Wednesday, October 14, 2026
16.2 C
Bucharest

Incredibil ! 313 condamnari pentru Romania la CEDO !

Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Marius Vulpe, spune că statul român a fost obligat să plătească despăgubiri de 1,6 milioane de euro, în 2016, în urma pierderii la CEDO a proceselor intentate de deținuți, subliniind că suma totală din 1990 și până în prezent se ridică la peste 3,1 milioane de euro.

“Suma totală din anul 1990 și până astăzi este de 3.132.000 de euro și 10.000 de franci. (…) Ca sumă nu este mare comparativ cu cea alocată construirii unui penitenciar, însă este îngrijorător faptul că, din suma aceasta totală, în cei 26 — 27 de ani, doar 1.600.000 sunt amenzi în ultimul an. Deci, este crescător de la an la an, îngrijorător și ca sumă și ca număr de dosare”, a spus Vulpe intr-un interviu dat Agerpres.

El a explicat că doar anul trecut România a suferit 313 condamnări la CEDO pentru condițiile de detenție, adăugând că nu există penitenciar care să nu aibă măcar o cauză pierdută.

“În 2015 au fost 75 de astfel de condamnări, în 2014 — 29, în 2013 — 32 și în 2012 — 10. (…) Nu există penitenciar din România care să nu aibă măcar o cauză pierdută la CEDO. Din ce știu eu, Penitenciarul Galați și Penitenciarul Jilava au cele mai multe procese pierdute”, a precizat Vulpe.

Șeful ANP a mai spus că amenzile se explică prin supraaglomerarea din penitenciare, dar și prin faptul că a crescut coeficientul de inteligență al deținuților.

“A crescut coeficientul de inteligență al deținuților aflați în custodia penitenciarelor, oameni care știu să își citească drepturile (…) Oamenii știu să își ceară drepturile, pe de o parte, și pe de altă parte statul român încalcă legislația în domeniu execuțional penal”, a arătat el, adăugând că deficitul în penitenciare este de circa 8.500 de locuri, iar potrivit normelor unui deținut îi sunt alocați 4 metri pătrați.

Hot this week

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

Topics

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img