Saturday, December 6, 2025
7.5 C
Bucharest

Iohannis catre Dancila : “Vreau să îmi explicaţi”

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, discuţiile durând aproximativ o oră. Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis premierului şi ministrului Muncii, la începutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, că vrea să discute despre legea salarizării, după un prim trimestru de aplicare, şi în condiţiile în care există categorii de salariaţi nemulţumiţi şi mişcări sindicale.

“Am vrut, aşa cum am convenit împreună, să avem o discuţie pe tema salarizării. Lucrurile au evoluat şi după un prim trimestru de aplicare a legii, cred ca putem să tragem primele concluzii. Pe de altă parte, vedem că există categorii de salariaţi nemulţumiţi, există manifestări sindicale şi vreau să îmi explicaţi”, a declarat Klaus Iohannis la începutul întâlnirii cu premierul şi cu ministrul Muncii.

Întâlnirea de la Palatul Cotoceni a început la ora 12.00.

Premierul Viorica Dăncilă a spus, marţi, la manifestările de Ziua Jandarmeriei, că va merge la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis pentru că aşa i se pare firesc şi pentru că vrea să aibă o colaborare bună cu acesta, iar discuţiile vor avea ca tema salarizarea şi bugetul.

“Da, merg la Cotroceni, mi se pare firesc. Vreau să am o colaborare bună cu preşedintele. (…) Discuţiile se vor axa pe salarizare, pe buget. Cam astea sunt subiectele la modul general. După ce o să vorbesc cu domnul preşedinte, o să vă dau mai multe detalii. Am discutat despre acest lucru când am avut CSAT, deci acum două săptămâni. Am vorbit de atunci despre o întâlnire pentru a discuta aceste subiecte. Deci nu este o invitaţie de care nu ştiam sau este o surpriză. Am discutat atunci. Rămânea să stabilim doar data”, a declarat Dăncilă.

Ea a admis, răspunzând unei întrebări despre scăderea valorii contribuţiilor la pilonul II de pensii, că, odată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, “se pare că nu au crescut salariile peste tot” şi a susţinut că vor fi găsite soluţii.

Astfel, întrebată despre scăderea valorii contribuţiilor la pilonul II de pensie, premierul Dăncilă a răspuns: “Scăderea contribuţiilor la pilonul II s-a făcut odată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Se pare că nu au crescut salariile peste tot. Vom găsi soluţii”, scrie news.ro

Hot this week

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Războiul Rusiei în Marea Neagră creşte preţul mondial la cereale

Riscul escaladării tensiunilor în Marea Neagră și achizițiile prudente...

Pentru ce se pregăteşte Germania, din punct de vedere militar?

Germania continuă înarmarea. Sistemul Arrow 3, conceput pentru a...

Macron : SUA ar putea să trădeze Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat într-o convorbire telefonică...

UE interzice gazul rusesc din septembrie 2027

Parlamentul European și Consiliul au convenit să interzică gazul...

Topics

Există speranță și pentru persoanele cu boală metastatică!

Există speranță și pentru persoanele cu boală metastatică!   Durerile de...

Comisia Europeană : Rusia, risc major la spălarea banilor şi finanţarea terorismului

Comisia Europeană a adăugat, miercuri, Rusia pe lista de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img