Home Articole Iohannis sugereaza ca “momentul” lui Ponta se apropie

Iohannis sugereaza ca “momentul” lui Ponta se apropie

2545
19
SHARE
Mesajul Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului :

„Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Domnule Vicepreședinte al Senatului,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Stimați reprezentanți ai corpului diplomatic,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Stimați invitați,
Una dintre primele mele promisiuni, făcute chiar de la această tribună, a fost aceea că voi prezenta Parlamentului, în termen de 6 luni de la preluarea mandatului, Strategia Națională de Apărare a Țării. Dincolo de obligația legală, a fost și un angajament personal. Am ținut să avem Strategia Națională de Apărare gata la timp, pentru a respecta legea, pentru a onora o promisiune și pentru a oferi cât mai repede României și românilor o viziune în domeniul securității naționale. Dar mai ales am dorit ca acest lucru să nu se întâmple oricum. Ci prin dialog și consens. De aceea, procesul elaborării și definitivării Strategiei a inclus consultarea cu specialiști și cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, ai societății civile, mediului academic și partidelor politice. Toate acestea sunt, cred eu, o dovadă de normalitate. România va regăsi treptat acea normalitate care pleacă de la lucruri simple: de la a respecta un termen dat de lege, de la a prefera dialogul conflictului și de la a renunța la mizele mici pe subiecte mari.

Strategia Națională de Apărare revine în obligația legală a Președintelui României. Acest document nu este însă și nu trebuie să fie un act de voință al unei persoane, nici al câtorva instituții. Strategia Națională de Apărare e mult mai mult decât atât. Este o declarație pe care România o face. Ea își propune să răspundă unor nevoi și așteptări și privește deopotrivă statul, societatea și cetățeanul. Prin obiectivele și conținutul său, Strategia Națională de Apărare se referă, de fapt, la apărare și securitate națională în ansamblu, iar cele două concepte merg împreună. Societatea românească are nevoie de o Strategie Națională de Apărare care răspunde unei realități complexe. De aceea, lipsa de claritate terminologică a legislației în domeniu și necorelarea ei nu poate reprezenta un obstacol în calea unui document cuprinzător și adecvat. Pasul următor necesar ar fi construirea unui cadru legislativ coerent și funcțional, pentru a introduce mai multă rigoare și claritate în perspectiva elaborării Strategiilor ulterioare, dar și a strategiilor sectoriale ce decurg de aici.

Doamnelor și domnilor,
România puternică în Europa și în lume – acesta este viitorul pe care îl construim și viziunea pe care am întemeiat Strategia Națională de Apărare. România puternică este o națiune de cetățeni, ale căror drepturi și libertăți sunt apărate. Un stat puternic își respectă și protejează cetățenii. Nu întâmplător am inclus printre interesele naționale de securitate «protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor cetățenilor și garantarea siguranței lor». România este puternică dacă instituțiile democratice sunt puternice și dacă cetățenii noștri se simt reprezentați și serviți de ele. Oriunde s-ar afla ei, cetățenii României trebuie să aibă experiența că autoritățile au grijă de ei, că sunt capabile să le asigure securitatea în țară sau să le ofere garanții juridice și protecție diplomatică în străinătate.

O Românie puternică știe să-și protejeze valorile, bunurile naționale și resursele și să apere acele lucruri care o fac unică. Prezervarea și valorificarea patrimoniului cultural și natural, precum și încurajarea responsabilă a domeniilor de excelență, ca modalități de promovare a propriei identități, reprezintă obiective naționale de securitate. România puternică înseamnă și un stat care contribuie la democrație și libertate, la menținerea securității colective împreună cu aliații săi. Înseamnă o țară credibilă într-un context delicat, în care au fost puse la îndoială principii de drept internațional ce păreau deja consacrate.

Evoluțiile din regiune au readus în atenție îndeplinirea misiunii fundamentale a NATO, aceea de apărare colectivă. Astăzi securitatea națională nu mai poate fi asigurată individual de niciun stat. Evenimentele recente din regiune, dar și creșterea impactului unor amenințări precum cele cibernetice sau terorismul, ne-au demonstrat că securitatea nu e un dat de la sine înțeles și că trebuie să investim în ea încredere, resurse și credibilitate. Consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, întărirea profilului României în NATO și UE, aprofundarea cooperării cu statele vecine și cu cele din flancul estic al NATO și intensificarea cooperării regionale se numără printre obiectivele naționale de securitate pe care Strategia le afirmă. Garantul principal al securității României este Alianța Nord-Atlantică.

