Saturday, July 5, 2025
31.2 C
Bucharest

Investitie masiva americana in baze militare romanesti

Grupul de lucru româno-american la nivel înalt în domeniul apărării s-a reunit miercuri, 9 mai, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, pentru o nouă rundă a Dialogului strategic bilateral, anunta mapn.ro

Sesiunea a fost deschisă de ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, care a reiterat faptul că ,,România rămâne un partener solid, predictibil şi de încredere al SUA, angajamentul SUA în regiune fiind unul de substanţă”.

Discuţiile au fost apoi coordonate de cei doi co-președinţi ai grupului, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Mircea Duşa, şi de adjunctul asistentului  secretarului american al apărării, Thomas Goffus.

Dialogul a fost axat pe schimbul de opinii asupra temelor actuale de securitate şi apărare şi pe aspecte concrete ale cooperării cu SUA, atât din perspectivă bilaterală, cât şi în context aliat.

„Parteneriatul strategic este o contribuţie importantă la eforturile noastre comune în domeniul securităţii şi apărării pentru regiunea euro – atlantică”, a afirmat Mircea Duşa. „România sprijină activ abordarea coerentă a flancului estic al NATO, ţara noastră fiind atât beneficiar, cât şi contributor în cadrul prezenţei aliate înaintate”, a adăugat secretarul de stat.

Pe parcursul dezbaterilor, cele două delegaţii au evidenţiat ritmul dinamic al evoluției Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, dar şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, considerate elemente esenţiale pentru securitatea şi stabilitatea României şi a regiunii.

Prezenţa înaintată pe întregul Flanc Estic, inclusiv în partea de Sud, pe toate componentele – maritim, terestru şi naval, iniţiativa SUA privind creşterea gradului de operativitate şi răspuns, mobilitatea militară, partajarea echitabilă a responsabilităţilor şi cooperarea bilaterală în domeniul exerciţiilor militare sunt, de asemenea, teme care au fost cuprinse în agenda discuţiilor.

Ca proiecte concrete, în acest sens, au fost discutate sprijinirea iniţiativelor derulate de NATO şi UE care să ducă la creşterea mobilităţii militare, dar şi investiţiile făcute alături de partenerul american în modernizarea infrastructurii anumitor baze precum cele de la Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii şi Cincu, derulate prin intermediul Iniţiativei Europene de Apărare (EDI).

Potrivit unor surse americane, peste 100 de milioane de dolari sunt investite de Pentagon in bazele din Romania. In afara acestei sume impresionante, alte sute de milioane de dolari sunt investite de catre Departamentul American al Apararii in exercitii de interoperabilitate pe Flancul Estic al NATO, pe toate componentele – aerian, naval si terestru – in vederea consolidarii apararii aliate si descurajarii amenintarii din Est.

Iata care sunt concret investitiile doar la baza Mihail Kogalniceanu, cu o expunere strategica semnificativa in bazinul Marii Negre :

MK, Romania – Hot cargo pad ($21.7 million)

SOF Site Assessments and Enhancements ($36.3 million)

Description: Provides the funds needed for P&D to support future MILCON at MK AB, Romania to enable the refueling or trans-loading of ammo/hazardous cargo and resupplying the ammo storage area, to make it a fully functional global distribution hub.

http://comptroller.defense.gov/Portals/45/Documents/defbudget/fy2019/fy2019_EDI_JBook.pdf

http://www.dodig.mil/reports.html/Article/1297861/evaluation-of-the-european-reassurance-initiative-eri/

https://media.defense.gov/2017/Dec/19/2001858688/-1/-1/1/DODIG-2017-111.PDF

 

Hot this week

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Ministrul Muncii : salariile îngheață, sporurile scad, unele pensii scad. Nu se indexează cu rata inflației

Principalele măsuri anunțate de ministrul Muncii Florin Manole : ...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Topics

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață   Persoanele...

RAAPPS îi dă flit total premierului Bolojan pe contractul nesimţit al clădirii Eximbank

Clădirea în care funcționează EximBank se află în administrarea RA-APPS...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img