Hotarat lucru, CSM e intr-una din cele mai negre zile ale existentei sale. Propunerile facute catre Parlament socheaza prin sensul contrar ingrijorarilor populatiei si a societatii civile in legatura cu limitarea exceselor de putere si sanctionarea greselilor facute de magistrati.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) susţine că se impune eliminarea din Constituţie a răspunderii materiale a magistraţilor, urmând ca această problemă să fie reglementată la nivelul legii organice.

Propunerea CSM se numără printre recomandările de modificare şi completare a iniţiativei legislative pentru revizuirea Constituţiei României, obţinute de MEDIAFAX.

Articolul 52 alineatul (3) din Constituţie stabileşte că “Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii, inclusiv în ceea ce priveşte magistraţii care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau cu gravă neglijenţă. Statul exercită dreptul de regres, în condiţiile legii”.

În legătură cu acest text de lege, plenul CSM susţine că se impune eliminarea din Constituţie a răspunderii materiale a magistraţilor, urmând ca această problemă să fie reglementată la nivelul legii organice. În caz contrar, arată sursa citată, ar trebui reglementată, tot la nivel constituţional, şi răspunderea materială pentru prejudiciile cauzate de reprezentanţii celorlalte puteri în stat.

Prin urmare, articolul 52 alineatul (3) din Constituţia României ar trebui să aibă următorul cuprins: “Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare”.

În privinţa statului, sistemul răspunderii obiective este unul adecvat, statul – în calitate de administrator al desfăşurării activităţii sistemului judiciar, atât la nivel legislativ, cât şi la nivel funcţional şi financiar – fiind responsabil de acoperirea prejudiciilor suferite prin comiterea unei erori judiciare săvârşite prin exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă de către un procuror sau un judecător. În schimb, orice răspundere a unei persoane (penală sau civilă delictuală), inclusiv a magistratului, trebuie să aibă la origine ideea de vinovăţie, în speţă fiind vorba despre vinovăţie în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către magistrat“, conform CSM.

Altfel spus, precizează membrii Consiliului, răspunderea materială a judecătorului sau a procurorului nu poate fi angajată în mod obiectiv, similar modului în care răspunde statul, ci numai subiectiv, respectiv doar în situaţia săvârşirii de către acesta a unei fapte personale grave, făcută cu intenţia de a produce un prejudiciu, ori în cazul în care acesta a comis o eroare judiciară prin care s-a produs un prejudiciului.

“Eroarea judiciară se referă, în esenţă, la o soluţie asupra fondului cauzei care nu corespunde unei realităţi juridice stabilite ulterior. Această eroare nu se datorează însă, în exclusivitate şi, uneori, nici măcar în parte, activităţii judecătorului sau procurorului. Dintre erorile judiciare constatate recent, unele dintre ele s-au datorat fie faptului că la momentul judecării şi condamnării pentru o anume faptă penală, o serie de probe nu erau accesibile (de exemplu expertiza ADN), fie au fost date în cauză declaraţii necorespunzătoare adevărului, fie s-au descoperit fapte şi împrejurări noi, necunoscute instanţei de judecată la momentul pronunţării soluţiei definitive“, susţin membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, CSM apreciază că este important ca textul privind revizuirea articolului 52 alineatul 3 din Constituţia României să întrunească standardele europene şi să respecte opiniile şi avizele date constant de Comisia de la Veneţia (Comisia pentru democraţie prin drept).

În acest sens, în Raportul Comisiei de la Veneţia se susţine că judecătorii ar trebui să poată fi traşi la răspundere doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni; în ceea ce priveşte însă “acţiunile civile îndreptate împotriva lor pentru acţiuni săvârşite cu bună-credinţă în exercitarea funcţiei lor”, ei trebuie să fie protejaţi.