România este la rândul ei puternică într-o Alianță Nord Atlantică puternică și într-o Uniune Europeană puternică. Angajamentul tuturor partidelor politice de a crește bugetul pentru apărare la 2% până în 2017 este semnalul că România înțelege cerințele momentului și își asumă responsabilitatea de a fi un furnizor de securitate, nu doar un beneficiar, o țară care proiectează securitate și stabilitate în zonă. Pe lângă apartenența noastră la NATO, trebuie să dovedim că avem capabilitățile necesare pentru a participa la apărarea colectivă.

Pornind de la schimbările de paradigmă la nivel global, de la starea de fapt existentă, de la evaluarea amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților, Strategia Națională de Apărare aduce câteva noutăți. Ea operează cu un concept de securitate națională extinsă, în acord cu principiile europene. Există astăzi interese multiple care converg spre asigurarea securității naționale. În afara elementelor care țin de apărare, de ordine publică sau de activitatea de informații și contrainformații, securitatea nu mai poate fi separată de un mediu economic competitiv, de stabilitatea financiar-bugetară, de existența unor sisteme publice – educație, sănătate, pensii – funcționale și adaptate schimbărilor, de protecția infrastructurilor critice sau de capacitatea de a răspunde la problemele de mediu. Este momentul ca în perioada următoare să construim consens politic în jurul acestor teme esențiale, un consens politic care să producă în mod real reformă și legislație durabilă.

Tocmai de aceea, Strategia Națională de Apărare își propune o abordare integratoare și echilibrată, care aduce la un loc dimensiunea de apărare, militară, cu o serie de alte dimensiuni. Mă refer aici la dimensiunea de ordine publică, de informații, contrainformații și de securitate; la dimensiunea economică și energetică; la cea diplomatică; la managementul situațiilor de criză și, nu în ultimul rând, la dimensiunea educațională, de sănătate, socială și demografică. Direcțiile de acțiune și principalele modalități pentru asigurarea securității naționale a României sunt definite pe toate aceste dimensiuni.

Doamnelor și domnilor,
A venit momentul să lăsăm deoparte practica documentelor stufoase, care rămân în sertare, necitite și mai ales neaplicate. Această Strategie Națională de Apărare nu este finalul unui proces, ci începutul lui. Ea va trebui urmată de alte documente fundamentale, de la Carta Albă a Apărării la celelalte strategii sectoriale și urmărită în aplicarea ei pe toate dimensiunile. În acest proces, un rol vital îl va avea planificarea integrată și capacitatea instituțiilor responsabile de a lucra coordonat. Insist asupra acestui accent – cooperarea interinstituțională. România nu își poate permite ca fiecare instituție să aibă o strategie și planificare individuală sau propria alocare de resurse, separat de celelalte instituții și fără o concepție unitară la nivel național.

De asemenea, revin asupra necesității de a reînnoi cât mai curând cadrul legislativ de reglementare, organizare și funcționare a instituțiilor care activează în sferele apărării și securității naționale. În acest sens, o bună colaborare cu Parlamentul în activitățile privind apărarea țării și securitatea națională este fundamentală. Documentul pe care l-am înaintat vizează perioada mandatului meu, dar, în același timp, fixează direcțiile strategice ale României pe termen lung. În fața amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților din contextul actual există un singur răspuns: continuitate – continuitate în angajamentele în plan extern, în raport cu aliații, continuitate în procesul de întărire a statului de drept și de consolidare democratică, continuitate pe drumul pe care românii l-au cerut și îl așteaptă de la noi.

Strategia Națională de Apărare acoperă perioada în care vom marca centenarul Unirii, în 2018 și vom prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, în 2019. Țara noastră se prezintă astfel în fața aliaților săi ca un partener predictibil și responsabil, pe măsura poziției, locului și ambiției sale în organismele la care este parte. Peste câteva zile voi participa la Consiliul European, unde voi promova angajarea fermă a României în procesul de elaborare a noii Strategii Europene de Securitate. Avem oportunitatea de a merge la aceste discuții cu un document propriu, nou și comun asumat de întreagă clasă politică.

Doamnelor și domnilor,
Astăzi se împlinesc 6 luni de la preluarea mandatului de Președinte. La acel moment, dar și la începutul acestei sesiuni, am propus Parlamentului un parteneriat care să redea încrederea cetățenilor în această instituție și să aducă un alt mod de lucru în politică.

