Home Articole ISIS – buget socant de 2 miliarde de dolari !

ISIS – buget socant de 2 miliarde de dolari !

3304
8
SHARE

Daca Occidentul nu se trezeste la timp in vederea unui acord majoritatea tarilor din Orientul Mijlociu pentru anihilarea organizatiei teroriste ISIS, lucrurile pot lua o turnura dramatica pentru intreaga lume cat de curand.

Liderul religios al Statului Islamic, Abu Saad al Ansari, a anunţat că gruparea a aprobat pentru 2015, pentru prima dată, un buget de două miliarde de dolari, cu un “surplus” de 250 de milioane de dolari, relatează Le Figaro, în ediţia electronică de luni.

harta ISIS control teritorial si financiar

Şeicul Ansari, ale cărui declaraţii sunt preluate de site-ul de Internet al cotidianului Al-Araby al Jadeed, afirmă că bugetul va acoperi salariile combatanţilor şi subvenţiile pentru săraci, văduve şi handicapaţi, victime ale atacurilor aeriene. Excedentul bugetar va fi folosit “pentru finanţarea efortului de război” cu susţinerea unei bănci islamice, afirmă membrii organizaţiei sunnite.

Anunţurile intervin la doar câteva zile după deschiderea unei bănci islamice la Mosul, în nordul Irakului, care va putea acorda împrumuturi, susţine site-ul de ştiri Al-Araby al Jadeed.

Aceste declaraţii urmăresc să consolideze legitimitatea pseudostatului proclamat în iunie pe un sfert din teritoriul Irakului şi Siriei.

Potrivit Newsweek, veniturile zilnice ale mişcării provind atât din contrabanda cu petrol, care s-ar ridica la aproximativ un milion de dolari pe zi, din jafuri, pe măsură ce trupele sale cuceresc noi teritorii, răscumpărări în urma răpirilor şi donaţii provenind din Golful Persic. Potrivit unei anchete a presei americane desfăşurate în noiembrie, veniturile Statului Islamic s-ar ridica la şase milioane de dolari pe zi.

În plus, gruparea ar obţine fonduri din spargerea unor bănci din marile oraşe irakiene. “Stat Islamic a devenit gruparea teroristă cea mai bogată”, afirma recent International Business Times, după furtul a 429 de milioane de dolari de la Banca Centrală din Mosul.

Cifrele avansate de SI sunt considerate “plauzibile” de Fundaţia britanică de luptă împotriva radicalizării Quilliam, totuşi asociaţia afirmă că valorile pot fi şi false. “Declaraţii similare se fac de câteva luni, unii încercând să confere o imagine bună Daech (Stat Islamic), alţii încercând diabolizarea organizaţiei”, mărturiseşte Charlie Winter – cercetător la Quilliam – pentru Newsweek. Expertul se arată însă uimit de interesul grupului de a publica astfel de informaţii.

http://www.lefigaro.fr/conjoncture/2015/01/12/20002-20150112ARTFIG00118-l-etat-islamique-revendique-un-budget-de-2-milliards-de-dollars.php

 

8 COMMENTS

  1. Ştiau, cam par complici, după cum spusesem întrun comentarui, este un plan secret, cu complicităţi destule de peste tot, o să-ţi mai pun link-uri cu dovezi. …doar atît??? poate că atît e la vedere, cred că e mult mai mult şi se ascunde totul!!!http://www.thelocal.ch/20150108/geneva-bank,,Hackers steal client data from Geneva bank”, una din dovezi certe…

      • De ce, de ce?
        Pai uita-te si in tu ce e zona aia.
        Siria: dictatura de nu mai stiu cati zeci de ani. Tatal apoi fiul. Intrevantia finala impotriva lui Bashir a fost blocata de parlamentul britanic si camerele americane. Cica Bashir asigura granitele mai bine. Intre timp opozitia a ramas cu ochii in soare in transee. Sau cu ochii in mormant.
        Egipt: Dictatura militara s-a reintors dupa o revolutie care a esuat. Mubaraq e liber. Sprijinit de vest si atunci si acum. Um miliard pe an ajutor american se ducea la armata din care comisioane jumate pentru ofiteri.
        Problema Palestiano-Israelita nerezolvata
        Iraq: Stim dezastrul. Saddam adus de serviciile britance long time ago… Iraq folosit ca sa lupte impotriva Iran intr-un razboi de parca 9 ani.
        Iran: revolutia fanaticilor religiosi a venit ca reactie la un alt fanatic sah-ul care conducea tara cu o politie secreta sangeroasa. Cine il sprijnea pe Sah? Ghici ce licurici.
        Lista de dictatori si interventii e lunga…
        Iar populatia se repliaza la cea mai agresiva opozitie ca nu are variante.
        Sistemul falimentar de politica externa vestic : Il sprijinim pe Stalin ca sa il batem pe Hitler. Si pe urma ce?
        ———-
        Cum politicienii vestici si rusi sunt la fel de inteligenti si curajosi ca ai nostrii or sa ne arunce in razboi cu ceilalati extremisti. Si dupa ce o sa ajungem sub teroarea exploziilor din orase si supravegherii pas cu pas poate o sa ne trezim…unii la cimitir altii baricadati in case.

  2. Și să vină experta Marie Jeanne să ne explice ea cum stă treaba. Am acasă pe perete o carpetă c-o poveste. Hai, băieți, din 2000 încoace tot ne faceți ca-n “Wag the dog”, zău așa! Și la capătu-ălălalt împletiți basmale din dolari. Luați-vă Big Brotherii pe după gât și veniți mai aproape, că vreau să vă spui ceva secret: mai pupați-ne-n cur!

