Saturday, March 28, 2026
7.8 C
Bucharest

La Papa vine un sultan : Recep Tayip Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayp Erdogan şi Papa Francisc au discutat, luni, la Vatican, despre Ierusalim, în timp ce în apropiere aveau loc incidente între poliţişti si demonstranţi . Este prima vizită făcută de un preşedinte turc, la Vatican, în ultimii 59 de ani, scrie Reuters preluata de Mediafax.

Poliţia, care a închis aproape tot centrul oraşului, ca urmare a vizitei lui Erdogan, a anunţat că două persoane au fost reţinute, după ce demonstranţii de la un protest ce se desfăşura la câteva străzi distanţă de Palatul Apostolic au încercat să rupă cordonul forţelor de ordine pentru a ajunge mai aproape de locul reuniunii.

Erdogan a vorbit în privat cu Papa Francisc, timp de 50 de minute, la Palatul Apostolic. Într-o declaraţie emisă de Vatican se arată că cei doi au discutat despre statutul Ierusalimului, subliniind necesitatea de promovare a păcii şi stabilităţii în regiune, prin dialog şi negociere, respectând drepturile omului şi legile internaţionale.

Atât Erdogan cât şi Papa se opun deciziei lui Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului.

La finalul întâlnirii private, Papa i-a dăruit lui Erdogan un medalion de bronz creat de artistul italian Guido Verol, ce înfăţisa un înger îmbrăţişând emisferele nordică şi sudică, în timp ce se opune unui dragon.

“Acesta este îngerul păcii ce se opune demonului războiului”, i-a spus Papa lui Erdogan.“Este un simbol al lumii bazate pe justiţie şi pace”.

Hot this week

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Topics

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru cancer

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru...

Rusia terorizează non stop populația din estul României

Rusia terorizează non stop populația din estul României O dronă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img