Liderul militar al Armatei Romane, seful Statului Major General, generalul Nicolae Ciuca a facut un anunt foarte importanta privind infiintarea a doua noi comandamente in Armata Romana. Acestea vor fi esentiale pentru apararea teritoriului national si pentru contributia de aparare si securitate la spatiul aliat, pe Flancul de Est al NATO.

Șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că partea inițială legată de organizarea și funcționarea celor două comandamente care vor apărea la nivelul Armatei României, unul al forțelor pentru operații speciale și altul pentru apărare cibernetică, va fi declarată operațională nu mai târziu de anul 2018.

“Fiecare dintre cele două comandamente parcurge un proces de fundamentare în ceea ce reprezintă încadrarea cu personal. Elementele doctrinare au fost clar stabilite în momentul în care ele au fost aprobate și avem convingerea că odată ce vom finaliza toate procedurile specifice pentru aceste demersuri ele să poată să fie declarate operaționale. Partea inițială a acestora intenționăm să poată să fie declarată nu mai târziu de anul 2018”, a declarat generalul Nicolae Ciucă la plecarea de la festivitatea de deschidere a anului universitar la Universitatea Națională de Apărare “Carol I”, întrebat când vor deveni operaționale cele două noi comandamente în curs de înființare la nivelul Armatei.

În discursul ținut în aula universității, șeful SMG a precizat că la nivelul Armatei vor apărea două comandamente, unul al forțelor pentru operații speciale și altul pentru apărare cibernetică.

“După cum bine știți, la nivelul Armatei României vor apărea două noi comandamente, cel al forțelor pentru operații speciale și cel pentru apărare cibernetică. Sunt două noi domenii care vin să completeze, practic, tot ceea ce înseamnă încercarea noastră ca, la finele ciclului de planificare, să venim să clarificăm tot ce înseamnă partea asta doctrinară pentru Armata României”, a declarat generalul Ciucă.

Acesta a adăugat că, dincolo de partea doctrinară, procesul de transformare al Armatei Române va trebui “foarte bine coroborat cu procesul de înzestrare cu tehnică și echipamente noi”.

În discursul ținut, generalul Ciucă le-a transmis studenților și masteranzilor universității că elementele importante care trebuie să-i definească în activitatea lor sunt: “inițiativă, curaj, responsabilitate”.

“Mă adresez, cu precădere, studenților la masterandul de comandă. Acestea sunt o parte din elementele care trebuie să vă definească. De aceleași atribute au dat dovadă și cei care în urmă cu 100 de ani nu precupețeau absolut nimic pentru a-și vedea idealurile împlinite. De aici trebuie să continuați, trebuie să fiți parte a schimbării.(…)

Mediul de securitate a devenit din ce în ce mai greu de previzionat, cu schimbări rapide, dominate de elemente, am să le spun nonlineare, deși din ce în ce mai utilizat este hibrid (…) Până la urmă cred că de aici trebuie să apară definirea clară a tot ceea ce înseamnă războiul viitorului. Practic, o combinație de clasic și non-convențional cu un tempo care vine să reașeze doctrinele celor mai pregătite armate (…)

Dumneavoastră sunteți cei care veți conduce destinele Armatei Române în următorii ani și este foarte important să acumulați cunoștiințe și experiență, să înțelegeți procesul de transformare prin care trece în acest moment Armata Română și să contribuiți activ la toată această schimbare”, a mai declarat șeful SMG citat de Agerpres.

 

12 COMMENTS

  1. CCR încalcă legea și constituția confirmă CAB! Domnu Tudor iar antena3 nu ne publică aceasta stire de importanta internațională chiar

  2. Domnule Tudor, astia din ce lume sunt ? Eu unul nu vad legatura intre o problema militara si CCR. Una-i una si alta-i alta.

Leave a Reply