  3. Proiecţia personală fiind spre sud, sud-vest şi vestul extrem pentru maxim 4 luni de zile, dacă nu e întrun timp scurt de maxim 4-6 săptămîni. Nu vreau să se agite nimeni, sau să i se năzare, e proiecţia mea, şi, punct. Întîi va apărea exact la linia de S-V de ţara noastră: serboia, sarajevo, italia, franţa iar, nu exclud spania, pentru că este direcţia din Tunis-Algeria liberă cu direcţie şi programată, apoi intră pe vest de ţara noastră: Ungaria, Austria, sudul Germaniei şi Franţa spre nord-est, că în elveţia nu mai pot intra, doar dacă au complici în ţară unde s-au antrenat 6 luni de zile, şi, la sud de românica: bulgaria, grecia, nu exclud israelul chiar dacă acolo se antrenează isis-ul(mînă pe mînă), totul va fi la lumina zilei, la noi încă este ceaţă densă, încă ceva, vecinii noştrii de graniţă nu vor avea probleme, cred că nu sunt în planul secret. Am spus că: E PĂREREA MEA, VIZIUNEA MEA, NU TREBUIE SĂ SĂRIŢI CU BLAMĂRI, DA?

  4. Au o problema serioasa totusi. Vor gasi din ce in ce mai putini combatanti dispusi sa lupte. Dupa cum ati observat in ultimele relatari printre acestia erau multi europeni. Vremea lor trece. Priviti efectul din Franta comparativ cu cel din 9/11. Populatia a inceput sa constientizeze golaniile. Voi presa trebuie sa fiti si mai curajosi in continuare. Eu zic ca s-au creat si ceva conditii pentru asta.

  5. Dovezi care arată că este un plan strict secret pus la punct de ,,marii capi ai lumii” şi ascund acţiunile:
    Partidul de dreapta MP cere interzicerea refugiații musulmani
    Walter Wobmann, Partidul (SVP) MP Popular Elvețian din Solothurn, se cere casolicitanții de azil musulmani din Irak și Siria se refuză intrarea în Elveția, potrivitunui raport online din Blick. Spun eu: de ce numai celor din irak şi siria? Restul are voie să intre???
    Un medic norvegian care a fost în Gaza cînd israelul o ataca, a fost interzis să mai intre să-şi practice meseria de a salva oameni, copii http://www.thelocal.no/20141219/gaza-doc-named-norways-person-of-year, încă o dovadă că este un plan strict secret pus la punct de ,,marii capi ai lumii” care ascund acţiunile.
    Radu, tu spui ceea ce ai ca documente, dar aici ai exact material concret despre Viena-Austria: http://www.thelocal.at/20141111/radical-islam-in-austria
    ,,,, In August, Austrian authorities arrested nine Chechens, who had been granted asylum, for attempting to engage in jihad for the Islamic State in Syria. Two of the nine Chechens had tried twice to enter Syria. A 17-year-old boy and a woman are among the members of the Chechen group.”Vienna has served as the de facto base for Islamist extremists from southeastern Europe, a place to recruit, raise and hide funds, and radicalize, thanks to Austria’s permissive laws and weak enforcement mechanisms,” wrote former NSA intelligence analyst John Schindler, who has a deep expertise in jihadist activity in the Balkans and Austria. “It’s an exceptional terrorist or Salafi radical in Bosnia who has not spent some time in Austria. It says something that the most notorious Salafi mosque in Vienna is located directly across the street from a major military base,” Schindler continued. Significant support for Hamas. The Austrian capital has also seen significant activity over the years by Hamas, a radical Islamist organization designated as a terrorist entity by both the European Union and the United States. In 2010, Omar al Rawi, a Social Democrat member of the Vienna City Council, spoke at an fiercely anti-Israel rally in the city, calling for the “continuation of the struggle” of the nine anti-Israel activists killed on the ship Mavi Marmara. Israel had intercepted the ship for its attempt to break a legal naval blockade of the Hamas-ruled Gaza Strip. The anti-Israel rally, which attracted 10,000 people, including many Islamists, featured a sign calling for “Hitler to wake up.” In mid-October, the online Vienna news and analysis website Die Jüdische published an article titled “Fighting Islamic State, Ignoring Hamas.” According to the report by Die Jüdische’s editor-in-chief Samuel Laster, Austria’s interior ministry conducted a workshop against “hate and agitation.” The event covered preventative efforts in the areas of online radicalization, countering foreign fighters, and hate crimes…..”….mă îngrozeşte ceea ce găsesc, şi e realitate, cei mari şi,,puternici” nu recunosc nimic din tot planul!!!

  6. Radu, ai unul din exemplele privind activităţile,,marilor”puse în scris tacit, pentru anii care trăim: http://www.antena3.ro/externe/hosni-mubarak-ramane-in-detentie-pana-cand-tribunalul-va-dispune-eliberarea-lui-279676.html, a fost susţinut de ei pînă în ultima clipă şi cînd au văzut şi simţit că acesta nu e deacord cu,,ele”, au contribuit din plin la distrugerea definitivă a lui, dar, nu şi-au dat seama că urmaşul nu va accepta sub nicio formă înţelegeri împotriva propriului popor. Vezi:basar al assad al siriei, iniţial a fost împotriva,marilor”, cum a căzut la înţelegere, au schimbat foaia şi planul, şi sunt destule exemple de care te poţi agăţa pentru analiză şi convingere(irak,iran, kuweit, liban,…) privind planul tacit şi nerecunoscut de niciunii!!!

Leave a Reply