Doru Țuluș, unul dintre procurorii pentru care Laura Codruta Kovesi a cerut revocarea din funcția de la DNA, a criticat-o dur pe șefa de la Direcția Anticorupție.

“E o poveste lungă, am prezentat-o secției de procurori. În cererea de revocare nu se scrie că am fost la acea vânzare. Vânzarea a fost la jumătate. Nu l-am văzut în viaţa mea pe Rotaru, l-am informat pe Daniel Morar. Era o frenezie atunci, mulţi magistraţi îşi vindeau drepturile. Când am dat soluţie în dosarul Rotaru uitasem cine e, dosarul fusese soluţionat de un procuror, eu am contrasemnat.

 

Am dat o soluție într-un dosar de trei parale, ceva cu Chimia Râmnicu Vâlcea, nu mai țin minte exact. De iubit, nu m-a iubit foarte tare niciodată, dar după apariţia acelor înregistrări în presă a început să epureze pe criterii exclusiv subiective.

Reporter: Au fost făcute de dumneavoastră acele înregistrări?

Nu, niciodată!

Atâta umilință n-am suportat, lucrez de 23 de ani în DNA.

Nu cred că s-au creat tabere. Eu cu oamenii ăștia doi nu suntem o tabără, ne vedem cel mult o dată pe lună. Eu, unul, nu am fost în nici o tabără. Eu țin foarte mult la instituția asta și la ce trebuie să facă. Sunt o suită de plângeri disciplinare, de revocare…

Mie nu mi-a dat nimeni niciodată comandă, nici doamna Kovesi și nimeni altcineva. O să fac o cerere la Parchet și o să acționăm în instanță. De un an, instituţia asta, DNA, a ajuns o caricatură, am ajuns o caricatură“, a spus Doru Țuluș.

Procurorul DNA Mihaela Iorga Moraru a declarat marți, la ieșirea de la CSM, că nu a înțeles ce îi reproșează șefa DNA Laura Codruța Kovesi și a spus că există „o tensiune de mai mult timp” între ea și procurorul șef al DNA.

„Nici eu nu am înţeles ce îmi reproşează Laura Kovesi. Oricine beneficiază de un drept la apărare, s-a apreciat că nu este necesar să ne apărăm, avocatul meu a părăsit CSM.

E o tensiune de mai mult timp între mine şi procurorul-şef Laura Kovesi, după ce nu am dat curs unor solicitări ale ei privind unele dosare în curs”, a spus Mihaela Iorga Moraru, la ieșirea de la CSM.

5 COMMENTS

  1. Domnul Tudor,campania asta va duce undeva,ori la schimbare ori la intarirea pozitiei…Va intreb un singur si simplu lucru…V-ati gandit la un nume credibil in (aproape)toate taberele care sa fie nominalizat(a) in locul dansei ? Daca se poate 🙂

    • Eu l-as propune pe Iordache 😉 App de ce zicea Tulus: nu l-am cunoscut niciodata pe Rotaru, cand am dat solutie in dosarul lui uitasem cine e. Cum sa uiti ceva ce n-ai stiut niciodata???

      • Dar BigCurȘantajista s-a trezit fix după 7 ani sa ne spună ca omul “faptuit”…

  2. 🙂 🙂 :))))) ”ANGAJĂRI : Staţuinea Parlament-Guvernul României şi orice instituţie cu drept decizional pentru viaţa omului şi ţară: oferă all inclusive gratuit, funcţii şi bonusuri pentru perioadă limitată/nelimitată/după cum visez noaptea şi mă trezesc din somn. Se acceptă doar: tupeişti, cei cu diplome achiziţionate, ineficienţii, incompetenţii şi neprofesioniştii! Se acordă imunitate totală pe viaţă”!
    🙂 🙂 🙂 :))) Cam aşa s-au făcut angajările în românica celor 27 ani!

Leave a Reply to În țara lui BigCurCancel reply