Monday, September 28, 2026
21.7 C
Bucharest

Incredibila suma de care dispune organizatia terorista DAESH – Statul Islamic

Contrabanda cu zeci de produse, spargeri de banci, furturi masive in teritoriile ocupate, plus sponsorizari din partea unor fundatii islamiste Sunnite. Acesta e tabloul incredibil al finantarii permanente a celei mai sangeroase organizatii teroriste din istorie. 
joe dunford
Gruparea Stat Islamic (SI) poate conta pe circa 3 miliarde de dolari pe an datorită traficului de droguri, arme, opere de artă și contrabandei cu petrol, a afirmat miercuri responsabilul italian pentru lupta antiteroristă, relatează AFP.
‘Este vorba despre un trafic care necesită o rețea vastă de complicități externe, care interacționează cu economia așa-zisă reală prin intermediul paradisurilor fiscale și al rețelelor de transfer de bani’, a afirmat Franco Roberti, procuror național antimafia și antiterorism.
Responsabil pentru lupta împotriva mafia, Franco Roberti a primit și portofoliul combaterii terorismului, din cauza faptului că legislația specială introdusă pentru combaterea Cosa Nostra în Sicilia sau Camorra la Napoli – care presupune interceptări și confiscări de bunuri – a fost considerată bine adaptată pentru lupta împotriva terorismului.
Există ‘legături tot mai strânse între organizații criminale de tip mafiot și terorismul internațional, care are nevoie de bani la discreție, arme, documente false, structuri logistice pe care aceste organizații sunt perfect în stare să le furnizeze’, a subliniat Franco Roberti, în cadrul unei conferințe pe această temă la Roma.
Salah Abdeslam deţinea documente despre un centru de cercetare nucleară din Germania
Salah Abdeslam, principalul suspect al atacurilor din noiembrie 2015 de la Paris, deţinea documente despre centrul de cercetare nucleară Juelich din Germania în apartamentul său din Molenbeek, în Bruxelles, a relatat joi presa germană, citată de Reuters, DPA şi EFE.
   Centrul german Juelich se află în landul Renania de Nord-Westfalia, în apropierea frontierei cu Belgia, iar aici sunt depozitate deşeuri nucleare. Centrul a anunţat într-o declaraţie de presă că nu există indicii cu privire la vreo ameninţare şi că se află în contact cu autorităţile din domeniul securităţii şi cu autoritatea de control nuclear.
   Grupul Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND) a citat surse din cadrul comisiei de control parlamentar, ale cărei reuniuni sunt confidenţiale, care au declarat că şeful agenţiei de informaţii interne a Germaniei (BfV), Hans-Georg Maassen, a spus la sfârşitul lunii martie în faţa comisiei formate din nouă membri că Abdeslam deţinea aceste documente. Sursele au mai declarat că Maassen ar fi spus comisiei, însărcinată cu monitorizarea activităţii agenţiilor de informaţii germane, că printuri ale unor articole de pe internet şi fotografii ale preşedintelui centrului de cercetare nucleară de la Juelich, Wolfgang Marquardt, şi ale celorlalţi membri ai comitetului director al centrului au fost găsite în apartamentul lui Abdeslam.
   Potrivit RND, nu este clar dacă Maassen a transmis aceste informaţii Cancelariei germane sau Ministerului de Interne. Grupul media relata totodată că mai mulţi membri ai Bundestagului (camera inferioară a Parlamentului german) şi un expert în terorism de la BfV au declarat că erau la curent cu această situaţie şi că Maassen îi informase cu caracter confidenţial. Contactate de Reuters, nici Bfv, nici BND (serviciul de informaţii externe al Germaniei) nu au comentat informaţia publicată de grupul german RND, precizeaza Agerpres.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img