Tuesday, March 3, 2026
2.4 C
Bucharest

In Romania e necesara extinderea retelei de contoare inteligente, in beneficiul consumatorului

Tehnologia contoarelor inteligente este din ce în ce mai prezentă în toate colțurile lumii, pe măsură ce beneficiile sale sunt dovedite în numeroase situații.

În același timp, faptul că aceste dispozitive moderne de măsurare a energiei reprezintă una dintre cheile de acces la viitoarele rețele digitale, care își propun să reducă combustibilii fosili din ecuația generării de energie electrică, fac și mai atractive programele de instalare a contoarelor inteligente ca investiții pentru un viitor sustenabil.

Estimările specialiștilor arată că piața contoarelor inteligente va înregistra o creștere semnificativă în următorul deceniu.

În timp ce piețele dezvoltate din America de Nord și Europa de Vest continuă să implementeze noi proiecte de instalare, inclusiv de dispozitive de măsurare din a doua generație, piețele în curs de dezvoltare, așa cum sunt și cele din Europa de Est, au accelerat la rândul lor programele de instalare.

America de Nord și Europa de Vest au arătat cel mai înalt nivel de dezvoltare în jurul contorizării inteligente. Și în timp ce aceste piețe sunt relativ mature dintr-o perspectivă globală, penetrarea contoarelor inteligente în ambele regiuni se situează între 50 și 60%, lăsând loc participanților pe piață pentru o serie întreagă de oportunități.

Pe piețele emergente, se observă, în sfârșit, evoluția proiectelor-pilot într-o serie delansări la scară comercială. În Europa de Est, lipsa relativă de dezvoltare de până în prezent a acestei tehnologii a avut ca principală cauză finanțarea. În ultimii doi ani însă, numărul instalărilor a crescut, o serie de proiete notabile urmând fiind implementate în regiune. Astfel, în Rusia, compania de utilități Rosseti intenționează să deruleze contoare inteligente către cei 18 milioane de clienți până în 2030, peste două milioane de contoare inteligente fiind instalate deja. În Letonia, Sadales Tikls intenționează să instaleze un milion de contoare inteligente până în 2023, iar în Lituania, compania JSC Energijos Skirstymo Operatorius  va monta 1,6 milioane de contoare inteligente până la sfârșitul anului 2020.

În România, companiile grupului Enel au instalat, în cursul anului 2019, un număr de 171.000 de contoare inteligente. În aceste condiții, numărul total de dispozitive moderne de măsurat a energiei instalate în total de grupul Enel în România urmează să depășească 671.000 de unități la finalul acestui an.
Pentru o mai buna contorizare si monitorizare exacta a consumului, e necesara extinderea acestui proiect in Romania. Cu acest tip de contoare moderne, consumatorul poate avea un control mai exact si poate calcula modalitatea de a gestiona inteligent consumul.

 

 

 

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img