prin iurte si-i imbraca, ii hranea, au supravietuit. Au invatat… iaca, acel despre care va vorbesc, a devenit inginer, apoi director la o mina din Kazahstan, acum e pensionar.
Ce meserii au?
Pai, uite, Simion Plamadeala a fost miner, eu sunt profesor de sport. Avem multi profesori. La scoli am gasit nume cum e Munteanu, seful politiei financiare a regiunii se numeste Puscasu.
Ce se spune despre romani, despre basarabeni, in Kazahstan?
Nu stiu ce se spunea despre moldoveni, dar inainte se spunea. Dar acum, datorita infiintarii societatii si pentru ca noi suntem prezenti peste tot in costume nationale, cu cantece, cu bucate romanesti, acum se uita cu totul altfel, au inteles ce inseamna Romania.
E greu sa-i adunati laolalta?
Sa-i aduni de prin toate partile Kazahstanului e practic imposibil, dar daca te uiti pe harta, cam 10 Romanii cred ca incap pe teritoriul Kazahstanului. Noi suntem in centru, unde avem oficial 3.867 de romani. Ei le zc “moldovani’, dar pentru mine tot romani sunt. Din toate regiunile, cei mai multi sunt la noi.
Acum deschidem o filiala in regiunea Zhezkazgan, unde se afla cea mai mare exploatare de cupru, a doua se deschide in Almata si mai este o filiala la Pavlodar. Putem sa-i unim. Vrem sa facem si un congres al romanilor din Kazahstan. Mai dorim ca anul acesta sa ridicam un monument in memoria deportarilor staliniste in Kazahstan. Din Bucovina de Nord si Basarabia. Este un monument in Kazahstan ridicat in memoria soldatilor romani prizonieri de razboi, care au fost peste 7.000 si multi au murit acolo si au fost ingropati in Karaganda. Monumentul asta parca ne uneste pe toti, este ceva sfant. A fost si Basescu, Iliescu l-a deschis. Toti ministrii de externe au fost acolo. Pe 1 mai e Ziua Popoarelor din Kazahstan. Toate popoarele sarbatoresc identitatea, cultura lor. Ultima oara am scos 40 de romani in costum nationale, in strada.
Domnule Nicolae Plushkis, nici destinul dumneavoastra nu e tocmai “liniar’. V-ati nascut in Calarasi, R. Moldova, tatal fiind lituanian, mama romanca. Acum locuiti in Karaganda, Kazahstan, fosta republica sovietica…
Mama e romanca, e Munteanu, si e nascuta in 1935, cand nu era Republica Moldova. Eu, dupa pasaport is lituanian, ca tata a fost lituanian. Dar dupa suflet, dupa minte si dupa gandire, sunt roman. Eu nu m-am nascut in Kazahstan, ci in Republica Moldova. In Kazahstan am ajuns in anul 1980. Eu am ales sa merg in Kazahstan. De ce? Sincer, mi s-a spus ca in Moldova “nu trebuiam’.
Cum adica “nu trebuiati’? De ce?
Stiam prea bine limba romana. Acolo am facut facultatea de sport. Sunt antrenor emerit al Kazahstanului, antrenez o echipa de basket, sunt arbitru international, predau la facultate, am fost sef al catedrei de educatie fizica la Universitatea din Karaganda. Am facut legaturi cu Universittaea Babes Bolyai, am trimis acum niste studenti din Karaganda care fac masteratul la Cluj.
Vorbiti excelent romaneste…
Noi am avut o scoala foarte buna la Calarasi, iar invatatorul nu ne punea sa scriem “Caiet de limba moldoveneasca’, dar “Caiet de limba materna’. Vorbim limba mamei, limba romana. Nu stiu daca sunt un cetatean al planetei, dar noi suntem singurii care duc cultura romaneasca atat de departe in spatiul ex-sovietic. Traditiile si obiceiurile noastre, le aratam la toti.
Ce inseamna prezenta romanilor la cele doua mari sarbatori ale tarii in care locuiti acum, Ziua Popoarelor din Kazahstan si Ziua Limbilor Popoarelor din Kazahstan?
Ziua Popoarelor este pe 1 mai, iar Ziua Limbilor e pe 28 septembrie. Noi din timp ne gatim, iata, spre exemplu, femeile noastre fac bucatele – se indeamna una pe alta: tu faci sarmalele, tu faci placintele, tu faci mamaliga s.a.m.d. – ca sa avem toate mancarurile noastre traditionale pe masa. Copiii sunt organizati in stilul lor, cu dansurile, cu cantecele, noi – cu baladele. Si ce e important e ca batranii – ati vazut, la Alba Iulia, ca v-am adus un batranel de optzeci si ceva de ani, pe dl Rusnac – au o mandrie sa arate ca sunt romani: “Iaca, ma imbrac cu ia, cu camesa asta romaneasca’, spun ei, si pana si drapelul romanesc il iau in mana.
Vorbeati despre bucatele romanesti – cu ele se fac nuntile, se fac botezurile, se fac duminicile in familie.
