NATO este îngrijorată de declarațiile președintelui ales american Donald Trump, care a calificat Alianța Nord-Atlantică drept învechită, a declarat luni ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier, informează AFP.

Declarațiile președintelui ales Trump, care consideră NATO învechită, au fost primite cu îngrijorare”, a afirmat Steinmeier după o întâlnire cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și înainte de a se reuni cu omologii săi din UE pentru un consiliu la Bruxelles.

“Vom vedea care vor fi implicațiile pentru politica americană”, a adăugat ministrul.

Donald Trump, care urmează să își preia oficial mandatul vineri, 20 ianuarie, a declarat într-un interviu acordat cotidienelor german Bild și britanic The Times că NATO este o organizație “învechită”.

Această remarcă este “în contradicție cu ceea ce (viitorul) ministru al apărării american a declarat la audierea sa la Washington în urmă cu doar câteva zile”, a subliniat Steinmeier.

Reuniunea celor 28 de miniștri ai afacerilor externe, luni, la Bruxelles, “va fi probabil influențată, dacă nu determinată, de declarația președintelui ales american, care a provocat uimire și agitație la Bruxelles, și presupun, sunt sigur că nu numai la Bruxelles”, a admis șeful diplomației germane.


Cancelarul Angela Merkel intenţionează ‘să lucreze îndeaproape’ cu viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, în pofida atacului acestuia privind gestionarea crizei refugiaţilor din Germania, a declarat luni purtătorul său de cuvânt Steffen Seibert, potrivit DPA.

Merkel a citit cu interes interviul din presă acordat de Trump, a precizat Seibert, subliniind că preşedintele ales al SUA şi-a exprimat clar opiniile.

‘Opiniile sale sunt cunoscute’, a afirmat purtătorul de cuvânt, adăugând că Berlinul aşteaptă învestirea lui Trump, care va avea loc vineri, şi intenţionează ‘să lucreze îndeaproape cu noua administraţie’.

Într-un interviu pentru cotidienele Bild şi The Times difuzat duminică seară, Donald Trump a spus că Angela Merkel a comis ‘o eroare catastrofală’ deschizând ţara pentru imigranţi şi a acuzat Germania de dominaţie asupra Uniunii Europene

‘Cred că ea a făcut o eroare catastrofală – aceea de a prelua toţi aceşti imigranţi ilegali’, a declarat preşedintele ales al SUA.

Consecinţele acestei politici s-au făcut recent ‘clar simţite’ în Germania, a subliniat Trump, într-o aluzie la atentatul comis asupra unui târg de Crăciun la Berlin, pe 19 decembrie 2016, care a făcut 12 morţi şi a fost revendicat de gruparea Statul Islamic.


NATO a făcut trimitere la o declaraţie din decembrie 2016 a secretarului său general, Jens Stoltenberg, drept răspuns la solicitările presei de a comenta declaraţia în care preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a calificat organizaţia drept ‘învechită’, transmite luni AFP.

‘Sunt absolut convins că Statele Unite îşi vor menţine implicarea în cadrul NATO, în legăturile transatlantice şi în garantarea securităţii Europei’ este declaraţia lui Stoltenberg prin care NATO a răspuns, fără vreun alt comentariu, solicitării agenţiei France Presse de a comenta declaraţiile lui Trump. Secretarul general a Alianţei Nord-Atlantice a făcut afirmaţia redistribuită luni în data de 6 decembrie, la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de externe ai statelor NATO.

El a mai spus atunci că îşi bazează încrederea în Donald Trump pe observaţiile făcute de ‘numeroşi lideri europeni’ şi pe o o discuţie telefonică avută cu Trump la câteva zile după ce a fost ales preşedinte, scrie Agerpres.

 

4 COMMENTS

  1. nato=sua. e clar? vad ca tot felul de “oficiali” de tot felul, nato, ue etc isi dau cu parerea si au si obraznicia sa il atace pe viitorul presedinte american. dar azi e in 16 ianuarie si mai sunt doar cateva zile pana in 20 cand se va inlatura cea mai proasta si razboinica presedentie americana. sa-i vedem atunci pe “oficialii” nato cand, poate, trump va decide taierea fondurilor daca statele membre nu vor respecta integral deciziile luate si in special deja celebrul 2% pentru aparare. deocamdata “oficialii” nato traiesc din banii americanilor asa ca “mucles”.

  2. e, ar fi interesant de aflat cum s-a numit actualul sef Nato…
    “the Norwegian contributions to the Clinton Foundation have amounted to $89.6 million (747 million kroner) between 2007 and 2015, while the Clinton Foundation’s website lists the support as between $10 and $25 million. ”
    http://www.thelocal.no/20160704/norways-funding-of-clinton-foundation-under-scrutiny

    si la fel de haios ar fi sa aflam cum si de ce o luat Obama Premiul Nobel… pentru pace!

    Altfel, toti astia ingrijoratii din Nato nici usturoi n-au mincat nici gura nu le miroase. Cum bine zicea Dragnea, ‘unii oameni si unele institutii trebuie sa inteleaga ca au pierdut alegerile’. Treaba e valabila si la un nivel mai inalt…

  3. Mă gândeam, domnule Tudor, să-mi schimb numele în Mafalda…
    Îți spuneam mai demultișor că zilele doamnei Merkel sunt numărate. În curând vei vedea.
    Tot așa l-ai văzut și pe Trump președinte al Americii, ai văzut Brexit-ul, ai văzut alegerile furate din Austria… Incredibil, nu-i așa?!
    Anul ăsta doamna Merkel va intra în istorie. Iar noi, românii vom fi ”instrumental” în asta.
    Păcat de moneda Euro, zău așa.

Leave a Reply to CitizenCancel reply