Dependenţa de droguri şi de etnobotanice este tot mai  mare, iar dealerii tot mai numeroşi, sunt tipi care intră în spital ca să-şi vândă substanţele, iar la Spitalul Obregia este chiar un loc unde tranzacţiile se fac pe trotuar, a declarat, vineri, primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

“Este cert că dependenţa de droguri devine tot mai mare. Cred cu tărie că ideea cu etnobotanicele nu a fost una bună. Mă aşteptam să fie curmată activitatea vânzătorilor, dar stăm şi ne jucăm – cu ghilimele de rigoare -, adică închidem magazinele respective şi apoi aflăm că există altele deschise chiar şi la parterele de blocuri. Nu facem absolut nimic în acest fel”, a spus Sorin Oprescu, în deschiderea primei conferinţe naţionale cu tema “Adicţia – abordare multidisciplinară, implicaţii medico-psiho-sociale”, organizată de Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor pentru Tineri “Sfântul Stelian”, în parteneriat cu Primăria Capitalei, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională Antidrog.

Primarul general al Capitalei a subliniat că la Spitalul Obregia este un loc unde tranzacţiile se fac pe trotuar, iar în unele spitale intră “tipi” care vând droguri.

“Mai mult decât atât, la Spitalul Obregea este un loc unde tranzacţiile se fac pe trotuar, ca să nu  mai spun că există tipi care intră şi în spital şi vând droguri, că nu este atent portarul, că sare gardul, că l-a păcălit pe doctor. Ne furăm căciula”, a mai spus primarul general.

Ce hal de tara, ce Politie ignoranta si puturoasa, ce oameni nesimtiti si corupti cei din firmele private de paza !

 

19 COMMENTS

  1. Mi-e frica de durere, mi-e frica de boala care provoaca cea mai mare durere :cancerul. Nu cred ca pot rezista asa cun an vazut ca a rezistat tat, dumnezeu sa.l ierte. Poate ca daca ajung acolo -poate- voi incerca drogurile. dar sa fii sanatos si sa itibagi boala si moarte in oase? Astia nu stiu ce inseamna sa traiesti aproape toata viaţa pe usile spitalelor si ale doctorilor.
    D-le Tudor sa va dea Dzeu sanatate si sa puteti sa nu fiti ingenunchiat de cozile de topor ale neamului românesc. Pentru ca astia de dincolo nu au topoare câte cozi de topor avem noi.
    ASnatate!

    • Cozile de topor sunt ale altora, nu ale romanilor. Cozile de topor ale altora asculta ordinele Barrosilor si Merke-lilor nazisti. Romanii inca n-au invatat sa aiba cozi de topor in alte tari.

  2. Ca sa fiu rau si cinic, spun ca cei care consuma droguri consuma pe propria raspundere si sunt oameni slabi care nu se pot stapani, asa ca vinovat mai mult e cel care ia, negustorii sunt doar interesati de profit, baza capitalismului. Eu nu as bea benzina sau acid sulfuric, de ce oamenii slabi consuma droguri? Cinic, spun ca e treaba lor. Insa vreau ca politia sa-si faca treaba si sa starpeasca flagelul consumului de droguri.

  3. Da! Ce hal de tara …!!! Si tot asa va ramane cata vreme nu explodeaza mamaliga si nu e rupta pisica. Politaiul tre’ sa traiasca si el mai bine , ca are doar 600-700 de euro pe luna, Titisor de la firma de paza are nevoie nevoie de bani, ca nu poti trai cu 700 de RON pe luna …
    Cata vreme dormim, si “ne descurcam” cu salariile astea de mizerie, tot asa va fi in Rromania (sic!) !

