Saturday, December 6, 2025
4.9 C
Bucharest

Lovitura in PSD ! Teodorovici nu voteaza motiunea, vrea sa dea in judecata conducerea PSD

Invitat în studioul Puterea Știrilor, fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că, potrivit statutului PSD, el este președintele „de facto” al partidului și nu Marcel Ciolacu, cel care a preluat conducerea interimară.

Teodorovici a precizat că intenționează să ceară o rezolvare în instanță a acestei situații. Potrivit acestuia, dacă instanța îi va da dreptate în acest caz, cei care au votat în CEX la acea vreme schimbarea conducerii, ar trebui să plece din partid. „Dacă ei vor câștiga, atunci plec eu din partid”, a adăugat Teodorovici.

„Prevederile statutare al PSD spun foarte clar că actuala conducere a partidului ar trebui să fie alta și nu asta care este astăzi. Eu știu că în viață e bine și trebuie să respecți o regulă odată stabilită, fie că este ea chiar și un statut al unui partid. De fapt, mai ales dacă este un statut al unui partid, pentru că de acolo pleci și încerci să convingi întreaga populație că tu vei respecta legile țării. Orice prevedere din statutul PSD trebuie să fie respectată. Regula spune foarte clar în statut că doar Congresul și numai Congresul este cel care numește și revocă din funcție conducerea partidului.

Potrivit statutului aprobat de Congres, eu ar trebui să fiu acum președintele partidului. Nu o spun eu. O spune acest statut pe care toți membri Congresului l-au respectat (…)

O să văd exact dacă o să merg sau nu în instanță cu această încercare de a clarifica cine are dreptate. Mie îmi plac foarte mult lucrurile tranșant discutate. Dacă aș merge în instanță și aș câștiga, cred că cei care au votat în CEX această schimbare contra statutului, ar trebui să plece din partid. Dacă ei vor câștiga, atunci plec eu din partid”, a declarat Eugen Teodorovici, la Puterea Știrilor.

Hot this week

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Războiul Rusiei în Marea Neagră creşte preţul mondial la cereale

Riscul escaladării tensiunilor în Marea Neagră și achizițiile prudente...

Pentru ce se pregăteşte Germania, din punct de vedere militar?

Germania continuă înarmarea. Sistemul Arrow 3, conceput pentru a...

Macron : SUA ar putea să trădeze Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat într-o convorbire telefonică...

UE interzice gazul rusesc din septembrie 2027

Parlamentul European și Consiliul au convenit să interzică gazul...

Topics

Există speranță și pentru persoanele cu boală metastatică!

Există speranță și pentru persoanele cu boală metastatică!   Durerile de...

Comisia Europeană : Rusia, risc major la spălarea banilor şi finanţarea terorismului

Comisia Europeană a adăugat, miercuri, Rusia pe lista de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img