16 COMMENTS

  1. Iar treaba premierului e să nu comenteze!Ce va zice Klaus?E bun făcut lucrul?Totuși se poate și ai rău!Parlamentul Spaniei au votat interzicerea protestelor anti-guvernamentale și a forțelor de ordine

  2. avem sau suntem stat de drept sau stat de DREPŢI? JUNGLA colcăie din plin şi abia aşteaptă momentul să nu mai ieşim din casă nici pt. pîine, să reînfiinţeze casele de comenzi fără plată, că dacă eşti deţinut reţinut în casă nu mai munceşti nu ai cu ce plăti comenzile pt. păpică şi mori în chinuri, lent dar sigur. circulă pe net:semnatari ai acestor vînzări de ţară şi furat fonduri europene chiar şi din bugetul ţării, au fost şi glumeţi de procurori/procuratori de bunăstare…în forţă numiţi cu dilome la metru cub…

  3. circulă pe net: hoţul strigă hoţii şi urlă după apărare de propria-i făcătură/prostie!
    …abia acum se văd oamenii de bine(-!) ai acestei ţări aproape vîndută, dar distrusă din aproape toate punctele de vedere!
    abia acum putem vorbi singuri sau în faţa frunzei aproape de gură! abia acum, vom vedea şi simţi tot ce a însemnat bigbrother pe timpul comunismului, la momentul sec.XXI mult mai avansată şi mai mult bazată pe constrîngeri de orice fel chiar prin A ORDONA! După modelul: tot ce spui e în defavoarea ta chiar dacă e adevărul pur!
    TOTUL E POSIBIL ATÎTA TIMP CÎT PLANUL ESTE SEMNAT DE ANI DE ZILE FĂRĂ UN REFERENDUM ŞI FĂRĂ CONSINŢĂMÎNTUL PROPRIULUI POPOR!!! S_O_S!

  4. Sa raspunda prnal,civil si material oricare,magistrat,,procuror,judecator. Sa plateasca ! Ca si asa fac si desfac dupa bunul plac. Am vazut destule decizii ale procurorilor care sunt incalificabile uman. Am vazut hotariri judecatorrști luate la betie Sa plateasca !

  5. Adica ei nu vor ca sa raspunda in fata legilor,ca toata lumea,pentru greselile sau abuzurile lor,pentru ceea ce ei dau altora ani de puscarie.Dar salarii si pensii grase pe banii cetatenilor mai vor?

  6. Cazuri demne de a-ţi putea întocmi propria-ţi imagine asupra unei instituţii care se autoconsideră/ se vrea prin impunere să fie considerată serioasă şi onorabilă!
    1.*gladiatorii* care poate au fost procurori, nu ştiu dacă da sau nu, dezvăluie involuntar infracţiunile din sînul instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea f. bine plătiţii:
    http://www.antena3.ro/romania/fostul-secretar-de-stat-din-ministerul-justitiei-ovidiu-putura-adus-la-dna-290908.html
    2. Ce-i poate face acestui individ care, poate, în felul în care gîndeşte şi cum se vede practica privind legea pe alese, are perfectă dreptate! Doar frecţie la atîrnătoare, în rest, bla bla bla , ca în cazurile băsescu şi udrea!
    http://www.antena3.ro/romania/horatius-dumbrava-sesizeaza-inspectia-judiciara-in-cazul-afirmatiilor-facute-de-kelemen-hunor-290943.html
    PREA MULTĂ GARGARĂ ŞI VOCALIZĂ A UNOR OCUPANŢI DE FUNCŢII NUMITE SAU NU, PENTRU ACOPERIREA NEPUTINŢEI/INCOMPETENŢEI,PRACTICA FIIND DOAR PENTRU ANUMIŢI INDIVIZI PE ALESE PT. ANCHETE!
    ŞTIŢI CUM ERAU MULŢI DE PE LA SINDICATE(ŞEFII), ERAU PLĂTIŢI DE LA SINDICATUL NAŢIONAL ŞI NU AVEAU TREABĂ CU MUNCITORII CARE PLĂTEAU PT. APĂRAREA DREPTURILOR DE ŞEFII ALEŞI, MI-E IMPOSIBIL SĂ NU FAC ASOCIEREA SAU SĂNU CRED CĂ AŞA SE ÎNTÎMPLĂ ŞI PE LA CEI CARE VOR MULT MAI MULTĂ PUTERE FIE ŞI ÎN FORŢĂ(procurori şi judecători, nu elimin din acest cazan poliţiştii, mai ales cei care au fost colonel, maior… au avut liber la funcţii)!
    STAT DE DREPŢI!!!