În cadrul acestui parteneriat sunt proiecte care au fost duse la bun sfârșit și reprezintă pași înainte în raport cu așteptările cetățenilor, fapt ce se cuvine apreciat. Nu sunt foarte mulțumit de toate rezultatele, dar sunt conștient de faptul că, politic vorbind, s-a găsit un minim numitor comun. Nu același lucru, din păcate, îl pot spune despre soluția pentru asigurarea dreptului de vot al românilor din diaspora, respectiv votul prin corespondență. În ciuda angajamentului public făcut, nu constat o voință politică reală a majorității de a promova un asemenea proiect. Nici în privința încuviințării cererilor justiției lucrurile nu stau mai bine. Dimpotrivă. O Românie puternică este aceea în care nimeni nu e mai presus de lege, iar corupția la vârf nu mai reprezintă o vulnerabilitate la adresa funcționării statului.

Marele păcat al ultimilor 25 de ani a fost confuzia dintre persoane și instituții sau funcții. Atunci când vin în fața dumneavoastră și spun că Parlamentul trebuie să lase justiția să-și facă treaba, nu o fac ca individ, în nume propriu și nu mă adresez unor persoane particulare. O fac în calitate de Președinte, care are o răspundere și vorbesc reprezentanților unei alte instituții. În România puternică a avea o funcție nu este un privilegiu personal, ci o responsabilitate care implică o conduită, iar oamenii politici, mai ales la cel mai înalt nivel, înțeleg că nu se reprezintă pe sine. Comportamentul fiecăruia dintre noi implică o țară întreagă, imaginea ei în Europa și în lume, iar fiecare gest are consecințe politice și impact public.

Am spus la început că România își va găsi treptat acea stare în care e normal să respecți legea, în care e normal să ai un minimum de decență în politică și să faci un pas în spate atunci când afectezi imaginea propriei țări, în care e normal să separi instituțiile de persoane particulare. Indiferent cât de mult îi rezistă unii acum, suntem deja pe acest drum, iar acest moment nu va întârzia să vină. Pentru că asta își doresc oamenii de la noi și asta înseamnă să fim o țară puternică în Europa și în lume. Vă mulțumesc!”

Departamentul de Comunicare Publică
22 Iunie 2015

19 COMMENTS

  1. Asta isi doresc romanii? Poate cei pe care ii vezi tu. Pas in spate??? Cam cum ai facut tu cand ai candidat, fiind suspectat de trafic de copii, de achizitia murdara a 7 case si de incompatibilitate ?

    Asta isi doresc dusmanii Romaniei, tampitii care nu pricep ca guvernul Ponta a avut si are crestere economica, spre deosebire de jitiile care au taiat salarii si pensii si pe care tu vrei sa ii aduci inapoi, pentru ca acum au din nou de unde fura.

    Si prostalaii care nu pot siti constitutia si cer un “guvern al lor”. AUS!

    • Pai pe unul dintre cei care au taiat salarii si singurul care a taiat pensii l-a adus deja inapoi la recomandarea turistului Ponta. Pe Gabriel Oprea cel care a oferit sprijinul necesar lui Boc cel mic sa taie salariile. Ca de pensii s-a ocupat el cele ale militarilor fiind singurele pensii taiate in acea perioada. Fara sprijinul lui Oprea nu taia cuplul de trista amintire Basescu-Boc absolut nimic. Acum acel Oprea, re-evaluatul lui Basescu re-evaluat si de Ponta a ajuns premier. Fostul taietor de salarii si singurul taietor de pensii e premier la recomandarea finului sau Ponta.

      • Tu,dupa ce ai votat basistii jegului,te dai indignat de taierile de pensii si salarii? Te crezi smecher dar esti un tolomac facut gramada.

