Wednesday, October 14, 2026
12.2 C
Bucharest

Justitia da lovitura DNA : Ludovic Orban achitat !

Decizie bomba a justitiei : politicianul liberal Ludovic Orban a fost achitat de acuzatiile aduse de DNA.

Din ce in ce mai multe dosare facute la DNA cad in fata justitiei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus marţi achitarea fostului deputat Ludovic Orban pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, scrie Agerpres.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Hotărârea de achitare a fost luată în majoritate, cu două voturi pentru şi unul împotrivă. Unul dintre cei trei judecători a făcut opinie separată, în sensul condamnării lui Orban la un an închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.

La ultimul termen al procesului din 16 ianuarie, un procuror al DNA ceruse condamnarea lui Orban la închisoare cu executarea pedepsei, susţinând că fostul deputat a acţionat cu intenţie directă şi şi-a folosit influenţa politică pentru a obţine bani în campania electorală.

Orban a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Potrivit DNA, la data de 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.

Procurorii susţin că, în martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care fostul deputat i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruţi în numerar ‘tocmai fiindcă erau… pentru posturi TV’.

‘Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puţin că nu mai e cum era pe vremuri. (…) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: ‘te gândeşti dacă poţi sau îmi dai un şut în fund’. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid’, se arată în rechizitoriul DNA.

Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat şi că doreşte ‘să aibă canale deschise’ pe anumite posturi de televiziune, au susţinut procurorii.

Hot this week

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

Topics

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img