  7. LECTIE STRAMBA DE VIATA,DATA INTREGII SOCIETATI ROMANESTI,PAI DACA CSM-ul SE EXONEREAZA DE RASPUNDERE,UNA LA MANA ARATA CA ESTE MAI PRESUS DE LEGE…IAR NOI ROMANII INDIFERENT DE STATUTUL NOSTRU IN SOCIETATE DE CE SA NU FIM EGALI IN FATA LEGII LOR PE CARE O URZEZC SI NICI NOI SA NU MAI RASPUNDEM….BATAIE DE JOC

  8. PAI DACA CSM-ul EXONEREAZA DE RASPUNDERE PE MAGISTRATI,INSEAMNA CA SUNT MAI PRESUS DE LEGE,IAR NOI CETATENII SA FIM EGALI IN FATA LEGII PE CARE O SCOT DIN JOBEN,ESTE SA NU MAI RASPUNDEM NICI NOI…

  9. probabil cea mai buna solutie este desfiintarea dna si a csm doua institutii profund corupte si aparatoare ale statului politienesc.se pot face apoi catebva institutii pe acelasi profil ca sa nu ne muste de cur ue, ce etc ah si sa nu uit marele licurici; dar de data asta cu reguli scise clar pe care procurorii sa fie obligati sa le respecte la centima si sa nu le mai interpreteze cum vor muschii lor. slujbasii astia platiti gras de catre popr si-au luat nasul la putere si ameninta cu catusele pe oricine incearca sa le reteze din avantul stalinist de care sunt cuprinse. si la o reorganizare trebuie trecute urgent toate institutii ce tin de justitie iccj, procuratura, tribunale etcetcetc. de fapt cea mai corupta ” institutie ” este justitia

    • Justitia este una,aparatul care trebuie sa o aplice este alta.Aparatul trebuie restructurat,caci are la activ,in ultimii 25 de ani, o gramada de “rebuturi in productie”.

  10. buna ziua ,domnule radu tudor ! intre alte ineptii pe care le-am auzit zilele acestea sunt cateva care mi-au atras atentia …in primul rand ,dna propune modificarea constitutiei …oare asa sa fie ? cine are initiativa modificarii constitutiei in tara aceasta ? cf .constitutiei, presedintele ,25% din totalul parlamentarilor sau 500000 cetateni din cel putin jumatate din judetele tarii …unde e dna in aceasta ecuatie ? azi am mai auzit una buna – ca se doreste prelungirea arestului preventiv pana la 48 -72 ore de catre dna si csm …chiar asa ? in ce tara democratica se intampla acest fapt ? din cate stiu ideea arestului preventiv de 24 de ore e chiar veche in istorie ,mai veche decat codruta si danilet ,adica de pe la 1689 din ,,declaratia drepturilor ,, din anglia si din ,,habeas corpus ,, text juridic redactat in aceeasi perioada ,tot in marea britanie …sa le spuna cineva si analfabetilor ! ..

  11. Lumea noastra a tuturor necajitilor gandeste cam asa,,,,legiitori sunt primi care nu respecta legile tarii> si-au pus salarii de zeci deori mai mari , pensii deosebite ,imunitate, lipsa de sanctiuni in caz de greseli si abateri ,tot felul de avantaje ,de te crcesti cand auzi. In fata legi trebuie sa fim toti incadrati in limitele normale a locului de munca si a raspundere fata de societate.

Leave a Reply to părereCancel reply