Tuesday, November 10, 2026
6 C
Bucharest

Kovesi, facuta praf de 2 sefi din DNA

Doru Țuluș, unul dintre procurorii pentru care Laura Codruta Kovesi a cerut revocarea din funcția de la DNA, a criticat-o dur pe șefa de la Direcția Anticorupție.

“E o poveste lungă, am prezentat-o secției de procurori. În cererea de revocare nu se scrie că am fost la acea vânzare. Vânzarea a fost la jumătate. Nu l-am văzut în viaţa mea pe Rotaru, l-am informat pe Daniel Morar. Era o frenezie atunci, mulţi magistraţi îşi vindeau drepturile. Când am dat soluţie în dosarul Rotaru uitasem cine e, dosarul fusese soluţionat de un procuror, eu am contrasemnat.

 

Am dat o soluție într-un dosar de trei parale, ceva cu Chimia Râmnicu Vâlcea, nu mai țin minte exact. De iubit, nu m-a iubit foarte tare niciodată, dar după apariţia acelor înregistrări în presă a început să epureze pe criterii exclusiv subiective.

Reporter: Au fost făcute de dumneavoastră acele înregistrări?

Nu, niciodată!

Atâta umilință n-am suportat, lucrez de 23 de ani în DNA.

Nu cred că s-au creat tabere. Eu cu oamenii ăștia doi nu suntem o tabără, ne vedem cel mult o dată pe lună. Eu, unul, nu am fost în nici o tabără. Eu țin foarte mult la instituția asta și la ce trebuie să facă. Sunt o suită de plângeri disciplinare, de revocare…

Mie nu mi-a dat nimeni niciodată comandă, nici doamna Kovesi și nimeni altcineva. O să fac o cerere la Parchet și o să acționăm în instanță. De un an, instituţia asta, DNA, a ajuns o caricatură, am ajuns o caricatură“, a spus Doru Țuluș.

Procurorul DNA Mihaela Iorga Moraru a declarat marți, la ieșirea de la CSM, că nu a înțeles ce îi reproșează șefa DNA Laura Codruța Kovesi și a spus că există „o tensiune de mai mult timp” între ea și procurorul șef al DNA.

„Nici eu nu am înţeles ce îmi reproşează Laura Kovesi. Oricine beneficiază de un drept la apărare, s-a apreciat că nu este necesar să ne apărăm, avocatul meu a părăsit CSM.

E o tensiune de mai mult timp între mine şi procurorul-şef Laura Kovesi, după ce nu am dat curs unor solicitări ale ei privind unele dosare în curs”, a spus Mihaela Iorga Moraru, la ieșirea de la CSM.

Hot this week

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Topics

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img