Vicepremierul nord-irlandez Martin McGuinness, membru al formaţiunii republicane Sinn Fein, propune un referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie şi unirea cu Irlanda, după decizia britanicilor de ieşire din UE. De alltfel, premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a sugerat deja posibilitatea unui nou vot pentru independenţă şi posibila disoluţie a Marii Britanii, potrivit Reuters online.

Martin McGuinness, vicepremierul nord-irlandez, membru al Sinn Fein, a declarat că, după votul britanic privind ieşirea din UE, este necesar referendum pentru unificarea cu Irlanda.

“Sinn Féin va insista pentru organizarea unui referendum privind frontiera Irlandei de Nord cu Irlanda, o măsură stabilită prin Acordul din Vinerea Mare, semnat acum 18 ani; avem dreptul de a vota pentru oprirea divizării şi pentru un rol în UE”, a completat eurodeputata Martina Anderson.

În mod previzibil, propunerea a fost respinsă de premierul unionist al Irlandei de Nord, Arlene Foster.

Lideri republicani din regiunea britanică Irlanda de Nord au semnalat deja că nu vor tolera reintroducerea controalelor la frontiere cu Irlanda, un efect al ieşirii Marii Britanii din UE. Riscul reizbucnirii conflictului nord-irlandez a fost evocat chiar de foştii premieri Tony Blair şi John Major, care au avertizat că eventuala ieşire din Uniunea Europeană va pune în pericol unitatea Marii Britanii, afectând acordul de pace privind Irlanda de Nord şi alimentând mişcarea proindependenţă în Scoţia.

“Abandonaţi apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană şi să nu fiţi surprinşi că la final, drept consecinţă, abandonăm unitatea noastră ca ţară. Cel mai de succes model de uniune din istorie riscă să se destrame pentru totdeauna”, a declarat John Major, premier conservator britanic în intervalul 1990-1997. “Dacă vom vota în favoarea ieşirii din UE pe 23 iunie, vom pune în pericol viitorul Irlandei de Nord, va fi un parcurs lipsit de raţiune”, a spus, la rândul său, fostul premier laburist Tony Blair.

Anterior, Scoţia a anunţat că îşi vede viitorul în interiorul Uniunii Europene în pofida votului britanicilor de a părăsi Blocul comunitar. Premierul Nicola Sturgeon a sugerat posibilitatea unui nou vot pentru independenţă şi posibila disoluţie a Marii Britanii, potrivit Reuters online.

Scoţia a votat cu o marjă de 62 la sută să rămână în UE la referendumul de joi.

“Scoţia a prezentat un vot puternic, fără echivoc de a rămâne în UE şi salut susţinerea statutului nostru european”, a spus Sturgeon.

Fostul premier Alex Salmond a spus în mod explicit că Scoţia ar putea acum face presiuni pentru un al doilea referendum privind independenţa, mentioneaza Mediafax.

=========

Zeci de mii de londonezi au semnat vineri o petiție pentru a cere ca Londra, capitala Marii Britanii, să devină independentă și să rămână în UE, în pofida votului britanicilor în favoarea Brexit-ului în timpul referendumului de joi, informează AFP.

Peste 40.000 de persoane au semnat această petiție pe site-ul change.org, în care îi cer primarului Londrei, Sadiq Khan, să “declare Londra independentă față de Regatul Unit și să-și înainteze candidatura pentru a adera la UE”.

În timp ce Marea Britanie a votat în proporție de 52% pentru ieșirea din UE, 60% dintre londonezi au votat pentru a rămâne.

“Londra este un oraș internațional și noi vrem să rămânem în inima Europei”, se spune în petiție. “Admitem, suntem în dezacord cu restul țării. Atunci, în loc să votăm pasiv și agresiv unii împotriva altora la fiecare alegeri, să ne oficializăm divorțul și să ne mutăm cu prietenii noștri pe continent”, se mai spune în textul petiției.

