Home Articole Liderul UDMR recidiveaza grav : “Nu putem sarbatori alaturi de ei, de...

Liderul UDMR recidiveaza grav : “Nu putem sarbatori alaturi de ei, de romani”

8671
10
SHARE

Dupa 2 saptamani de la precedentele afirmatii revoltatoare despre Romania si ziua nationala a tarii noastre, liderul UDMR Kelemen Hunor recidiveaza. El adanceste separatismul fata de restul romanilor, pe care-i numeste “ei”.

Hunor spune ca respecta, dar nu poate sarbatori Ziua Nationala a Romaniei – 1 Decembrie. Cu unele sofisme lingvistice de parada, Hunor gandeste in aceeasi parametri ca cel mai mare anti-roman in viata, Laszlo Tokes.

Gandirea si exprimarea “ei, romanii” si “noi, maghiarii” aduce o tusa grosiera de separatism pe criterii etnice.

Hunor e cetatean roman, dar pare ca lucrul asta il deranjeaza. N-a fost insa deloc jenat sa ocupa de 2 ori functia de ministru al culturii romanesti. Aceste privilegii si multe altele de ordin politic, financiar si de putere efectiva au fost acordate liderilor UDMR in ultimii 27 de ani, atat pe plan local cat si pe plan central.

Hunor se dovedeste, din pacate, un personaj profund nerecunoascator tarii in care s-a nascut si al carei cetatean este. “Ei, romanii” dovedesc o toleranta mult peste media unor tari europene cu o democratie mai avansata. “Ei, romanii” trebuie sa inghita si broasca raioasa numita “coabitare la putere” din partea tuturor partidelor romanesti care au detinut guvernarea in ultimii 27 de ani. 

 

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri seara că maghiarii nu au nicio problemă cu Centenarul pe care România îl marchează în anul 2018, că respectă și acceptă Ziua Națională a României, dar că nu pot sărbători această zi.

Kelemen Hunor le-a vorbit tinerilor prezenți la Tabăra de vară a UDMR din localitatea Subcetate, comuna Zetea, despre situația în care s-au aflat maghiarii în ultimii 100 ani, susținând că au existat permanent din partea majorității tendințe de asimilare, motiv pentru care cu greu se poate spune că sunt argumente pentru a putea sărbători.

‘Deci, noi am acceptat Ziua Națională a României, noi respectăm istoria și zilele naționale sau sărbătorile importante ale majorității, dar nu înseamnă că putem sărbători 1 Decembrie și am dat foarte multe argumente. Cei care m-au criticat de fiecare dată au uitat să spună că eu niciodată nu am zis că noi nu acceptăm Ziua Națională sau că nu o respectăm. Eu am spus că respectăm și acceptăm, dar nu putem să sărbătorim această zi’, a spus Kelemen.

Liderul Uniunii a punctat însă că acceptă că ‘pentru români aceasta este o mare sărbătoare’ și că nu are nicio problemă cu Centenarul.

‘Noi am spus că nu avem nicio problemă cu Centenarul. Noi cu Centenarul putem ajunge într-o altă relație dacă, pe de o parte, societatea românească acceptă că noi le respectăm sărbătorile, dar nu putem sărbători alături de ei și vor înțelege de ce și vor accepta că va trebui să privim viitorul împreună, că viitorul ar trebui să fie comun în această țară. Poate că imaginea de viitor diferă, dar nu diferă într-o măsură în care să nu se poată cădea la un acord’, a mai afirmat Kelemen, potrivit traducerii oficiale.

În opinia președintelui UDMR, trebuie început un dialog între majoritate și minoritate bazat pe încredere și e important să se vorbească despre relația dintre români și maghiari, chiar dacă unele lucruri vor deranja.

‘Ei spun și scriu, oamenii care lucrează în instituțiile statului, că maghiarimea din Transilvania este un risc la securitatea națională. Și spun cu cea mai mare naturalețe. Și în aceste condiții tot ei sunt cei care pretind ca maghiarimea din Ardeal, împreună cu ei, să sărbătorească pe 1 Decembrie. Ce să sărbătorească, întreb eu? Faptul că România îi consideră risc la siguranța națională? Deci să ne pună să sărbătorim acest lucru este ceva destul de pervers. Într-adevăr, eu cred că trebuie să ne uităm înainte, să căutăm dialogul cu majoritatea românească. Totdeauna trebuie să reîncepem acest dialog, dar trebuie să pornim de la un dialog sincer. Trebuie spuse acele lucruri care poate la început dor, poate la început unii vor fi furioși. Să spună și ei ce cred despre noi’, a spus Kelemen.

Liderul UDMR a susținut că și după 100 de ani românii se tem că maghiarii vor să le ia Transilvania, chiar dacă acest lucru nu este adevărat, în vreme ce maghiarii se tem că se dorește asimilarea lor, sens în care aceste temeri trebuie eliminate pentru a construi încrederea între minoritate și majoritate.