        • Zi zau sa te cred! Adica nu am voie sa fiu indignat de taierile de salarii? Uite ca sunt si fara acordul tau. Dar spre deosebire de tine eu sunt capabil sa recunosc cine le-a taiat si sa ii critic pe toti cei care au pus umarul la aplicarea acelor masuri absolut stupide si impotriva romanilor. Putina obiectivitate nu v-ar strica daca vrei sa se schimbe politicienii. Daca nu, ramaneti cantonati in idei fixe si stati sa va manipuleze cum vor. Eu prefer sa sustin pe cineva dar sa il critic obiectiv cand o ia pe aratura. Ai tu o singura dovada ca UNPR si Oprea au fost impotriva reducerii salariilor cu 25% in 2010? Ai tu o singura dovada ca era altcineva Ministrul Apararii cand se recalculau si taiau pensile militarilor in 2010 in afara de Gabriel Oprea? Stii tu sa fi avut PDL peste 50% in parlament in perioada 2010-2012 ca sa poata sprijini singuri masurile betivanului? Putea PDL sa introduca acele masuri fara sprijinul UNPR si UDMR, actualii parteneri de guvernare ai PSD? Stii tu sa fi cazut guvernul piticaniei Boc, guvernul rusinii nationale in care ministru era si Gabriel Oprea, printr-o motiune de cenzura votata de UNPR? Eu stiam ca piticania a plecat pe motiv de demisie nu de motiune sprijinita de UNPR. Sau daca nu il pup in fund pe Ponta ca tine nu am voie sa fiu indignat? Tot mai impartiti taraa sta in Ponta si Basescu? Esti penibil daca sustii ca nu am voie sa fiu indignat daca nu il pup in fund pe Ponta! Pupa-l linistit mai departe dar scuze, am voie sa fiu indignat! De masurile luate de Basescu-Boc-Oprea nu ca il pupit tu in fund pe Ponta. Esti liber sa faci ce iti place. Dar eu am curajul sa ii critic si pe cei din PDL si pe cei din UNPR si sa fiu indignat si de parteneriatul Ponta-Oprea asa ca pot critica si pe unii si pe altii nefiind cantonat in idei fixe.

  2. Puteți hașura cumva sau evidenția unde spune Iohannis că momentul lui Ponta se apropie?E mult,muuult de citit.Și…oricum parcă constituțional,Iohannis nu are ce să facă decât să coabiteze cu Ponta

    • Este cel mai bine pentru imaginea tarii ca el iohannis sa se autodenunte urgent si sa faca “pasi in spate”.Probabil la asta se refera.

      • Varzare, mai bine baga un kerosen, ca te-ai trezit din paralizie si ai inceput iar sa umpli blogul cu gunoi de grajd! N-are rost sa stai sa iti dai cu presupusa pe aici despre “chesti” pentru ca tu oricum o cam caci, caci. Adica o umpli de borhot!

        P.S. Pune mana pe gramatica, inainte de economie, matematica si de toate celelalte pe care le-ai chiuretat sarind gardul si ducandu-te sa bati mingea, in loc sa te duci la ore cand se facea scoala! Derbedeule! Gaozarule ce esti!

  3. Sacu’ cu varză uită că nu e deloc onorabil ca să fii președinte în Europa când DOUĂ instanțe au zis că ai intrat ILEGAL în posesia a DOUĂ CASE! Uită că e RUȘINOS în Europa ca să faci pe mutu’ când un cetățean stă luni și luni de zile NEVINOVAT în pușcărie iar tu nici măcar nu zici ceva despre situație! ĂSTA vorbește de rușine, de normalitate, de drepturi și libertăți cetățenești? Păi cine a mai văzut un sac cu varză care să aibă rușine???

  4. Iohannis isi inchipuie ca daca s-a cocotat in functie va sta acolo cel putin pe viata Dar asta nu inseamna ca isi pierde vremea cu asteptarea implinirii viselor de lux maxim si a plimbarilor planetare musai cu nevasta,cu pretentii de avioane, cu palate de mare Sultan ce se crede el si cu pretentii de institutia nevestei,ca sa mai castige si ea saraca,un ban gramada in timpul plimbarilor.Dar uitandu-se catre sacul bugetar vede ca este cineva acolo care sta de paza ,iar asta nu-i place deloc si tot ataca, baga porcarii si umbla cu jeguri ilegale in speranta ca, ori paznicul scoate banul, ori pleaca, asfel incat sa-si puna el “de paza” vreo sluga ceva.Ameninta cu venirea “momentului” lui Ponta, dar nu se stie daca nu vine, mai curand, “momentul” lui sa plece.

  5. sunt curios daca a citit cineva celebra de acum strategie a lui johannis.si aici ma refer la parlamentari. cred ca nici macar cei din comisiile de aparare nu au avut curiozitatea sa citeasca maretul act. eu nu am reusit sa gasesc textul ei ca sa-mi fac o parere. deja exista destui parlamentari care nu vor sa o voteze. daca ma iau dupa ei se pare ca johannis vrea sa devina factorul decident in tot ce misca in tara asta, de la securitate nationala propriu zisa pana la educatie, sanatate sau agricultura. propun sa dizolvam parlamentul, sa desfiintam guvernul si sa-l lasam pe marele specialist in manglit case sau intermediar in traficul de copii sa se ocupe de toate. si asta intre 2 concedii sau vizite in strainatate sau intre 2 weekenduri l;a sibiu.

