Tuesday, July 1, 2025
20 C
Bucharest

MApN, mesaj de ultima ora privind reactualizarea pensiilor militare

Precizări ale Casei Sectoriale de pensii a MApN

Respectând principiul transparentei și tradiția unei bune comunicări cu militarii activi și în rezervă suntem în măsură să vă transmitem următoarele:

În vederea soluționării pe cale legală a unor probleme semnalate de pensionarii militari în legătură cu modul de implementare de către Casa de Pensii Sectorială a MApN a procesului de actualizare a pensiilor militare în concordanță cu prevederile Legii nr.152/2017, coroborate cu art.60 din Legea nr.223/2015, precum și cu privire la existența unor diferențe de procedură în aplicarea acestei operațiuni între casele de pensii sectoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și MApN, ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a solicitat Curții de Conturi a României o verificare și transmiterea unui punct de vedere către MApN.

Solicitarea ministrului apărării naționale a avut în vedere și fundamentarea unei poziții unitare a MApN în cadrul proceselor aflate pe rolul instanțelor între pensionarii militari și MApN, procese având ca obiect aspectele menționate mai sus.

Comisia de control a Curții de Conturi a identificat unele neconcordanțe privind procedura de indexare a pensiilor și a stabilit măsuri și termene pentru remedierea acestora, concluzionând controlul cu Decizia nr. 4 / 13.07.2020.

În conformitate cu procedurile legale, Casa de Pensii Sectorială a MApN a procedat la contestarea Deciziei Curții de Conturi și, ulterior, s-a adresat instanței de judecată pentru clarificarea aspectelor rămase în discuție. La acest moment, nu pot fi făcute publice documentele care stau la baza dosarului acțiunii deschise în instanță, procedurile legale interzicând în mod expres acest lucru.

Ministerul Apărării Naționale asigură întregul personal în activitate și în rezervă că depune toate eforturile pentru rezolvarea în interesul militarilor rezerviști a tuturor aspectelor semnalate, pe cale legală și în cel mai scurt timp posibil.

Conducerea MApN asigură pensionarii militari de întreaga disponibilitate de a lămuri, cu maximă celeritate, toate aspectele care țin de desfășurarea acestui proces, precum și faptul că va aplica în totalitate și cu bună credință soluțiile care vor fi stabilite de instanțe.

Hot this week

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Topics

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament   Numeroase afecțiuni...

CEO Alexandrion Grup, Nicholas Kass, numit la vârful Consiliului Național de Informații al SUA

Nicholas Kass, fost director executiv al unei cunoscute corporații...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img