  4. etnobotanicele (mafia aflata sub acoperirea javrei) sint in continuare legale si dupa 5 luni de guvernare pontista… e clar ca basescu si ponta se urasc de moarte… pina la interesele financiare, acolo ramine cum am stabilit

  5. Intrebarea mare este de ce se apeleaza la angajatii din firmele private de paza in institutiile statului? A vazut cineva un CV al vreunuia d-asta? Cine n-are chef de munca se face bodygard. Oamenii calificati din politie si armata au plecat la munca (pe salariile oferite de buget mureau de foame) si lenesii “fac” munca lor; cum dracu’ sa mearga bine motorul acestei tari? Eu nu inteleg de ce guvernantii nu inteleg; de aici, de jos, din multime, se vede totul clar si se pot rezolva probleme grave prin solutii simple; cred ca ei sunt prea sus, dar doar cu nasul pe sus, fiindca, daca ne luam dupa Brancusi..”sa urci foarte sus, daca vrei sa vezi foarte departe”.

  6. E simplu ,seful spitalului e vinovat ,nu politia nu paza .Ca sef al unei institutii iti asumi totul ca sa mearga treaba.Ce face directorul ,ce face seful de la administrativ ,cum e acceptata plata pazei daca nu-si face treaba ,de ce nu cheama politia cind e cazul.NU este politia de vina ci seful spitalului care o fi medic dar el daca a vrut functia trebuie sa se implice .Dvs la A3 daca intra unul fara sa fie legitimat ,probabil ca paza e sanctionata sau daca exista motive chemati politia.Faptul ca dir. de spital ,multi sint si medici nu-si fac treaba de manageri sau nu controleaza activ. celor care au atributiuni nu poate fi pus in seama politiei.Cum sa -ti intre in casa dealerul si sa nu stie paza sau sa nu chemi politia.multi dir. de spital cred ca e de ajuns sa-si faca treaba de medici ,dar desi au fct. de manager cred ca altii trebuie sa aoba grija de spitalul lor .Ignoranti sau nesimtiti sint acesti manageri care stau si se pling .daca ar fi in cabinetul lui particular ar avea de toate dar asa e mai greu trebuie sa vina politia ,jandarmul ,primarul ,el sa stea si sa se plinga.Vreau sa fiu bine inteles ,poti fi medic exceptional dacr daca operezi 7 ore pe zi nu poti sa inspectezi wc-uri ,sa alergi dupa aprovizionare ,dsa controlezi oamenii daca isi fac treaba ,nu e deajuns sa fi chirurg exceptional ca sa si conduci un spital mare.

  7. Pai si domnul Oprescu ce asteapta, domnule Tudor? De ce nu face nimic? E primar de aproape 5 ani, si spitalul Obregia il are in administrare din iulie 2010.

  8. E trist,dar indignarea noastra nu schimba nimic.Preventia la tineri e punctul de plecare, nu combaterea traficului.Varsta consumatorilor a coborat si etno sau drogurile asa zis usoare au devenit o moda periculoasa.Mecanismul a ramas acelasi ca la generatia mea cand la o anumita varsta o tigara sau putina vodca poloneza te faceau sa te simti cool sau sa te integrezi mai usor intr-un anumit grup.Noi toti putem semna o petitie care sa oblige Ministerul Sanatatii impreuna cu Ministerul Educatiei sa dezvolte o stategie adevarata pe aceasta tema.
    Daca pentru SMURD s-a nascut un Raed Arafat mai avem nevoie de un vizionar ca sa ne mandrim peste ani cu rezultate.Daca am semnat in corpore pentru salvarea padurilor virgine de ce n-am putea putea semna si pentru pastrarea sanatatii.Ne lipseste doar catalizatorul.