‘Și dacă reușim să spunem aceste lucruri și ei ne vor liniști, reprezentanții majorității, dacă ne spun că nu au asemenea obiective și să nu ne fie frică și asigură acel cadru legislativ ca această comunitate să poată să-și păstreze, să-și consolideze și să-și reproducă identitatea și poate dacă reușim să dizolvăm aceste temeri, încrederea va fi mult mai mare între cele două comunități. Fiindcă aici este vorba de o problemă de încredere. Nici ei nu au încredere în noi, nici noi nu avem încredere în ei. Și o societate nu poate fi de succes dacă membrii acesteia nu au încredere unii în ceilalți. Fiecare comunitate de succes are la bază încrederea și dacă putem ajunge să ne uităm cu încredere unul la altul, atunci vom putea construi împreună viitorul, dar în așa fel încât acolo să-și aibă locul și comunitatea maghiară’, a mai arătat Kelemen.

Întrebat cum se va raporta UMDR și organizațiile maghiare la anul 2018, Kelemen Hunor a răspuns că se vor organiza mai multe activități care vor avea rolul de a apropia cele două comunități și de a regăsi încrederea care acum nu există.

‘Acum ideea noastră ar fi ca în anul care vine să pornim niște activități în această direcție. Pe de o parte, am spune ce am adăugat României în cei 100 ani, în diferite domenii și ar trebui să arătăm câteva lucruri și ar fi bine ca și majoritatea românească să vadă. Pe de altă parte, planificăm conferințe care, cu pretenție științifică, să încerce să regândească, să reevalueze acești 100 ani, pentru că aceștia au avut foarte multe concluzii și învățăminte. Și către tinerii români ar trebui să formulăm un mesaj în limba română (…), unul simplificat, despre cine sunt maghiarii și ce vor. Planificăm tot felul de manifestări care în acest an ar putea apropia cele două comunități și poate am putea reconstrui acea încredere care lipsește sau am putea regăsi acea încredere’, a precizat Kelemen Hunor.

Acesta le-a spus tinerilor că UDMR a făcut un gest de apropiere și în 1990, când un senator al Uniunii a mers la Alba Iulia pentru a transmite că a venit momentul ca românii și maghiarii să aibă un viitor comun, dar că acesta a fost huiduit.

În discursul său, Kelemen a vorbit și de faptul că ar exista un ‘stat invizibil’ și că unele decizii care par că sunt luate de politicieni sunt gândite și luate în altă parte, de persoane pe care nu le-a numit și despre care a spus că nu știe cine sunt.

‘În această țară, cu statul de drept, cu separația puterilor în stat ce se întâmplă? Unde se află pe această cale România? Și vă spun eu că este o problemă. Acest lucru împreună îl putem schimba, ca să putem schimba, trebuie să convingem și majoritatea societății românești despre faptul că nu e bine dacă avem două state paralele, nu e bine dacă există un stat care la vedere este condus de clasa politică, aprobă legi, Guvernul le pune în executare și există o putere, un stat invizibil care, de fapt, în problemele esențiale și strategice ia decizii. Decizii pentru care nu poate fi tras la răspundere. (…) Eu spun că în fond este răspunderea clasei politice să facă ceva cu asta, să modifice legi, de exemplu, să pună la punct legile de funcționare a justiției, pe de altă parte, să modifice legile de supraveghere a serviciilor secrete, prin care Parlamentul, cei aleși de oameni să aibă un control efectiv asupra serviciilor secrete’, a mai spus președintele UDMR, potrivit traducerii oficiale citate de Agerpres.

 

10 COMMENTS

  1. Si pana la urma, de ce trebuie sa insistam. Dragoste cu sila, nu se face. Nu vor sa participe la ziua nationala a Romaniei,drum bun si cale batuta. Normal, toate minoritatile care traiesc in Romania, au dubla cetatenie. Sunt obligati sa respecte Constitutia si legile tarii, dar, nu sunt obligati, sa sarbatoreasca ziua Nationala. Despre deciziile luate de politicieni, nu trebuie sa fie surprins, doar si domniile lor, participa la guvernare. Maghiarii din Romania, sunt asimilati in societatea romaneasca, iar daca vor altceva, nu-i obligat nimeni, sa ramana.

  2. hm!? maghiarii sunt deranjati ca serviciile secrete nu ii lasa sa se inteleaga cu dragnea si psd? ei las’ ca prietenii de la guvernare fac tot ce pot sa rezolve problema.

  3. madam Gavrilescu, aia cu impuscatul ursilor ca sa protejeze cetatenii, nu s-a gindit ca ursii astia periculosi sunt tot mai numerosi tocmai in Mures, Harghita si Covasna….
    n-ar fi, la o adica, misto sa sarbatorim singuri, fara “ei”?