Sadiq Khan a publicat el însuși un comunicat în care cere ca Londra să fie asociată negocierilor pentru ieșirea din UE. “Este crucial ca Londra să aibă un cuvânt de spus în timpul acestor renegocieri, la fel ca Scoția și Irlanda de Nord”, două regiuni care au votat de asemenea pentru a rămâne în UE. “Este crucial ca noi să rămânem membru al pieței unice”, a subliniat el.

 

21 COMMENTS

    • Un referendum corect nu ca la noi, votam plecarea lui Basescu si Merkel ni-l pune inapoi prin incalcarea legii.
      Felicitari britanicilor! Au iesit de sub cizma germana odioasa.
      Marea Britanie e un centru financiar al lumii, isi vor pastra relatiile economice si comerciale si nu vor mai da bani la bugetul UEului, intr-un cuvant va fi mai bine pt ei.

      • BIS, FMI si Banca Mondiala controleaza cantitatea de bani din lume. Prin puterea de vot din FMI, U.S. si U.K., mai exact Fed si Banca Angliei, detin controlul efectiv.

    • Vasilica , dar de ce iti plac tie atat de mult manelistii. Te identifici cu ei si esti mandru de asta?

      • Pai, imi place pentru ca e pe șmen. Intelegi?

        P.S. Chitaristul spaniol Paco de Lucia, legenda a muzicii flamenco, a declarat: “Tiganii sunt cei mai buni pentru ca asculta muzica de la nasterea lor”.

        Apropo, stii macar cate linii are portativu’, daca tot te bagi aiurea in seama? Si daca tot nu stii nici macar cate linii are portativul, stii macar cine a fost Paco de Lucia, sau il confunzi cu vreun politician dambovitean sau cu vreun moderator de la televizor? Ti-am bagat pe antistres. Cu raspunsul asta sper ca te-ai scos acum, ca altfel dormeai agitat. Pa, pa.

        • Esti o persoana mandra cu multe frustrari. Probabil din copilarie.
          Ai avut multe lipsuri in viata si incerci sa compensezi prin putina scoala pe care o ai. Esti un […] tipic!
          P.S: ai auzit de cocalari?

          • Ba, eu ti-am spus sa nu mai vorbesti despre tine pe aici. Acum tu faci cum crezi, intelegi ce vrei. Sal

    • Vasilica , dar de ce iti plac tie atat de mult manelistii. Te identifici cu ei si esti mandru de asta?

      • Auzi bai “democratie”, in viata nu trebuie sa-i judeci pe toti dupa chipul si asemanarea ta. De unde stii ca suntem toti ca tine? Daca sa zicem ca tu esti un lovit cu scandura, esti pentru ca te identifici cu cineva care a fost si el lovit la cap sau esti de fapt un distrus pe la mansarda doar pentru ca atat te duce mononeuronul natural?

        P.S. Ceea ce ti-am bagat se numeste “inversă”. Iti dau si traducerea, ca sa nu ramai extenuat! Ti-ai luat covrig, papagale! Daca nu bagi botul ramaneai nemascat. Pa, pa!

        • Esti o persoana mandra cu multe frustrari. Probabil din copilarie.
          Ai avut multe lipsuri in viata si incerci sa compensezi prin putina scoala pe care o ai. Esti un […] tipic!
          P.S: ai auzit de cocalari?

          • Am o rugaminte, eu zic sa o iei in mana si sa o scuturi in alta parte, da-te-n emoragie cerebrala de aici! Ti s-a rupt apa la creier si ai intrat in chinurile facerii de te iei de oameni aiurea, ba complexatule? Mai bine zi daca ai aflat cate linii are portativu, bulangiule!

  1. Pe noi ar trebui să ne intereseze de România şi de poporul român, nu de alte ţări! În viitorul ciclu de 9 ani vom avea noi probleme cu noi pentru că nu suntem în stare să facem ceva cu ţara asta! Cred că a venit timpul de care scriam: singură în faţa tuturor această patrie şi tot din cauza mincinoşilor şi escrocilor care au ocupat funcţii de decizie(proaste şi intenţionat decise) în scaune foarte bine plătite!
    Ocupantul principalului scaun al ţării, citez din memorie:**noi vom rămâne alături de UE**!
    Dar dacă toţi ne vor întoarce spatele, noi rămânem în genunchi cerşind, că aşa vrea ocupantul???