  9. Io daca zic ca institutiile statului sant mafiotizate si ca nu-si merita salariile poate ma vei critica.Daca zic ca-s puturosi si lipsiti de constiinta la fel.Nu toti dar proportia e mare poti sa-ti dai seama de gradul si situatia in care a ajuns ROMANIA.Tare ma mir sa nu fie pe-o mana cu ei si politia si justitia si alte institutii.Poate si politicul.E foame de bani si inavutire rapida.Santem plini de institutii care manaca bani frumosi iar rezultatele lor se vede in halul in care arata Romania.Ti-am mai zis sa faci o ancheta cu mafia din Timisoara care a pus mana pe centrul Timisoarei si institutii istorice.Crezi ca aia au facut-o fara stirea oficialitatiilor si institutiilor de acolo?Si in orice judet daca nu exista doua clanuri interlope nu exista nici unul.Pai daca am vazut politicul la masa cu clanul Butoane ce sa mai zici Radule.Doar ca sant lasati in pace in schimbul voturiilor si unor sume la partidul indiferent care ar fi la putere.Nu exista alte explicatii.Puturosenie,indiferenta,comlicitate coruptie etc etc.Copii injunghiati in fata scolii,talhariti .Rezolvarea .Democratia nu prieste caci e inteleasa de catre institutii si politicieni sub forma facem ce vrem iar la ora cand ii intrebi dar bine ce faceti ce masuri.Incep sa dea vina pe situatia saraciei,pe vechea mostenire,ca legea nu le ermite ,ca UE ca nu stiuce si cum.Si ma refer in general.Ca altii trebuie sa faca plasand responsabilitatiile de le unii la altii.Sa nu mai zice ca atunci cand sant trimisi in instanta sant facuti scapati sau o pedeapsa minima.Si cu ce tragere de inima isi mai fac datoriia unii politisti care dupa cum ai vazut au si fost nenorociti pe viata de interlopi fara ca acestia sa pateasca nimic.E un cerc vicios.In toate cele.Iar la ce statut au politistii e bataia de joc a infractoriilor.Au mai multa fata infractorii.CSau azi prin infractorii si maine justitia ii pune in libertate.Traficul de droguri de arme si prostitutia aduc venituri fabuloase.La prostitutie din 10 in Spania 7 sant Romance.Sa fie statul neputincios in fata lor sau PE-O MANA.Ca pe Butoane i-am vazut la masa cu politicul.Numai o dictatura a valoriilor ordinii si aplicarii legiilor dar legiilor facute cu capul nu cu fundul mai scapa Romania din drumul spre FALIMENT SI DISPARITIE .

  10. Politia este reprezentantul mafiei in teritoiu.Politia este o exstensie a mafiei.Fara politie mafia nu ar exista.
    POLITIA=MAFIA.

  11. Drogurile, constituie arma ascunsa a Autoritatilor de Stat impotriva maselor. Exterminarea mascata,fie prin droguri, fie prin medicamente, fie prin otravuri introduse “discret” in mancare si bautura, este politica de Stat. Este metoda de a tine sub control popoarele tarilor in care Mafia este la putere. De ce nu este acest flagel atat de extins, in Luxembourg sau Elvetia sau Norvegia sau Dubai sau Quatar ? Saracirea, depresia, dezamagirea sunt induse intentionat pentru a crea “piata de desfacere”. Pe acest fond, oamenii sunt victime sigure.Cum va explicati faptul ca, fiecare individ de pe Planeta este descoperit, prins daca comite orice fel de infractiune, dar niciodata pe cei care introduc intro tara, drogurile ? Posta electronica este verificata, monitorizata, telefoanele ascultate, monitorizati chiar si in case, prin Satelit. Stiu “baietii” si ce mancam, si cand stam pe WC, si cand mergem la culcare, chiar si daca dormim in pijama sau goi.
    Cum de,livratorii de droguri nu pot fi opriti ?! Este o intrebare retorica, evident. Oamenii slabi, sunt victime si nu trebuie sa-i blamam.Limita suportabilitatii este specifica fiecarui individ in parte. Cei puternici, trebuie sa nu fie indiferenti si sa-si indrepte atacul asupra celor care initiaza acest flagel.Tu, esti puternic dar intro zi poate claca copilul tau,sora ta, fratele tau, nepotul sau colegul,vecinul sau prietenul. Ce facem atunci ?!

