Tuesday, November 3, 2026
7.2 C
Bucharest

Inspecția Judiciară ancheteaza la DNA abuzurile locotententilor lui Kovesi

Inspecția Judiciară (IJ) a exercitat acțiunea disciplinară față de procurorii Marius Bogdan Bulancea, Paul Silviu Dumitriu și Jean Nicolae Uncheșelu de la Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență, în legătură cu dosarul privind Ordonanța 13.

Potrivit unui comunicat al IJ transmis, miercuri, AGERPRES, acțiunile celor trei procurori au avut ca rezultat încălcarea principiul separației puterilor în stat și deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat.

Referitor la nerespectarea normelor de drept procesual care reglementează competența DNA, inspectorii judiciari au apreciat că, prin conduita adoptată de procurorul șef de secție Marius Bogdan Bulancea și procurorul șef adjunct secție Paul Silviu Dumitriu, în ceea ce privește înregistrarea denunțului formulat la 31 ianuarie 2017 și constituirea dosarului, au fost nesocotite o serie de dispoziții din Codul de procedură penală, Legea 78/2000 și din Legea 115/1999.

IJ anunță că a constatat și nerespectarea normelor de drept procesual în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Acestea impuneau organului judiciar clasarea cauzei fără a efectua acte de urmărire penală, ca urmare a incidenței unuia dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale, dar și să nu dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, întrucât “toate faptele reclamate în cauză priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate și legalitate care nu cad sub incidența controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror”.

“Totodată, inspectorii judiciari au reținut în sarcina procurorului șef secție încălcarea dispozițiilor art. 304 alin. 2 cu referire la prevederile alin. 1 CPP, manifestată în raport de măsurile dispuse în ceea ce privește efectuarea urmăririi penale în dosar (în legătură cu desemnarea unui al doilea procuror de caz și cu semnarea a numeroase adrese întocmite în cauză, transmise altor instituții, având ca obiect solicitările formulate de către procurorii de caz în interesul urmăririi penale efectuate) și neexercitarea din oficiu a atribuțiilor privind infirmarea actelor sau măsurilor date de procurorii de caz cu nerespectarea dispozițiilor legale”, se mai arată în comunicat.

Conform aceleiași surse, urmarea imediată produsă, deși nu condiționează existența abaterii disciplinare săvârșită în modalitatea identificată, respectiv gravă neglijență, constă în încălcarea gravă a principiului separației puterilor în stat — cum s-a constatat deja printr-o decizie din 27 februarie pronunțată de către Curtea Constituțională — în raport de conduita adoptată de procurorii cercetați, care s-au considerat competenți să verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative și, implicit, legalitatea adoptării ordonanței de urgență a Guvernului.

Potrivit IJ, o altă urmare constă în “deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca serviciu public”. Aceasta s-ar datora faptului că, prin încălcarea normelor de procedură penală de către cei trei procurori, s-a constatat de către instanța constituțională că “Ministerul Public nu doar că și-a depășit atribuțiile prevăzute de Constituție și de lege, dar și-a și arogat atribuții ce aparțin Curții Constituționale sau puterii legislative”.

Acțiunea disciplinară a fost înaintată Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistraților cercetați.

Hot this week

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img