  6. Acest Mengele al politicii romanesti se hlizea pe scaunul pe care-l asezasera de parca il scarpina cineva in cur. Am scapat de Basescu, greu, dar de asta vom scapa si mai greu. Vorba ceea: am scapat de dracu si am dat de tac-su. Apropo, cum de au evadat parintii astuia in Germania si ne-au lasat pacostea asta pe cap noua? De obicei copiii sunt cei care pleaca, isi fac un rost si apoi isi iau si parintii, daca pot. Se pare ca misiunea astuia a fost si este mai importanta decat plecarea.

  7. Cineva a spus că o să vină momentul când Băsescu va fi regretat! Cred că persoana respectivă îl cunoştea bine pe sasul Johannis. Spun unii că ar fi neamţ. Prostii, habar n-au ce înseamnă un neamţ! Mai neamţ este Găbiţă Oprea!
    Sasul face parte dintr-o conspiraţie a partidului lui Joseph Daul, făcută “pas cu pas” până la “victoria finală”! Fiindcă răul va învinge! Şi nu înţeleg cum a putut Ponta să se umilească în faţa sasului, cel care a luat de la Băsescu idei creţe! Trebuie să demisioneze şi să lase dracului această ţară de netoţi. Dacă vrea, să treacă PSD-ul în opoziţie şi să-i lovească la lingurică pe aşa zişii liberali, care habar n-au şi nici n-au cu cine să guverneze!

    • Mare dreptate ai, ALM, in ceea ce spui ! Dar ce putem face dupa ce 6 milioane de oameni majori(reali sau nu !?) au votat pentru aceasta….” conspiraţie a partidului lui Joseph Daul, făcută “pas cu pas” până la “victoria finală”!, de catre JosHannis sustinut de PDL+PNL….

  8. Domnul Radu Tudor, este păcat ca Antena 3 să treacă peste acest subiect atât de repede/ușor: http://www.romaniatv.net/iohannis-catre-cameron-sa-lasam-libertatea-de-miscare-dar-sa-extragem-partea-cu-beneficiile-socia_226077.html
    .
    Valerian Stan a spus la RTV încă de acum o săptămână că acea declarație a lui Iohannis va avea în scurt timp efecte – evident, negative – asupra diasporei la care a făcut referire Iohannis de sute de ori până acum, și așa a fost: http://www.antena3.ro/romania/austria-vrea-taierea-alocatiilor-pentru-copiii-imigrantilor-297534.html
    .
    Am remarcat cu uimire faptul că, pe site-urile evazioniștilor de la InsolvențăTV, GrajdulPunctInfo și MediaVax, NICI UN comentator din sute de ultragiați de declarația ministrului de externe al Austriei nu a făcut referire la și nici legătura cu nemernicia – că gafă nu a fost – lui Iohannis de pe 11 iunie.
    .
    ^Ăsta e poporul care și-a luat țara înapoi. “Tare” deștept…

  9. Iritanta, enervanta aceasta obsesie bolnava a lui Iohannis si PNL de a ajunge la guvernare. Au fost cel doua actiuni perfect democratice de daramare a guvernului Ponta, ambele esuate. Insistenta si presiunile zilnice ca Ponta sa-si dea demisia pe facatura aceea de dosar, evidenta pentru orice roman cu capul pe umeri, intareste si mai mult ideea ca acesta a fost fabricat.
    Nu trebuie sa fii neaparat sustinator al lui Ponta si al guvernului, ca sa constati ca adunatura noului PNL este diabolica in a-si atinge scopurile. Au sprijinul aproape fatis al DNA si isi permit orice.
    PPE vrea in Romania cat mai grabnic ,,guvernul lui Iohannis”. Aici este cheia.
    Si PSD a fost in opozitie si in mod firesc dorea sa ajunga la guvernare, dar nu a demonstrat atata rautate. Sa-l auzi pe Blaga si ceilalti din PDL facand aprecieri cu privire la masuri economice si TVA, este nesimtire si sfidare.

  10. Gargaragiu. “Nu întâmplător am inclus printre interesele naționale de securitate «protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor cetățenilor și garantarea siguranței lor»” si a tacut ca dulapul cu paltoane cand cu Rarinca.
    Momentul cand o sa plateasca DNA si cu Stanciu pt. abuzurile din cazul Rarinca, momentul ala cand o sa vina?

  11. Am scapat de …… si am dat de tac-su. Sa nu ne duca “neamtu’ ” la pierzanie cu ideile lui.
    D-le Tudor as dori o scurta analiza a S.N.A., care ar fi partile bune si care cele slabe in acceptiunea Dvs., daca se poate si-n limita timpului Dvs si asa pretios.

Leave a Reply