Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri că Mihai Lucan poate exercita profesia de medic în spitalele de stat.

Curtea de Apel a mai decis în cazul lui Mihai Lucan înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, fiind menţinută în acest sens o hotărâre a Tribunalului Bucureşti din 1 martie. Lucan se afla în arest la domiciliu din 12 ianuarie.

De asemenea, instanţa a înlăturat obligaţia impusă lui Mihai Lucan de a nu exercita profesia de doctor în nicio unitate medicală din sistemul de stat.

“Modifică obligaţia prevăzută de art. 215 alin. 2 lit. d C.p.p., impusă inculpatului Lucan Mihai, în sensul de a nu se apropia de coinculpaţi (cu excepţia celor care sunt rude, afini sau membri de familie), de suspecţii din cauză (cu excepţia celor care sunt rude, afini sau membri de familie), de martorii audiaţi în cauză (cu excepţia celor care sunt rude, afini sau membri de familie) şi de persoanele care vor dobândi calitatea de martor în cauză (cu excepţia celor care sunt rude, afini sau membri de familie) şi de a nu comunica cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. Înlătură obligaţia prevăzută de art. 215 alin.2 lit.e C.p.p., impusă inculpatului Lucan Mihai, şi anume aceea de a nu exercita profesia de medic în nicio unitate medicală din sistemul de stat”, se arată în hotărârea instanţei.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane de lei.

Potrivit DIICOT, un aparat medical performant, utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer, a fost transferat ilegal de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca la Lukmed – clinica privată a medicului Lucan, unde a fost utilizat timp de şase ani.

Procurorii susţin că reprezentanţii Institutului şi ai clinicii au dispus, în anul 2007, transferul fizic şi fără titlu al acestui aparat din sediul Institutului în cel al clinicii private, fără a întocmi niciun fel de contract în acest sens. În perioada 2007 – 2013, atât aparatul utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia ţesuturilor afectate, precum şi consumabilele aferente achiziţionate din bugetul Institutului au fost utilizate exclusiv în beneficiul clinicii private.

“Astfel, în perioada 2007 – 2009, un număr de 159 de pacienţi au făcut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatică/ renală) care au fost efectuate în cadrul clinicii private cu ajutorul unei aparaturi medicale (GALIL) aparţinând Institutului şi transferată fără titlu din incinta acestei instituţii în cea a clinicii private, în condiţiile în care sumele necesare achiziţionării kiturilor pentru utilizarea acestuia (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de instituţia de stat, iar pacienţilor le-au fost percepute sume consistente de bani, cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/intervenţie, echivalent în lei, reprezentând atât procedura medicală propriu-zisă, precum şi kitul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale plus alte consumabile specifice (butelii cu gaze – heliu şi argon), întreg setul costând aproximativ 3.800 euro per pacient”, precizează DIICOT.

Conform DIICOT, o altă modalitate de delapidare a Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca a constat în diminuarea cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicală pe care le presupunea internarea preoperatorie şi postoperatorie a pacienţilor asupra cărora au fost efectuate intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii medicale private.

De asemenea, o altă modalitate de delapidare a constat în folosirea resurselor financiare, materiale şi umane ale laboratorului de analize din cadrul Institutului pentru efectuarea determinărilor anatomo-patologice în beneficiul clinicii aparţinând unei societăţi comerciale.

“Contravaloarea serviciilor medicale prestate de către persoana vătămată nu a fost achitată, respectiv analize medicale ale ţesuturilor umane recoltate prin biopsii sau alte asemenea analize specific medicale de la pacienţii asupra cărora au fost efectuate intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii medicale private, în condiţiile în care toate aceste costuri au fost suportate din bugetul alocat Institutului”, precizează DIICOT.

8 COMMENTS

  1. Of doamne asta este justiție? Unu care nu te opera fără să te jupoaie de bani sau nu te opera fără bani? Asta-i medic? Asta-i Menghele de Romania. Cu ce va laudati…pentru numele lui Dumnezeu!

  2. Asa justitie miloasa ! Cica anii 50 :))) Sa-l duca pe Mengele din Gruia pe cheltuiala Statului direct in Costa Rica, poate au nevoie cei plecati deja de un medic cu experienta, recomandat de Boc.

  3. Acum urmeaza razbunarea pe cei care l-au “turnat” exact cum s-a intamplat in spitalul in care era internat tatal solistei de muzica usoara,care a fost certat,posibil sa ii fi facut iesirea bolnavului nevindecat! Ridicati-i in slavi doar pe cei care muncesc real si merita, nu pe cei care ocupa o functie prin numire politic!

  4. A mai aparut un sfant comunist: sf lucan bobric de la Cluj.Inca o dovada a existentei statului paralel. Daca apartii acestui stat esti judecat de la un anume plafon, te bucuri de o diversitate de imunitati, ai parte de o scara a ierarhiilor profesionale a rangului in banda si gasca a sumelor insusite a bogatiei acumulate……..cu cat ai fost mai potrivnic satatului Roman cu atat esti mai iertat si ajutat sa nu iti pierzi prestigiul. Cu ce este mai prejos in fata legii un inginer,muncitor,taran,gunoier,….. fata de lucan (un doctor eminent doar pentru cei din statul paralel)? Acest personaj faustic aproape a reusit sa discrediteze mitul doctorului bun si indatoririle lui Hippocrate. Daca vrem ca justitia sa fie ce trebuie pai atunci aceste discriminari de tot felul sa dispara. Ati inceput sa sustineti statul paralel si nu va prinde bine. Constantenii sunt oameni de bun-simt si nu aluneca in lumi paralele.

  5. Adnotare.
    Cazul sf. luncan bobric de la Cluj in sine este greu inteligibil si contradictoriu la fel ca actiunea incoerenta a justitiei. Mesajul se desprinde din acuzatiile facute de colegii lui de breasla,singurii pertinenti sa il judece in ale meseriei. Justitia trebuie sa judece omul: actiunile si faptele lui. Ultimele doua fraze nu isi aveau rostul daca exprimarea din emisiune se referea la om supus actiunii justitiei fara referire la meseria de medic. Eu zic:indiferent de meserie un om nu trebuie injosit de nimeni. Cei care lucreaza in justitie…. se pretind intelectuali, prin aceste actiuni nu demonstreaza. Doar justitiile inchizitorii , dictatoriale si comunist primitive se foloseau de spectacol public de intimidare vizuala prin violenta. In epoca asta cand omenirea a inteles ca pana si un spectacol de film trebuie sa ii apere pe cei labili(tinerii) de spectacolul violent ,tu justitie cu ministri in frunte faci legi care sa permita legal unor oameni sa injoseasca alti oameni. Grotescul apare apoi cand justitia il face pe bandit un sfant. Am folost cuvantul justitie ca termen generalizant pentru ca atat acuzatorii cat si judecatorii au un singur cap (ministrul). Daca erau doua capete si o lege intre ei disparea si nefericirea. Pana se lamuresc apele in justitie, proverbele si zicatorile pe tema justitiei raman valabile si pline de adevar.

  6. Sa i caalculeze orele de munca de la stat cu cele prestate in privat.
    O sa iasa , probabil, 25 de ore zilnic.
    Sa se stabileasca cati pacienti au fost tratati la stat ale caror tratamente au fost decontate la CAS , prin sistemul privat.

  7. Luncan , ca si Banicioiu, a omorat oamneni. Intr-o tara normala asta nu ar mai vedea soarele. In SUA ar plati bani de cautiune sa fie liber pe durata procesului.

Leave a Reply to Ioana S.Cancel reply