Wednesday, March 4, 2026
10.9 C
Bucharest

Justitia arunca bomba : condamnarea, anulata!

Instanta suprema a decis, marti, admiterea contestatiei in anulare in cazul Alinei Bica si rejudecarea apelului. Sentina de 4 ani de inchisoare cu executare a fost anulata, urmând ca rejudecarea cauzei sa inceapa pe 20 mai. Hotararea vine ca urmare a deciziei CCR privind componenta nelegala a completurilor de 5 judecatori.

“Admite contestaţia în anulare formulată de condamnata Bica Alina Mihaela împotriva deciziei penale nr. 117 din 26 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2067/1/2017. Desfiinţează în parte decizia penală contestată numai în ceea ce o priveşte pe condamnata Bica Alina Mihaela. Fixează termen la 20 mai 2019, ora 9,00 Sala Secţiilor Unite, pentru rejudecarea apelurilor declarate de inculpata Bica Alina Mihaela ?i de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatei pentru infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 269 alin.1 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate. Anulează formele de executare dispuse în baza sentin?ei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală sus – menţionată în ceea ce o priveşte pe condamnata. Dispune citarea apelantei – intimate inculpate Bica Alina Mihaela la adresele indicate în dosar. În baza art.275 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei în anulare rămân în sarcina statului. În baza art.275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 156 de lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2019”, este decizia instantei, citata de stiripesurse.ro

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img