Friday, May 9, 2025
15.6 C
Bucharest

Iohannis a pledat cauza protestatarilor antiguvernamentali in Consiliul European

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, 3 februarie a.c., la Valletta (Republica Malta), o declarație de presă în marja reuniunii informale a Consiliului European.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă:

„Bună ziua!

Am terminat prima parte a întâlnirii de astăzi, o întâlnire informală. Am avut două subiecte mari pe care le-am discutat astăzi împreună cu liderii europeni. Dimineaţă, tema a fost migraţia şi felul în care trebuie să ne implicăm cu toţii ca să controlăm fenomenul migraţiei, în special pe ruta Mediterană care a fost astăzi tema principală, iar a doua temă, care a fost dezbătută până acum câteva minute, a fost ce fel de relaţie îşi doreşte Uniunea Europeană cu Statele Unite ale Americii, având în vedere că acolo este o nouă administraţie.

Trebuie să spun din capul locului că ambele discuţii au decurs într-un ton foarte pozitiv. Şi una şi cealaltă au lăsat efectiv să se înţeleagă o chestiune extrem de importantă pentru noi: suntem uniţi! Uniunea Europeană ştie ce vrea, liderii sunt convinşi că doar împreună vom putea să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm. Doar împreună putem să facem faţă crizelor.

Poziţia României, pe care am exprimat-o în chestiunea migraţiei, este foarte bine cunoscută. Noi suntem dispuşi să ajutăm. Suntem dispuşi să ajutăm pe cei care sunt implicaţi în măsuri de securitate, care sunt implicaţi în măsuri de organizare, de sesiuni de training ş.a.m.d., dar am subliniat şi astăzi că este foarte important să mergem la cauzele migraţiei şi să ajutăm ţările de unde vin cei mai mulţi migranţi.

În partea a doua, relaţia Uniunea Europeană – Statele Unite ale Americii, toată lumea a fost de acord că este o relaţie tradiţional bună şi aşa trebuie s-o păstrăm. Pentru România, evident, această relaţie este foarte specială. Am subliniat de nenumărate ori că pentru România Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii este deosebit de important, este vital şi în acest context, sigur, poziţia României a fost în favoarea unui parteneriat puternic şi am toată convingerea că încolo de îndreptăm.

În afară de aceste două teme, trebuie să spun că am avut în pauzele care au fost atunci programate foarte multe discuţii cu aproape toţi liderii europeni. Lumea a vrut să ştie de la mine ce se întâmplă în România, cum evoluează situaţia şi nici nu aş putea să reiau toate discuţiile, ar dura mult mai mult, însă este important să se ştie că toţi sunt interesaţi, toţi sunt îngrijoraţi şi toţi speră ca România să facă tot ce se poate pentru a rămâne ferm pe calea statului de drept. Toţi au apreciat foarte mult faptul că românii au o voce puternică şi au rămas impresionaţi când le-am spus că sute de mii de români au ieşit în stradă pentru a protesta pentru statul de drept în România. Toţi, repet, toţi ar regreta profund dacă România ar face paşi care ar îndepărta-o de la statutul de stat de drept.

 

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img