  4. Dar este beneficiarul TUTUROR POMENILOR BUGETARE în urma primirii ‘meritului românesc’ CETĂŢEAN de ONOARE!
    Ce ONOARE!
    Citez: ”În opinia procurorilor militari, care se ocupă de dosarul redeschis, răspunzători pentru ce s-a întâmplat la Mineriadă sunt Ion Iliescu, împreună cu Miron Cozma, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu-Voican Voiculescu, Victor Atanasie Stănculescu şi alţi foşti lideri de la aceea vreme. Aceştia sunt acuzaţi că ar fi încercat reprimarea violentă a manifestaţiilor din 13-15 iunie 1990.’ ‘
    ĂŞTIA NU SUNT ”CETĂŢENI DE ONOARE cu DIPLOME POMENI GRATUITĂŢI CARE DEZONOREAZĂ ŞI ANULEAZĂ INSTITUŢIA ”DIPLOMĂ ONOARE-DEMNITATE?
    ”https://www.antena3.ro/actualitate/imaginile-care-l-ar-putea-ruina-pe-ion-iliescu-430255.html
    NU CREDEŢI CĂ SE IMPUNE REVIZUIREA şi RETRAGEREA MERITULUI TUTUROR CELOR CARE AU DEZONORAT ROMÂNIA şi CETĂŢEANUL ROMÂN!?
    🙂 🙂 Şi ce beneficii uriaşe primesc!!!

  5. „Deci, noi am acceptat Ziua Națională a României, noi respectăm istoria și zilele naționale sau sărbătorile importante ale majorității, dar nu înseamnă că putem sărbători 1 Decembrie și am dat foarte multe argumente. Cei care m-au criticat de fiecare dată au uitat să spună că eu niciodată nu am zis că noi nu acceptăm Ziua Națională sau că nu o respectăm. Eu am spus că respectăm și acceptăm, dar nu putem să sărbătorim această zi”

    Doar dacă vrem neapărat să instigăm vedem ceva grav în discursul politicianului maghiar. Și doar pentru că nu înțelegem cum (nu) se suprapune dinamica istoriei peste sentimentele și resentimentele dintre grupurile etnice avem impresia că maghiarii trebuie să ne iubească doar pentru că avem aceeași relație juridică și geografică cu statul român. Nici noi nu-i iubim pe ei. Și noi spunem „ei, ungurii”, așa cum spun maghiarii „ei, românii”. Iar noi suntem mai mulți, fie chiar și numai dpdv demografic. Cum naiba să avem pretenția să-i bucure când noi sărbătorim 1Decembrie, zi în care ei s-au trezit din cetățeni ai Ungariei, cetățeni ai unei țări cu care nu aveau în comun nici limba, nici religia, nici cultura, nici vreo altă afinitate. Chiar e greu de înțeles că nu putem avea astfel de așteptări?

    Citiți ce spune Kelemen: „…Planificăm tot felul de manifestări care în acest an ar putea apropia cele două comunități și poate am putea reconstrui acea încredere care lipsește sau am putea regăsi acea încredere”. Românii nu se gândesc la asta. Nu se gândesc că nu putem să rămânem ancorați în trecut. De la jurnaliști (unii) la politicieni (cam toți) alimentează clivajul români/maghiari în loc să vină cu idei și soluții despre cum să trăim împreună de acum înainte.

    • si de 100 de ani se tot trezesc romani fara sa respecte o secunda aceasta tara si reperele ei… mama ei de istorie…mama ei de buna crestere…. ma rog, cine o are…

      • Rolul istoriei, ca experiență colectivă, este de a învăța ceva din ea. Adică grupurile care o trăiesc să nu repete ceea ce le-a dăunat și să repete/perpetueze ceea ce le-a adus beneficii. Cam la fel e și la nivelul experiențelor individuale, cu diferența că în acest caz învață fiecare după cât îl duce capul. În ceea ce privește experiențele colective, mergând până la nivelul cel mai înalt (popoare, națiuni) se găsesc unii care îi „învață” pe ceilalți ce să rețină și ce nu din istorie. Ei se numesc în general politicieni. Dar mai sunt și alții. Tot ei decid când și cu cine trebuie să ne batem. Desigur, ei sunt întotdeauna protejați de consecințele negative ale conflictului, în timp ce vor beneficia de eventuale avantaje ale acestuia. Și „prostimea” plătește factura: în vieți omenești, în bani, în bunăstare. Întotdeauna se întâmplă așa. Mama ei de istorie!

  6. Cu totii bat campii pe aici, ma asteptam la un aflux de #rezist si #insist pe aceasta tema. N-ai sa vezi. constat cu amaraciune ca de sus in jos, de la vladica pana la opinca, inca nimeni nu constientizeza si nu-si da seama de importanta Romaniei Mari 1918. Tara, satele si orasele se zbat in tot felul de probleme, bulevardele capitalei in continuare sunt “napadite” de tot felul de capcane, gropi neastupate de peste an, oamenii sunt cu totii incisivi de cele mai multe ori gratuit (pentru ca asa da bine), superficiali si-mi permit sa folosesc acest temen fara pic de romanism.
    aroganta acestora de la udmr se bazeaza pe toate acestea si pe micimea politicienilor si lipsa personalitatilor marcante care populeaza acest Parlament.

Leave a Reply