Cu bucatele romanesti suntem prezenti permanent. Noi tot timpul avem pana si branza de oaie, branza de burduf – pe care o aducem tocmai din Romania – de mamaliga nici vorba nu poate sa fie sa lipseasca, pentru ca am adus faina de popusoi, ca sa putem sa ne facem. La noi, la sediul Societatii, avem o bucatarie acolo, unde facem mancare si ne gramadim toti la masa, practic, in fiecare duminica.
Sotia dv., care e rusoaica, gateste romaneste… de la cine a invatat?
De la mine…
Si prietenii dv., care sunt de atat de multe nationalitati, cum apreciaza bucatele romanesti?
Foarte bine. E asa, ca un exemplu. Cand este 1 mai, se face o masa afara, plina cu bucate romanesti. Noi nu dovedim sa-i hranim pe toti, de alte nationalitati, care ajung la masa noastra. Parca trec hoardele tatarasti, matura tot.
Copiii dumneavoastra vorbesc romaneste?
Vorbesc. Si sotia mea vorbeste, ca am invatat-o limba mamei mele. Copiii i-am trimis la scoala in Basarabia si apoi in Romania.
Dar biserica in limba romana aveti?
Biserica in limba romana nu este, numai biserica ortodoxa rusa, unde mergem cu totii, de toate nationalitatile. Toate sarbatorile le facem cu rusii, pe stil vechi. Dar as vrea sa va spun ca mai este o sarbatoare mare pentru noi, 31 mai, cand este ziua jertfelor staliniste. Atunci, tot timpul mergem la monument, cu flori, cu ambasadorul ori cu consulul Romaniei in Kazahstan. Mergem la monumentul ridicat in memoria soldatilor romani prizonieri in Kazahstan. Au fost peste 7.000, din care au murit mai mult de 900. Ceilalti, o parte s-au intors in Romania, altii au ramas acolo si s-au casatorit cu kazahe. Pot sa va dau cateva exemple de familii: Casoveanu, Cotoi, care au urmasi. Parintii au fost in lagare, s-au casatorit. Era o lege: el fiind prizonier intr-un lagar stalinist, daca se casatorea cu cineva de acolo putea sa mearga seara acasa. Ziua venea la munca. Era vorba de munca fortata, foarte grea, ca mai bine faceai zece razboaie o data decat muncile astea. Ziua ii puneau si sapau santuri, noaptea mureau ori de frig, ori de foame, ii aduceau cu saniile, ii bagau in gropile astea, ziua mergeau cu tancurile pe deasupra, sa taseze pamantul, sa nu stie nimeni ce s-a intamplat. Asta o fost si soarta nemtilor, a finlandezilor, a ungurilor, japonezilor, a francezilor, a azerilor, chiar si a rusilor, a coreenilor, a lituanienilor, a kargazilor, a kazahilor, chiar… Toate aceste nationalitati au acum monumente acolo.
Cate nationalitati exista in Kazahstan?
Sunt 130 de nationalitati.
Romanii sunt o comunitate mai mica, mai mare?…
Cea mai mare comunitate e a nemtilor, iar pe locul doi sunt rusii… dar ei nu au unirea pe care o avem noi, nu pot sa stea la masa impreuna, cu bucate, cu cantece… Mai sunt ucraineni multi. In momentul de fata important este ca am reusit sa ne unim. Asa vedem cati suntem, cati mai vorbim limba…
Spuneati despre d. Simion Plamadeala ca si-a vandut surtucul ca sa cumpere un volum din Eminescu…, la un moment dat cand in Karaganda au ajuns niste romani care vindeau carti romanesti tiparite cu grafie latina. Mai spuneti-mi o anecdota, o istorie de-a romanilor din Kazahstan.
O sa va mai spun una de-a lui Simion Plamadeala: in 2008, cu ajutorul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, am facut, cu mai multi romania din Asociatia “Dacia’, o vizita in Moldova si-n Bucovina, pe la toate manastirile, si a fost si Simion Plamadeala cu noi. Pe cine intalnea pe drum, el il oprea si-i spunea: “Imi pare foarte bine ca vorbiti in limba poporului nostru, ca vorbiti romaneste’… L-am intrebat atunci: “Mosule, dar in ce limba ai vrea sa se vorbeasca in Romania?’.
Unul dintre cei mai batrani romani din Kazahstan, de 94 de ani, ar putea fi oaspetele Albei Iulia, la Congresul Spiritualitatii Romanesti, pe 1 decembrie 2012. Cine este acest om? Cum a rezistat el vorbind romaneste?
Am o agenda telefonica, pe calculator, unde din cand in cand mai bag cate un nume romanesc. Hai sa spunem… Munteanu, si imi apar sase nume. Incep sa-i sun. Asa am dat peste omul acesta. Ii spune Cretu, are 94 de ani, a trecut doua razboaie… Vorbeste perfect limba. E deportat… Vom afla curand si povestea lui.
Pe care va rugam sa ne-o istorisiti si noua.
Negresit!