  2. Ce vor sa faca acesti separatisti ar fi o prostie mai mare de inchipuire pentru ei toti.Astia habar nu au de istoria lor ,nici de puterea lor atunci cand sunt impreuna ca UK si nici care le este adevaratul dusman si cum lucreaza el. Chiar sunt atat de prosti incat sa stea ca papagalii la masa altora,de parca ar fi niste tarisoare est europene?

  3. domnule Radu Tudor,
    incepind cu 2007, de la intrarea Romaniei in U.E, cetatenii romani care muncesc intr-o tara U.E. au dreptul la o pensie comunitara, adica o pensie cumulata din doua sau mai multe tari in care au platit contributia la pensie. Procedura este destul de complicata ( am scris un material documentar pe https://socinro.me/2013/12/07/pensionarul-comunitar-roman-din-germania-austria-franta-belgia-marea-britanie-etc/ ), dar in esenta sistemele nationale de pensie la care s-a platit contributie vor trebui sa plateasca o cota parte din pensia comunitara a fostului angajat.
    Fiindca UK a iesit din U.E. cetatenii romani care au muncit in M.B. si au contribuit luna de luna la fondul de pensii englez nu vor putea incasa aceasta fractiune de pensie comunitara, (atunci cind vor implini virsta de pensionare). Sumele totale platite de romani pina in prezent la fondul de pensie englez sunt de ordinul sutelor de milioane de lire. Direct sau indirect ele sunt datorate romanilor care le-au platit sau statului care le va asigura plata finala a pensiei proportional cu contributiile platite in M.B.
    Intrebare pentru guvernantii romani: Ce se va intimpla cu aceste contributii, ce datorie are M.B la cetatenii romani? Cum se va finaliza aceasta problema pentru romanii care au muncit in U.K. si se vor reloca in alte tari, inclusiv Romania?
    Observ ca aceasta problema nu este atacata de nimeni in discutiile de la A3 si va rog pe Dvs sa aveti bunavointa sa o ridicati in fata opiniei publice. Guvernul roman actual nu are habar de problema aceasta si este foarte posibil sa nu o ridice in negocierile pentru iesirea U.K. din U.E.
    Cu stima, Dan Constantin Goldis- presedinte SOCINRO

  4. Dacă asta este ideea doamnei Merkel de a abate atenția de la următoarele ”EXIT”-uri, e în mare eroare!!
    Ideea că Irlanda de Nord ar face referendum pentru unirea cu Republica Irlanda e hilară.
    Pe doamna ”Republica Irlanda” nu o întreabă nimeni, totuși?!
    .
    Un sfat pentru serviciile secrete germane – apucați-vă, băi, de agricultură, pentru că tactici de ”descurajare și deterioare asimetrică” nu merg în Regatul Unit!
    Ați pierdut toate războaiele cu englezii până acum și nu v-ați lămurit. Io zic să investiți în vaselină pentru când vă va vizita papașa Putin la Berlin. Cu „Armata”.
    .
    Și acum, pentru europații rentieri de la Bruxelles o tradițională urare din Regie: ”multă multă UiE”!!
    Nu asta e politica lor – ”mai multă UiE”? Ia de luați.

    • Se vede ca ai orientare ‘putiniana ‘ d ‘ aia te zgandare ce scriu eu.Iti stric manipularea pe net ? SI nu trebuie sa subliniezi ca ai IQ mare !Se vede !

      • Nu am ce să manipulez… Englezii au votat ”cum trebuie” singuri, doar nu o să spui că i-am manipulat eu? Sau Putin?
        Orientare ”putiniană” au socialiștii germani și nu numai – pe ascuns are și doamna Merkel oarece bucurii acolo. Nu eu am fost șeful propagandei comuniștilor din fosta DDR ci doamna Merkel,
        Discuțiile tale despre inteligență sunt pe măsura IQ-ului tău – derizorii.

Leave a Reply to Cu legea in manaCancel reply