  12. Pai, sa o aducem pe EBA sa rezolve situatia nefericitilor tineri din Obregea !
    Sa legalizeze ea drogurile, sa se poata vande si in spitale alaturi de medicamente!
    Aici ,este o evidenta complicitate intre politisti si dealeri, pentru ca daca s-ar invartosa DGPMB, nu s-ar mai vinde nimic!
    Mai este vina Ministerului sanatatii , a Jandarmeriei, a SRI care papa banii degeaba, si a Primariei Capitalei pentru ca nu se asigura paza spitalelor de psihiatrie, nu se asigura perimetrul, nu se asigura medicamentele de substitutie, nu se plateste asistenta psihologica post tratament,nu se prind dealerii si nu se incarcereaza.
    Mai important, NU se asigura sanatatea mintala a tinerilor, viitorul Romaniei.

  13. Asta este tara care si-a facut-o poporul. Dar daca vrei sa votezi alte partide decat cele care s-au perindat pe la putere in ultimii 23 de ani, esti facut ca toate visele. Politicienii din Parlament sunt de vina pentru ce se intampla in Romania, iar schimbarea va veni de la oameni cu idei, nu de la pupatori de Barrosi. Asta nu intelege nimeni se pare.

  14. Pai nu este libertate domnule Radu Tudor ? Ce buni erau cate 2 politisti in fiecare scoala ! Dar la noi nu e personal, in timp ce dam oamenii afara din serviciu. Romania ESTE pe drumul gresit. Poporul asta nu este protejat de nicio lege. Oamenii si copiii lor sunt victime expuse tuturor celor carora le place sa faca ATROCITATI.

  15. Acesta este un subiect care merita sa fie discutat foarte serios. Constat ca foarte multa lume are de castigat din intermedierea sau vanzarea drogurilor. Ca atare, inteleg de ce nu avem legi drastice, de ce Politia se face ca nu vede, de ce firmele de paza ii “scapa” pe vanzatori prin spitale, de ce nici un mare dealer n-a fost arestat si condamnat. Atata timp cat acest lant nu se se va rupe, sigur nu se va intreprinde nimic.

  16. Autorităţile sunt pe o mână cu mafia. Toţi, de la poliţistul comunitar până la Preşedinte, toţi cunosc situaţia şi profită. Tonele de droguri grele intră prin Constanţa fără vreun deranj, iar brigada anti-drog şi diicot se bucură când mai prind pe câte unul în Vama Veche cu două jointuri la el. Dacă nu mă înşel, Portugalia şi-a schimbat radical politica în privinţa drogurilor. A legalizat tot. A fost singur aşansă de a dizolva reţelele de traficanţi, iar cei mai mulţi consumatori s-au internat, ştiind că nu vor mai fi acuzaţi de nimic.

    A, să nu uit: http://www.causes.com/causes/791904-bor-implica-te-in-legalizarea-canabisului-iarba-domnului-are-binecuvantarea-celui-de-sus

    Heroina e pe stradă, multe dintre legale sunt cel puţin la fel de grele şi, între timp, românii au învăţat să-şi prepare krakadil. Pe de altă parte, clinicile de dezintoxicare utilizează tratamente inutile şi costă enorm, cam 2.000 de euro pe lună, în condiţiile în care se recomandă o perioadă de internare egală cu cea de consum (în cazul heroinei, cel puţin). Chiar şi aşa, dependenţa psihică rămâne, tratamentul obişnuit (cu methadonă şi alte cele) nu ajută cu nimic aici. Subliniez, tratamentul obişnuit. Domnule Radu Tudor, ştiu altfel de tratament, mult mai ieftin şi mai eficient. Poate v-am făcut curios. Poate aveţi suficiente resurse pentru a mă ajuta să implementez metoda respectivă, chiar şi experimental.

Leave a Reply to OvidiuCancel reply